MEDIARTYS

TRUPA HONEY A LUI SĂNDEL BĂLAN LA ACCES DIRECT- O COPIE IEFTINĂ ŞI RĂSUFLATĂ A ANDREEI BĂLAN, CANDY ŞI ALTE VALORI DE- ALE GURII…

2011-09-15T10:58:00.000-07:00

Am citit şi eu…mai auzisem şi în alte părţi, şi m-am gândit că nu iese fum fără foc. Totuşi nu îmi vine să cred ce se ascunde în spatele unor emisiuni de divertisment de ,,mare succes” gen ACCES DIRECT…trupe ieftine, promotori la fel de vulgari ca şi produsele subculturale pe care le promovează. Totul în dauna şi în detrimentul publicului care în felul acesta a ajuns să consume mult prea multe produse de genul acesta pe la festivalurile de pe Valea Prahovei, căci publicul este ceea ce îi oferi, deci fără alternativă monotonia devine obicei cultural iar tot ce este suburban, comercial în sensul ANTIEDUCAŢIE şi PROVIOLENŢĂ devine model de urmat. Mulţumită promotorilor gen Săndel Bălan…şi mai sunt şi alţii pe linia aceasta de nişă subculturala promovată cu asiduitate…pe bani publici groşi de tot, de la Consiliile Locale şi Primăriile de pe Valea Prahovei care votează cu dărnicie asemenea proiecte culturale de o calitate profesională şi un bun gust de mult prea multe ori îndoielnic.
Iată ce zic fanii despre trupa HONEY, AICI. Voi ce părere aveţi?

UPDATE: Dai într-unul, ţipă toţi… ANONIMII !!!

N.R.: NICIO PROBLEMĂ..VĂ IAU LA RÂND PE TOŢI COCĂLARII ŞI PIŢIPOANCELE SHOWBIZULUI DE PE VALEA PRAHOVEI ŞI BUCUREŞTI ŞI PE UNDE VEŢI MAI FI ASCUNŞI!!! DEJECŢII REBUTATE CU CARE AM INTRAT ÎN EUROPA...ŞI DIN CAUZA CĂRORA SUNTEM VĂZUŢI CA NIŞTE ŢIGANI, FURĂCIOŞI, ŞMECHERI...PENTRU CĂ NU VĂ MAI SATURĂ PĂMÂNTUL DE LOVELE DIN BANI PUBLICI, LUATE PE PROS-TI-TU-ŢI-E!!!!

ONLY THE GOOD DIE YOUNG…REMEMBER!!

2011-09-15T03:22:00.000-07:00

Acesta este un text neîncadrabil- în mod normal- în niciuna din rubricile niciunui site sau alt tip de modalitate de socializare. Pur şi simplu pentru că niciodată nu ne gândim unde se încadrează moartea în cadrul vieţii. Căci urmează să vorbesc- atât cât pot la acest moment- despre moartea fizică. Adică nu acea moarte a unui idol, acea moarte vazută la televizor…deşi când e vorba de moarte nimic nu mai pare să aibă nicio logică umană…deşi vorbim practic de moartea unui om.Omul de lângă noi, omul cu care am vorbit vrute şi nevrute şi despre care nu m-aş fi gândit vreodată că ar putea dispărea atât de devreme…atât de…de ce?!!!
Peste câteva zile începe şcoala…cu elevi mai mari sau mai mici, cu zbenguieli, cu emoţii care mai de care, despre orar, despre săli…dar cu siguranţă anul acesta şcoala va începe total diferit la Liceul de Artă ,,Carmen Sylva” din Ploieşti. Emoţiile care în alţi ani păreau imense, cotropitoare şi parcă de netrecut timp de 1 săptămână de început care părea că nu se mai termină- în acest an vor trece pe lângă mine cel puţin diferit…şi asta pentru că este primul an de învăţământ dintr-o serie de vreo 10 ani de emoţii alături de copii şi profesori- în care unul dintre colegii profesori pur şi simplu nu mai este printre noi…
Diana Munteanu ne-a părăsit pentru moment, lăsând în urmă multe semne de întrebare despre viaţa noastră de dascăli obosiţi de tineri…frumoşi şi veseli, uneori tăcuţi când vine vorba despre a ne povesti unii altora durerile personale sau chiar fizice- vizavi de un mod de viaţă general valabil acceptat ca fiind foarte modern dar care…cu siguranţă creează termene-distanţe mult prea scurte…pentru o viaţă normală, într-o ţară aşa- zis normală. Nu e nimic retoric, nu vreau să fie nimic patetic- totuşi nu mai pot gândi cu aceeaşi doză de conştient când aflu brusc că un coleg de viaţă profesionala mai mic totuşi cu câţiva ani buni decât mine- totuşi un om MINUNAT şi o profesoară DEVOTATĂ şi o mămică TÂNĂRĂ… pur şi simplu nu mai este printre noi.
Condoleanţe familiei îndurerate, atât din partea corpului profesoral de la Liceul de Artă din Ploieşti, cât şi din partea profesorilor colaboratori şi artiştilor instrumentişti de la Filarmonica ,,Paul Constantinescu”…
Înmormântarea va avea loc mâine 27 august 2011, ora 13.00 la Cimitirul Bolovani.
26.08.2011

