Apoi, într-o seară a trecut pe la noi cu invitaţia, deosebit de frumoasă, aparte prin eleganţa altor vremuri pe care o etala suportul de plastic înflorat cu sclipiciuri...Nunta se ţine la Buzău, în ziua de 27.08.2011, eram anunţaţi în pomenita invitaţie. Dar cîte întrebări au picat pe capul prietenului Viorel׃ unde vom dormi, unde se ţine cununia civilă, religioasă, cu cîte toalete trebuie să fim pregătite (ţi), cine sunt naşii, şi multe alte detalii, în esenţă mai puţin importante pentru cineva care ştia dinainte că, în absolut orice condiţii ar fi fost, mergea la această nuntă.
Dar şi răspunsurile au fost concise׃ „Am căutat, nu singur, să găsim o formulă compactă, ca să spun aşa, pentru a rezolva cît mai convenabil toate aceste preocupări ale nuntaşilor. Hotelul Pietroasa este vis-a-vis de Primărie, iar Biserica Mitropolitană este cam în zona Primăriei...Ştiţi că sunt nişte canoane cu privire la amplasarea altarului spre Răsărit. Nu vă faceţi nici un fel de probleme în privinţa deplasării....Atît cît vă ţin reumatismele şi picioarele îngroşate în jurul gleznelor, sunt convins că veţi face faţă unui asemenea efort....Şi, pînă la coadă, putem aranja şi o litieră pentru cine chiar nu se poate deplasa...Dar, aşa cum vă văd, nu este cazul....Nu mă întrebaţi despre oraş, căci nici eu nu cunosc prea multe lucruri despre el....Merg doar pe străzile care mă duc spre casă, nu mă preocupă altceva...”.
...Şi a venit ziua de 27 septembre, cînd, după prînz ne-am instalat (uimiţi fiind de preţurile afişate la recepţie pentru cazare-400 de lei pentru o zi, dar mai liniştiţi după ce am aflat de aranjamentele favorabile făcute de organizatorii nunţii) la hotelul Pietroasa. Camere curate, cu tot confortul necesar unui sejur de o zi-aer condiţionat, televizor, apă caldă...Regretul a fost că nu am luat leptopul la mine pentru a beneficia şi de accesul la Internet oferit...Mai am de învăţat pînă la a ajunge un turist modern...Să mai am ocazia, îmi doresc...
Într-adevăr, drumul spre Biserica Mitropolitană (o construcţie nouă, de toată frumuseţea, realizată după o concepţie arhitectonică specifică catedralei ortodoxe, cu un interior impresionant prin ample picturi murale, dar şi prin stranele masive din stejar sculptat), nu a creat vreo greutate unor oameni care afirmă, funcţie de eveniment, că, ba sînt bătrîni, ba că vor să afle cîte ceva şi din bucuriile vieţii contemporane.
Trei preoţi tineri, acompaniaţi de cîţiva diaconi, au susţinut o slujbă relativ scurtă-adaptată canoanelor vremii, care impun o limitare în timp pentru a putea satisface cererile mari care se înregistrează în perioadele în care se dă dezlegare la nunţi de calendarul bisericii ortodoxe române. Au urmat cîteva binevenite ore de relaxare în hotel, afară, datorită căldurii fiindu-ne imposibil de vizitat, cum ne propusesem, centrul oraşului. Poate cu alt prilej, un posibil viitor botez fiind unul potrivit.
Am coborît în hol în jurul orei 20.00, observând un obicei aparte׃ la intrarea pe uşa rotativă, mirii erau aşteptaţi de o doamnă care i-a unit pe miri cu o eşarfă se mătase înnodată în jurul ambelor gâturi. Aşa, uniţi au păşit spre locul care le era destinat să întîmpine oaspeţii. O profesoară de la Liceul de Artă, prietenă cu socrul mic, a venit cu sugestia să asigure muzical un cadru aparte pentru întîmpinarea invitaţilor. A propus, şi ca modalitate de adaptare cu publicul, ca împreună cu trei dintre elevii dumneaei să cânte timp de o oră lucrări simfonice mai uşurele, pe măsura învăţăceilor...În salon am găsit mesele aranjate impecabil-tacîmuri, flori, mărturii, scaune dublu înfăşurate (alb în totalitate şi altă pânză galbenă doar la partea superioară), cu greutate putând găsi un locşor liber pe suprafaţa mesei.
Aici am aflat un alt fond muzical, asigurat în surdină de o „staţie” mînuită de doi profesionişti. Nici nu te poţi gîndi să faci vreo comparaţie cu nunţile din alte timpuri, firmele specializate din ziua de azi care asigură programul reuşind să şteargă din memorie zbuciumul „de atunci”, făcut pentru orice flecuşteţ-cine face poze, cine aprinde lumânările, artificii parcă nu erau. Acum fiecare moment este aranjat dinainte, fiind oameni special destinaţi fiecărei operaţii care urmează, care colaborează cu ospătarii, cu naşul, cu socrii, cu mirii, pentru realizarea unui adevărat spectacol. Căci este adevărat-nunţile din ziua de azi au devenit spectacole, care bucură şi ochiul, şi auzul, şi mintea, nu numai stomacul. Atunci găsind mâncarea cu mare greutate, trebuia să faci aranjamente serioase pentru a te descurca...iar imaginea care rămânea la nivelul mentalului în mintea oamenilor era cam la nivelul următorului dialog׃ ,,Cum a fost la nuntă la Costel?...Nemaipomenit! Am mâncat şi am băut până ce n-am mai putut!!!''. COOL!!...