NUNTĂ CU CVARTET, SOLISTĂ, PROFESORI ŞI BALERINE LA HOTEL PIETROASA, BUZĂU

2011-09-14T07:30:00.000-07:00

Bunul, dragul, vechiul-de aproape 50 de ani-prieten, Viorel mă anunţă cam prin primăvară׃ „Să ştii că Alexandra s-a hotărît să se mărite...M-am zbătut mult, este neimaginat de greu să programezi o nuntă ca lumea, pentru a găsi un local cît de cît care să facă faţă la o nuntă, nu de lux, dar în condiţii cît de cît onorabile-ambianţă, servire, să pot aranja şi cazarea invitaţilor...Multe lucruri la care trebuie să te gîndeşti în ziua de azi....Că în trecutul nu prea îndepărtat nu era atâta balamuc...Dar e bine, e bine că se mărită fata...că acesta e visul oricărui părinte-să-şi vadă copilul aranjat la casa sa....Vă aştept...Vorbim mai târziu detaliile...”.
Apoi, într-o seară a trecut pe la noi cu invitaţia, deosebit de frumoasă, aparte prin eleganţa altor vremuri pe care o etala suportul de plastic înflorat cu sclipiciuri...Nunta se ţine la Buzău, în ziua de 27.08.2011, eram anunţaţi în pomenita invitaţie. Dar cîte întrebări au picat pe capul prietenului Viorel׃ unde vom dormi, unde se ţine cununia civilă, religioasă, cu cîte toalete trebuie să fim pregătite (ţi), cine sunt naşii, şi multe alte detalii, în esenţă mai puţin importante pentru cineva care ştia dinainte că, în absolut orice condiţii ar fi fost, mergea la această nuntă.
Dar şi răspunsurile au fost concise׃ „Am căutat, nu singur, să găsim o formulă compactă, ca să spun aşa, pentru a rezolva cît mai convenabil toate aceste preocupări ale nuntaşilor. Hotelul Pietroasa este vis-a-vis de Primărie, iar Biserica Mitropolitană este cam în zona Primăriei...Ştiţi că sunt nişte canoane cu privire la amplasarea altarului spre Răsărit. Nu vă faceţi nici un fel de probleme în privinţa deplasării....Atît cît vă ţin reumatismele şi picioarele îngroşate în jurul gleznelor, sunt convins că veţi face faţă unui asemenea efort....Şi, pînă la coadă, putem aranja şi o litieră pentru cine chiar nu se poate deplasa...Dar, aşa cum vă văd, nu este cazul....Nu mă întrebaţi despre oraş, căci nici eu nu cunosc prea multe lucruri despre el....Merg doar pe străzile care mă duc spre casă, nu mă preocupă altceva...”.
...Şi a venit ziua de 27 septembre, cînd, după prînz ne-am instalat (uimiţi fiind de preţurile afişate la recepţie pentru cazare-400 de lei pentru o zi, dar mai liniştiţi după ce am aflat de aranjamentele favorabile făcute de organizatorii nunţii) la hotelul Pietroasa. Camere curate, cu tot confortul necesar unui sejur de o zi-aer condiţionat, televizor, apă caldă...Regretul a fost că nu am luat leptopul la mine pentru a beneficia şi de accesul la Internet oferit...Mai am de învăţat pînă la a ajunge un turist modern...Să mai am ocazia, îmi doresc...
Într-adevăr, drumul spre Biserica Mitropolitană (o construcţie nouă, de toată frumuseţea, realizată după o concepţie arhitectonică specifică catedralei ortodoxe, cu un interior impresionant prin ample picturi murale, dar şi prin stranele masive din stejar sculptat), nu a creat vreo greutate unor oameni care afirmă, funcţie de eveniment, că, ba sînt bătrîni, ba că vor să afle cîte ceva şi din bucuriile vieţii contemporane.
Trei preoţi tineri, acompaniaţi de cîţiva diaconi, au susţinut o slujbă relativ scurtă-adaptată canoanelor vremii, care impun o limitare în timp pentru a putea satisface cererile mari care se înregistrează în perioadele în care se dă dezlegare la nunţi de calendarul bisericii ortodoxe române. Au urmat cîteva binevenite ore de relaxare în hotel, afară, datorită căldurii fiindu-ne imposibil de vizitat, cum ne propusesem, centrul oraşului. Poate cu alt prilej, un posibil viitor botez fiind unul potrivit.
Am coborît în hol în jurul orei 20.00, observând un obicei aparte׃ la intrarea pe uşa rotativă, mirii erau aşteptaţi de o doamnă care i-a unit pe miri cu o eşarfă se mătase înnodată în jurul ambelor gâturi. Aşa, uniţi au păşit spre locul care le era destinat să întîmpine oaspeţii. O profesoară de la Liceul de Artă, prietenă cu socrul mic, a venit cu sugestia să asigure muzical un cadru aparte pentru întîmpinarea invitaţilor. A propus, şi ca modalitate de adaptare cu publicul, ca împreună cu trei dintre elevii dumneaei să cânte timp de o oră lucrări simfonice mai uşurele, pe măsura învăţăceilor...
În salon am găsit mesele aranjate impecabil-tacîmuri, flori, mărturii, scaune dublu înfăşurate (alb în totalitate şi altă pânză galbenă doar la partea superioară), cu greutate putând găsi un locşor liber pe suprafaţa mesei.
Aici am aflat un alt fond muzical, asigurat în surdină de o „staţie” mînuită de doi profesionişti. Nici nu te poţi gîndi să faci vreo comparaţie cu nunţile din alte timpuri, firmele specializate din ziua de azi care asigură programul reuşind să şteargă din memorie zbuciumul „de atunci”, făcut pentru orice flecuşteţ-cine face poze, cine aprinde lumânările, artificii parcă nu erau. Acum fiecare moment este aranjat dinainte, fiind oameni special destinaţi fiecărei operaţii care urmează, care colaborează cu ospătarii, cu naşul, cu socrii, cu mirii, pentru realizarea unui adevărat spectacol. Căci este adevărat-nunţile din ziua de azi au devenit spectacole, care bucură şi ochiul, şi auzul, şi mintea, nu numai stomacul. Atunci găsind mâncarea cu mare greutate, trebuia să faci aranjamente serioase pentru a te descurca...iar imaginea care rămânea la nivelul mentalului în mintea oamenilor era cam la nivelul următorului dialog׃ ,,Cum a fost la nuntă la Costel?...Nemaipomenit! Am mâncat şi am băut până ce n-am mai putut!!!''. COOL!!...
Repet, la această nuntă, a Alexandrei şi a lui Vasile, în afară de un meniu extrem de sofisticat şi săţios, am avut parte de un spectacol creat cu mult bun gust, conţinând câte un pic din toate׃ muzică simfonică, muzică populară, o solistă care a cîntat timp de 30-40 de minute nu numai muzică uşoară ci şi „urări” adresate mirilor şi nuntaşilor, adaptări ale cîntecelor tradiţionale de petrecere, disco....Iar spre ora 2 din noapte, pe ring şi-au făcut apariţia două perechi de tineri componenţi ai clubului de dans „Happy dans” care ne-au încântat cu graţia mişcarilor specifică fiecărui tip de dans-rumbă, vals, samba, tango, paso-doble...
Am şi dansat.
Am simţit nevoia să am o mică intervenţie la această petrecere, începând prin a mulţumi Soniei pentru devotamentul şi sacrificiul făcute în ceea ce o priveşte pe fata ei, fără de care ne-ar fi fost imposibil ca azi să admirăm frumoasa mireasă Alexandra. Am continuat׃ „Viorel este născut pe 13.05.1945 (aici scuzată să-mi fie greşeala de cîteva zile făcută, dar îmi era necesară pentru ceea ce a urmat), iar geamănul lui, care acum se află în loc cu verdeaţă unde nu există nici durere, nici întristare, se bucură pentru faptul că azi, el este socru mic. La fel mă bucur şi eu care sunt cu zece zile mai mic decît ei. Cum la fel se bucură Aurelia şi Doina care-l cunosc de mai bine de 40 de ani, pentru a nu mai vorbi de bucuria lui Carmen şi Nicu care-l cunosc de aproape 60 de ani. Mereu, Viorel a avut vocaţia prieteniei.
Acum permiteţi-mi să citesc mirilor poezie „Urare” de Nicolae Labiş, o poezie care nu apare în nici un volum de versuri al poetului fiind publicată de mama şi sora sa într-un almanah în urmă cu câţiva ani. Era frumos să fi recitat poezia, dar, mi-a fost frică că aş putea fi vizitat tocmai în acel moment de nemţişorul acela cu nume atît de simpatic şi care se numeşte, cu un nume atît de....
Dacă sunteţi de acord, sugerez celor prezenţi să semnăm pe aceste pagini, pentru a rămîne amintire mirilor din partea noastră. Să-şi aducă aminte atunci cînd vor aniversa nunta de argint şi alte nunţi ce vor urma ei. Mulţumesc!”
A urmat tortul înconjurat de artificii-un alt act din spectacolul amintit.
A doua zi, la prînz, au urmat potroacele (ciorbă de burtă şi de cocoş), fripturi, dar şi o excelentă plăcintă cu mere, mai mult ca sigur pregătită de Sonia care am auzit că este o adevărată maestră în domeniu. Felicitări!
URARE
de Nicolae Labiş
Bine, fie !... O să vorbesc despre voi doi,
O să vorbesc pe vrute, pe nevrute…
Rezolv o ecuaţie cam grea ,
Cu toate datele necunoscute.
Nu ştiu de vă iubiţi… De v-aţi iubi,
M-ar bucura aceasta şi pe mine,
Dar poate că-ntre voi s-a înjghebat
Un fel de a trece vremea cât mai bine.
Nici asta nu e rău, dar nu cunosc,
În lumea asta-nvălmăşită încă,
Nimic mai luminos şi mai de preţ
Ca o iubire trainică şi-adâncă.
De nu-i nimic trainic între voi,
Aş vrea să vă distreze aceste rime…
Dar dacă-n voi al dragostei izvor
A izbucnit, ţâşnind din adâncime,
Dacă aceleaşi mari visări nutriţi,
Dacă simţiţi la fel iubirea,
Dacă gândiţi atent la ea,
Vreau ca acest vers
În aur de inel să se prefacă.
De-ţi merge împreună ori altfel,
Eu vă urez la fiecare-n parte:
Nicicând al vostru vis să nu-l trădaţi,
Păşind cu dânsul dincolo de moarte !
Să râdeţi mult şi să vă bucuraţi,
Dar râsul să nu ţie loc gândirii,
Fiţi mulţumiţi de voi, însă nicicând
Nu vă-necaţi în apa mulţumirii.
Viaţa e un clocot nesfârşit
De frământări, frumoase ori haine,
Pe nimeni, însă, pân-acum n-am cunoscut
Ca să se poarte oricând „cum se cuvine”.
De-aceea să nu spuneţi ”Gata, am ajuns”,
Ci să rostiţi urcând „Încă mai este”,
Căci fericirea e mai greu de-ajuns
Ca pasărea măiastră din poveste.
Iar eu, poetul care zic aicea,
Dau sfaturi ce mi-ar trebui şi mie
Şi vă urez s-aveţi ce eu nu am
Ori n-am ştiut primi cu recea mea trufie.
PS-este percepţia personală ca participant la această frumoasă nuntă.
SURSA: Tudor Mihalache
N.R.: Cum comentaţi? Dacă aţi participat la sindrofii de genul- atunci cu siguranţă ştiţi ce aţi văzut, cum v-aţi simţit şi ce aţi vrea să povestiţi şi altora...sau ce n-aţi vrea să mai vedeţi în ruptul capului...Curaj, noi vă aşteptăm şi vă publicăm povestea aşa cum e ea.
29.08.2011