Repet, la această nuntă, a Alexandrei şi a lui Vasile, în afară de un meniu extrem de sofisticat şi săţios, am avut parte de un spectacol creat cu mult bun gust, conţinând câte un pic din toate׃ muzică simfonică, muzică populară, o solistă care a cîntat timp de 30-40 de minute nu numai muzică uşoară ci şi „urări” adresate mirilor şi nuntaşilor, adaptări ale cîntecelor tradiţionale de petrecere, disco....Iar spre ora 2 din noapte, pe ring şi-au făcut apariţia două perechi de tineri componenţi ai clubului de dans „Happy dans” care ne-au încântat cu graţia mişcarilor specifică fiecărui tip de dans-rumbă, vals, samba, tango, paso-doble...
Am şi dansat.
Am simţit nevoia să am o mică intervenţie la această petrecere, începând prin a mulţumi Soniei pentru devotamentul şi sacrificiul făcute în ceea ce o priveşte pe fata ei, fără de care ne-ar fi fost imposibil ca azi să admirăm frumoasa mireasă Alexandra. Am continuat׃ „Viorel este născut pe 13.05.1945 (aici scuzată să-mi fie greşeala de cîteva zile făcută, dar îmi era necesară pentru ceea ce a urmat), iar geamănul lui, care acum se află în loc cu verdeaţă unde nu există nici durere, nici întristare, se bucură pentru faptul că azi, el este socru mic. La fel mă bucur şi eu care sunt cu zece zile mai mic decît ei. Cum la fel se bucură Aurelia şi Doina care-l cunosc de mai bine de 40 de ani, pentru a nu mai vorbi de bucuria lui Carmen şi Nicu care-l cunosc de aproape 60 de ani. Mereu, Viorel a avut vocaţia prieteniei.
Acum permiteţi-mi să citesc mirilor poezie „Urare” de Nicolae Labiş, o poezie care nu apare în nici un volum de versuri al poetului fiind publicată de mama şi sora sa într-un almanah în urmă cu câţiva ani. Era frumos să fi recitat poezia, dar, mi-a fost frică că aş putea fi vizitat tocmai în acel moment de nemţişorul acela cu nume atît de simpatic şi care se numeşte, cu un nume atît de....
Dacă sunteţi de acord, sugerez celor prezenţi să semnăm pe aceste pagini, pentru a rămîne amintire mirilor din partea noastră. Să-şi aducă aminte atunci cînd vor aniversa nunta de argint şi alte nunţi ce vor urma ei. Mulţumesc!”
A urmat tortul înconjurat de artificii-un alt act din spectacolul amintit.
A doua zi, la prînz, au urmat potroacele (ciorbă de burtă şi de cocoş), fripturi, dar şi o excelentă plăcintă cu mere, mai mult ca sigur pregătită de Sonia care am auzit că este o adevărată maestră în domeniu. Felicitări!
URARE
de Nicolae Labiş
Bine, fie !... O să vorbesc despre voi doi,
O să vorbesc pe vrute, pe nevrute…
Rezolv o ecuaţie cam grea ,
Cu toate datele necunoscute.
Nu ştiu de vă iubiţi… De v-aţi iubi,
M-ar bucura aceasta şi pe mine,
Dar poate că-ntre voi s-a înjghebat
Un fel de a trece vremea cât mai bine.
Nici asta nu e rău, dar nu cunosc,
În lumea asta-nvălmăşită încă,
Nimic mai luminos şi mai de preţ
Ca o iubire trainică şi-adâncă.
De nu-i nimic trainic între voi,
Aş vrea să vă distreze aceste rime…
Dar dacă-n voi al dragostei izvor
A izbucnit, ţâşnind din adâncime,
Dacă aceleaşi mari visări nutriţi,
Dacă simţiţi la fel iubirea,
Dacă gândiţi atent la ea,
Vreau ca acest vers
În aur de inel să se prefacă.
De-ţi merge împreună ori altfel,
Eu vă urez la fiecare-n parte:
Nicicând al vostru vis să nu-l trădaţi,
Păşind cu dânsul dincolo de moarte !
Să râdeţi mult şi să vă bucuraţi,
Dar râsul să nu ţie loc gândirii,
Fiţi mulţumiţi de voi, însă nicicând
Nu vă-necaţi în apa mulţumirii.
Viaţa e un clocot nesfârşit
De frământări, frumoase ori haine,
Pe nimeni, însă, pân-acum n-am cunoscut
Ca să se poarte oricând „cum se cuvine”.
De-aceea să nu spuneţi ”Gata, am ajuns”,
Ci să rostiţi urcând „Încă mai este”,
Căci fericirea e mai greu de-ajuns
Ca pasărea măiastră din poveste.
Iar eu, poetul care zic aicea,
Dau sfaturi ce mi-ar trebui şi mie
Şi vă urez s-aveţi ce eu nu am
Ori n-am ştiut primi cu recea mea trufie.
PS-este percepţia personală ca participant la această frumoasă nuntă.
SURSA: Tudor Mihalache
N.R.: Cum comentaţi? Dacă aţi participat la sindrofii de genul- atunci cu siguranţă ştiţi ce aţi văzut, cum v-aţi simţit şi ce aţi vrea să povestiţi şi altora...sau ce n-aţi vrea să mai vedeţi în ruptul capului...Curaj, noi vă aşteptăm şi vă publicăm povestea aşa cum e ea.
29.08.2011
SURSA Tudor Mihalache
0 comentarii:
Trimiteţi un comentariu