SURSA Tudor Mihalache

FESTIVALUL CAŞCAVELEI 2011 SAU STILUL PSD CU TRANDAFIRII ROŞII-IREPETABIL DE IEFTIN ŞI ,,CURAT”!!!

2011-09-13T10:09:00.000-07:00

Ce legatură au banii investiţi cu numărul de oameni care participă? Sau calitatea e dată doar de cantitate, poate? Cantitate regăsită şi în numărul excesiv de mare de festivaluri cu ziua comunei cutare…12 festivaluri într-o lună??!!!…toate cu muzică preponderent populară??!!!…cui serveşte asemenea monotonie organizatorică??!!!Căutaţi afişul manifestării pe net…nu îl veţi găsi. DE CE OARE??!!!

Întrebări retorice? DELOC. Pur şi simplu mă revoltă până la îngreţoşare stilul de organizare cu surle şi trâmbiţe ieftine şi zgomotoase- confecţionate din artişti de nuntă în număr mult prea mare, în detrimentul multor genuri la fel sau cu siguranţă mult mai atractive decât veşnicele hore şi sârbe cu chiuituri şi strigături care mai de care mai ţipătoare şi mai comerciale.

Weekendul viitor mare petrecere mare la Festivalul Caşcavelei 10- 11 septembrie pe Valea Doftanei. Organizator Petre Alexandru PSD acelaşi probabil ca anul trecut.Toată stima pentru agenţia din care face parte poate- nu îi dau numele ca să nu îi fac publicitate, totuşi stilul e perimat şi nu aduce roade.

Ascultând declaraţia de la festival a deputatului George Severin PSD …ne putem da foarte uşor seama că interesul principal al autorităţilor organizatoare nu este nici pe departe calitatea profesională a artiştilor implicaţi. Pentru ei este foarte important să plătească ieftin- sau cel puţin să pară în ochii electoratului potenţial că artiştii lor costă mai puţin decât artiştii promovaţi de putere- aluzia a fost cât se poate de clară şi mesajul politizat inutil s-a inserat şi la un eveniment care ar trebui să fie ŞI CULTURAL- EDUCATIV, nu doar foarte distractiv.

Vorbind despre ediţia 2011 a Festivalului Caşcavelei, politica este aceeaşi şi la propriu şi la figurat…din păcate stilul inconfundabil al PSD- mult fum, cârnaţi, bere, vin, mici cât cuprinde şi nimic altceva decât veşnicele ansambluri populare care mai de care mai reinventate şi mai coafate ca să bucure nevoia de chiot a românului obidit de atâta muncă…acestea sunt repere culturale mult mia atent şi echitabil promovate de către organizatorii de spectacole- într-o societate culturală europeană care îşi respectă tradiţiile, dar respectă şi egalitatea de şanse din punctul de vedere al promovării echitabile a tuturor artiştilor, din toată paleta de genuri muzicale de pe piaţa autohtonă de showbizz.

Căci altfel, îmi spune şi mie cineva…cine este Dana Mareş? Cine este TRUPA HONEY...despre care am auzit că în afară de 3 perechi de craci şi 3 perechi de ţâţe…nu prea există şi 3 voci care să semene cât de cât a live decent!!!?? Într- adevăr…au păşit pe drumul ,,DE LOC” uşor al carierei artistice, vorba promotorilor inculţi care permit asemenea produse subculturale pe scenele publice. Managerul Săndel Bălan nu ştie aceste lucruri…sau că situl este inexistent??!!! De ce tot Nicu PALERU?? Gabriel Dorobanţu, Nicu Paleru, Emilia Ghinescu şi Petrică MÂŢU…ieftin şi bun..excelentă reţetă- deşi am mari îndoieli că e suficient să te tot repeţi de la an la an în ce priveşte stiul de festival şi de invitaţi pe scenă.

Deschiderea Festivalului şi Concursului Internaţional George Enescu Bucureşti Sala Palatului 01.09 2011. ora 19.00

2011-09-12T12:39:00.000-07:00

Primul care ia cuvîntul este directorul artistic al Festivalului-Ioan Hollender, în acelaşi timp şi directorul Operei din Viena. Mulţumeşte organizatorilor pentru efortul depus, ca în vremuri de criză, să plaseze Bucureştiul drept locaţie pe harta marilor evenimente culturale ale mapamondului. Limba de lemn binecunoscută- lucru ciudat pentru un om de o asemenea valoare culturală, în fine...diplomaţia e la ea acasă când e vorba de muzică şi artă în general ştim prea bine. Prin valoarea orchestrelor şi a interpreţilor, cît şi a celor 150 de participanţi la Concursul Internaţional de interpretare, manifestarea care va ţine trei săptămâni, are toate premisele să facă cunoscută România ca o ţară a Culturii şi a Artei, valori perene ale noastre.
Andrei Pleşu susţine un savuros expozeu axat pe ideea că muzica ne poate oferi un bun exemplu, pentru societatea noastră dezbinată şi încrâncenată, de ceea ce înseamnă armonie, conducând totul spre un final surprinzător׃ „Eu sînt bucureştean get-beget, adică un Mitică. Cînd am spus Mitică, am spus Caragiale, iar cînd am spus Caragiale am spus O scrisoare pierdută, iar Pristanda, poliţistul, are ultima replică din piesă....muzica, muzica!”.
Ministrul Culturii, Kelemen Hunor, citeşte o alocuţiune prin care prezintă Festivalul Enescu ca pe o manifestare de înalt prestigiu cultural pe plan mondial. În final, lăsând hîrtiile deoparte, se adresează spectatorilor׃ „Vă doresc ADIŢIE plăcută!” Aplauze frenetice au însoţit ieşirea din scenă a domnului ministru.FELICITĂRI ŞI ŢIE..ADI!!! NUMAI ŢIE!!!
În sală lume fină, de la oameni de cultură, politicieni, artişti (am trăit senzaţia că i-am văzut pe profesorul Ioan Bădulescu şi pe fostul primar Calotă- e drept clefăind uşor stresat de emoţia începerii concertului...nişte chewing gum, funny moment!!, pe Monica Tatoiu- elegantă ca de obicei, Patapievici- cu acea aură uşor frivolă de intelectual pasămite blazat şi veşnic neînţeles, doamna Băsescu-aparent neutră,deputata Turcan- întruchiparea cochetăriei feminine şi a bunului gust vestimentar). Cu toţii întrebându-se cine este dirijorul Christian Badea, necunoscut în ţară, dar atât de apreciat în străinătate. Festivalul se deschide cu Simfonia I-a de George Enescu în interpretarea Residentie Orkest din Olanda, sub bagheta amintitului dirijor. Iar de la primele măsuri de putem da seama că nu e prea important să fii cunoscut dacă...nu te ajută natura dirijorală. Ca să nu mai vorbim de această nevinovată orchestră pentru care..Enescu a fost o piatră de încercare sau un broscoi muzical mult prea greu de digerat, in pofda angajamentului şi abnegatiei unei orchestre compusă totuşi din prea mulţi studenţi, parcă...
Lume bună, lume aleasă la acest concert inaugural a cele de-a 20-a ediţii a Festivalului Enescu, dar nici măcar acest lucru nu i-a împiedicat să aplaude la finalul primei părţi a simfoniei enesciene.
În mod cert, manifestarea va fi un mare succes internaţional, nu numai naţional. Ca de obicei, aşa cum de obicei imaginea la români e foarte importantă pentru că ascunde multe probleme nerezolvate în spatele frumosului muzical aşa- zis susţinut de forurile competente. Să nu fim răutăcioşi şi să dăm cezarului ce e tot al cezarului, nu?!...
SURSA: Tudor Mihalache
02.09.2011

Medalion aniversar GEORGE ENESCU- GENIU AL MUZICII ROMÂNEŞTI ŞI UNIVERSALE

2011-09-05T09:45:00.000-07:00

Muzeul memorial „Paul Constantinescu” Ploieşti Marţi, 23.08.2011, ora 16,30
De la intrare am avut parte de o plăcută surpriză׃ un „bătrîn” pick-up reda de pe un arhaic (chiar necunoscut tinerilor) LP, sunetele (care umpleau sălile muzeului) Rapsodiei I de George Enescu. Cu toţii am simţit cum un plăcut fior ne străbate şira spinării. Ca români, avem şi bune şi rele, dar, cert este că sîntem un popor emoţional׃ ceea ce simţim că este „al nostru”, îl trăim din plin, cu mare bucurie în suflet. Nimeni nu a obiectat întîrzierea (amfitrionul, prof. Bădulescu, este extrem de scrupulos cu respectarea canoanelor׃ afiş, program, respectare orarului anunţat) începerii evenimentului, chiar dumnealui făcînd remarca׃ „să aşteptăm să se termine, prea este frumos….”.
Cu recunoscuta-i energie, profesorul Bădulescu îşi începe expozeul din care am reţinut cîteva lucruri׃ „Bine aţi venit la aniversarea împlinirii a 130 de ani ce la naşterea unuia din geniile pe care neamul românesc le-a dat ţării şi universalităţii-compozitorul George Enescu. A fost al 12-lea şi singurul supravieţuitor al cuplului Maria şi Costache Enescu, născut în nordul Moldovei care a mai dat genii culturii noastre-Eminescu, Iorga…George Enescu chiar a fost un geniu, la 7 ani deja era elev la Viena, ajungînd, la începutul secolului 20, cel mai şcolit compozitor european….A explodat, prin rapsodii în primul rînd, pur şi simplu pe scena concertistică, fiind apreciat sub toate aspectele׃ violonist, pianist, dirijor, profesor, compozitor…În anul 1923 intreprinde un turneu deosebit de apreciat în SUA, iar cu banii cîştigaţi, constrieaşte vila Luminiş de la Cumpătul-Sinaia, ea însăşi un exemplu de felul în care Enescu a înţeles „ce înseamnă să fi român”, austeritatea, funcţionalitatea, frumuseţea caselor tradiţionale fiind armonizate de un valoros arhitect-Radu Dudescu.
La 13.03.1936, a avut loc, la Paris premiera capodoperei sale-opera Oedip, una din cele trei mari opere ale secolului 20. Triumful a fost impresionant, toată presa vremii ocupîndu-se de evenimentul considerat mondial.
…„M-am născut să fiu compozitor”, declara Enescu, fapt demonstrat de exigenţa cu care îşi judeca lucrările׃ doar 33 dintre ele, cele terminate, primind denumirea de opusuri.
..În 1933 a rostit discursul de recepţie la Academia Română, iar în 1939 a fost desemnat senator de drept în Parşamentul ţării. S-a dezis, respingînd orice colaborare, de mişcarea legionară, preferînd o atitudine de pasivitate în locul încrîncenării care cuprinsese ţara. După război a activat în cadrul ARLUS, alături de alţi intelectuali ai vremii, stagiunea din anul 1946 (despre care mai vreau să vorbesc în acest material), fiind ultima din Romînia pentru el. Moare în noaptea de 3 spre 4 mai 1945 într-o modestă cameră de hotel din Paris.
….În anul 1958 are loc primul Festival şi Concurs Internaţional „George Enescu” la care au participat reputaţi muzicieni, mari orchestre simfonice….Reuşita a fost continuată, la trei ani odată, dar, în anii ’70, din obscure motive, acestă manifestare a intrat într-un nemeritat con de umbră, revenind în forţă după 1990, în prezent Festivalul „George Enescu” fiind apreciat ca unul din cele mai valoroase evenimente culturale ce se desfăşoară pe plan mondial.”
Am redat doar cîteva din multitudinea de informaţii pe care „enciclopedia” profesor Bădulescu este gata, oricînd, să o pună la dispoziţia auditoriului.
Pentru susţinera părţii de recital a „Medalionului aniversar” a fost invitată doamna Camelia Pavlenco-soprană şi pianistă, care, la rîndul dumeaei, pentru ajutor, a apelat la eleva dânsei-masteranda Eliodora Falan, pentru a o acompania la pian atunci cînd aceasta interpreta vocal.
Am primit explicaţii preţioase, necesare pentru înţelegerea recitalului, din partea Cameliei Pavlenco. Cele Şase cîntece pe versuri de Clément Maront au fost traduse de dumneai din limba franceză şi recitate cu un real simţ liric, introducîndu-ne în atmosfera liedului în cunoştinţă de cauză. Recitarea poeziei a fost urmată de explicaţiile profesorului Brăiloiu făcute pe marginea modului cum George Enescu a conceput muzica pentru a fi cît mai aproape de spiritul versului. S-a văzut multă seriozitate în modul cum Camelia Pavlenco a pregătit acţiunea la care a fost invitată, dovedind un profesionalism pe care (prin concentrarea arătată în timpul acompanierii la pian) eleva sa Eliodora Falan, îl va moşteni.
Cu scuze, dacă nu am reţinut exact toate titlurie, îndrăznesc să le amintesc׃ Atmosferă de lut-cu senzaţia de clisos, arhaic, greu de omogenizat. Tînjesc, suspin-cu elemente de doină populară, cu lume deprimată. Salut-cu ritmul săltăreţ. Dansul trandafirului-emanînd eleganţă şi subtilitate. Dor de culoare albă-degajînd tristeţe, cu versificaţie apropiată de poezia populară românească. Ciclul trebuia să se încheie cu un cîntec interpretat de o voce masculină, dar, nefiind posibil, Camelia Pavlenco a ales liedul care are la bază poezia Scufundarea în durere-cu aerul ei de tristeţe resemnată.
Vocal, interpreta a fost în zi fastă, încîntîndu-ne cu trăirile exprimate prin modulări potrivite versului franţuzesc.
A urmat liedul Rugăciunea dimineţii-scris pe versurile reginei Elisabeta I, Carmen Silva ca nume de artist. Aici, profesorul Bădulescu are o intervenţie׃ „Carmen Silva s-a considerat a doua vicemamă a lui Enescu. Mamă a fost cea care i-a dat naştere, prima vicemamă a fost prinţesa Marta Bibescu, cea care l-a îndrumat şi susţinut la începutul carierei, iar Camen Silva i-a fost a doua vicemamă”.
Camelia Pavlenco a părăsit instrumentul „voce” pentru a deveni pianistă, demonstrînd remarcabile virtuţi în abordarea celor două lucrări din program׃ Vocile stepei, din Suita pentru pian nr.3 şi Pavana, din Suita pentru pian nr.2 în Re major.
Cei prezenţi am apreciat efortul atît de pregătire cît şi de exprimare scenică făcute cu ocazia acestui recital, făcîndu-ne să fim mai aproape de iubitul nostru compozitor naţional, nu doar prin cunoscutele-i rapsodii şi poeme, ci şi prin muzica clasică, elaborată şi gîndită în spiritul vremii.
Aşa cum am promis mai devreme doresc să reproduc din romanul Amor intelectuallis de Ion Vianu, considerat cel mai bun scris şi publicat în anul 2010 în România. Romanul mai este denumit „al unei educaţii” şi vorbeşte despre o perioadă nu tocmai roz din istoria ţării, avînd în vedere faptul că autorul este născut în anul 1934. Vorbeşte despre filozofie, litaratură, dar şi despre muzică, aici făcînd referire şi la George Enescu. Ion Vianu este fiul lui Tudor Vianu. Tocmai aceste pagini doresc să le reproduc în continuare…
„Muzica nu-mi aducea nimic din toate minunile lecturii, era o altă minune. Întîlnirea mea cu ea se petrecuse în 1942 sau 1943, cînd fusesem cu mătuşa mea Monica, la Cazinoul din Sinaia. Am amintirea, preţioasă-cîţi or fi avînd-o-, a unui recital de pian Enescu. În după-amiaza aceea interpreta sonata lui Liszt. Amintirea e exterioară, l-am văzut atunci pe maestru, deja adus de spate, aproape rupt în două. Nu mai putea cînta la vioară, se consacra pianului şi dirijatului. Eram nepregătit, concertul nu mi-a lăsat un sentiment, o impresie muzicală. Actul următor s-a petrecut în 1946. Era ultima stagiune a lui George Enescu în România, maestrul se pregătea pentru un exil definitiv. În acel an am fost cu T la cele mai multe din concertele lui Enescu, duminică dimineaţă. Filarmonica interpreta simfoniile lui Beethoven. Nu ştiu cîţi mai pot mărturisi azi despre acea stagiune muzicală. Era 10 dimineaţa. În timp ce luminile se stingeau în sală. O alta, a zilei de iarnă, cobora prin lunetele cupolei. Maestrul intra în aplauze. Ploaia calmă de raze crea o reverberaţie, aşa încît scena, orchestra, dirijorul păreau învăluiţi într-o ceaţă strălucitoare. Începea concertul. Orice dirijor ar trebui să reuşească asta, dar eu atunci, am avut impresia că Enescu nu numai că îi unea pe muzicieni, ci crea muzica. Precum un demiurg, aduna forţele elementare ale naturii. Fără el, stihurile s-ar fi slobozit violent, ca o erupţie, un cutremur sau un uragan. Însă Enescu reuşea să integreze violenţa elementară, să prefacă dezordinea şi violenţa naturii în armonie şi pace. Fără să piardă forţa. Fiecare frază muzicală, fiecare acord descopereau o parte a universului. A universului sensibil, dar mai ales a celui moral. Zăceau în mine, ca virtualităţi, generozitatea, dăruirea de sine, curajul? Sau el, maestrul, mi le releva prin muzică? Nu puteam să răspund la întrebare, aşa cum nu pot răspunde nici azi. Tot ce ştiam, şi ştiu încă, era că mari părţi ale cosmosului, inaccesibile prin cuvinte (şi prin orice altceva), mi se deschideau, le vedeam prin portalul, în acea dimineaţă filtrat de perdeaua unei ceţe scînteietoare, muzicii dirijate de Enescu”
Deosebit de inspirate şi citatele alese pentru programul de sală, aşa încît le reproduc şi pe acestea.
„Faţă de el, eu nu am fost decît un pigmeu. Credeţi-mă, Enescu era un gigant.”
Yehudi Menuhin
„În sentimentele care merg către dînsul e însăşi şi acela care se îndreaptă către bunul fiu al naţiei şi al patriei sale.
Oricînd şi oriunde, la masa unde-şi scrie compoziţiile, oricare le-ar fi subiectul, la capătul răniţilor în cruntul război sau în triumfalele călătorii în lungul lumii, fermecătorul tuturor oamenilor, a rămas Român.
Şi cum faima sa ne-o întinde nouă, noi avem datoria să-i dăm lui toată recunoştiinţa noastră.”
Nicolae Iorga
SURSA Tudor Mihalache
24.08.2011

GORAN BREGOVIC ŞI PRIMĂRIA PLOIEŞTI- POŢI SĂ SPUI CĂ LA PLOIEŞTI NU SUNT RESPECTATE VALORILE...ALTORA?

2011-09-05T08:25:00.000-07:00

Am fost la Bregovic- nu mai comentez că a fost foarte mişto, sonorizarea LOR a fost bestială, s- a vazut că sunt superprofesionişti din modul cum făceau probele de sunet înaintea concertului- astea sunt lucruri NORMALE pentru un concert public de asemenea anvergură. Cam asta e diferenţa de fapt între ce am auzit la BREGOVIC şi sonorizarea asigurată GRATUIT de cei de la Teatrul Caragiu la Zilele Ploieştiului 2011- culmea tot pentru formaţii profesioniste gen Filarmonica Ploieşti şi altele..

Căci aşa e legea scrisă... aşa a fost convenţia şi aşa zice şi legea nescrisă a evenimentelor publice locale- salariaţii instituţiilor bugetare nu pot fi plătiţi cu onorarii...pentru că deja sunt plătiţi de Primărie sau de ordonatorul de credit- în unele cazuri Primarul... iar ca să fii sponsorizat...aaaaaa, aici aş fi chiar obraznic să spun tot ce am auzit aşa că o să îi las le ziariştii incomozi şi deci să zicem adevăraţi- să îşi dea cu părerea despre ce oricum NU ÎNŢELEG DELOC.Aşa cum nu vreau eu încă să nţeleg că a fi bugetar înseamnă deocamdată în România a fi un mare sărac cu o mare onoare de a a avea un loc de muncă- asta e percepţia generală care se induce de sus în jos către ocupanţii posturilor din domenii aşa- zis neperformante din sistem. Dar tema asta necesită cu siguranţă alt spaţiu de discuţie, cu totul special.

Cert e că am putut decanta din informaţiile pe care le-am vazut confruntând ce se întâmplă în Bucureşti pe tot parcursul anului din punctul de vedere al festivalurilor susţinute de Primaria Bucureşti...iar diferenţele sunt destul de mari în ceea ce priveşte raportul de participare+onorarii între invitaţii principali şi alte valori autohtone mai mult sau mai puţin locale invitate să participe cu programe artistice. Asta e, fiecare cu ce-l doare- dacă tot vorbim de artă profesionistă şi diferenţele dintre a fi plaătit şi a cânta gratis sau mai rău- din obligaţii socio- profesionale numite generic SALAR.

Am văzut spre exemplu în Cişmigiu festival de divertisment artistic, teatru, pantomimă, muzică de promenadă, fanfară şi multe alte surprize- care se întindea pe o perioadă de aproape 4 săptămâni de weekenduri asezonate elegant cu divertisment din TOATE aceste genuri. Diferenţa enormă de percepţie între Ploieşti şi Bucureşti este aceea că am văzut acolo foarte multe nume de participanţi- artişti, trupe etc.- care sunt valori locale mai mult sau mai puţin recunoscute, cert este că se vede un alt fel de susţinere din partea primăriilor de sector sau chiar a primăriei generale pentru promovarea valorilor autohtone.

Iar sursele profesioniste din industria showbizz-ului bucureştean pe care le cunosc şi care mi-au dezvăluit că nu există festival la care sunt acceptaţi să cânte şi la care să nu fie plătiţi cu sume mai mici sau mai mari...ei au rămas un pic şocaţi când le-am povestit că pe la Ploieşti obiceiul este să fii invitat să cânţi GRATIS mulţi ani la rând, contra publicităţii şi onoarei care ţi se oferă din partea Primăriei Ploieşti de a cânta pentru comunitate...considerându-se pasămite că este un mare privilegiu să te vadă lumea pe o scenă publică şi implicit produsul, trupa astfel PROMOVATE de funcţionarii primăriei să aibă oferte mai bune de piaţă ulterior acestor apariţii. Ceea ce este un nonsens- fără supărare- nu are cum să iasă ceva de care publicul să îşi aducă aminte mult timp, câtă vreme televiziunile nu vin să filmeze concertele...pentru că li s-ar cere iarăşi bani din partea artiştilor avizi de lovele, nu...şi de ce să dea şi ele bani când la fel...şi acelea consideră că te promovează de fapt...şi atunci tu ca artist oricât de profesionist ai fi şi oricâtă experienţă de concert ai avea- ne mai vorbind de turnee, repertoriu, diplomă şi alte mastere absolvite- ar trebui să zici mersi dacă îţi publică măcar o ştire pe bloguri!!...ce să mai zic, cam asta e treaba pe la noi.

E ca şi cum ar spune...încă nu vă cunoaşte lumea, deci oricum legal nu avem cum să vă plătim...aşadar aveţi răbdare şi cântaţi ca să vă promovaţi...şi apoi eventual o să venim şi noi cu nişte sponsorizări. Care în treacăt fie vorba...ştim cu toţii că nu vin niciodată fără un telefon politic dat de sus în jos, ce să mai lungim problema că e groasă rău şi puţini recunosc asta.

Par egzample, cu ce e mai valoroasă dpdv cultural şi educaţional comunitatea ploieşteană că l-a ascultat pe Bregovic (marea majoritate din cei cu care am vorbit au spus că au venit să îl vadă LIVE doar ca să vadă dacă e într- adevăr la fel de bun ca pe albumele de studio sau cele din concert) - sau că i-au ascultat pe Viţa de Vie să zic...la Zilele Ploieştiului 2011- nemaivorbind că ăia au încasat lovele grase şi s-au facut de cacao cu tot renumele şi cota lor pe naţional!!! Ciudat rău şi impresariatul ăsta artistic, deci nu îl poate face oricine precum se vede...şi să iasă şi foarte bine chiar dacă au fost lovele!!.

Iar ceilalţi câteva zeci care au venit ca la urs- aceiaşi care încinseseră hora ţigănească pe esplanada Palatului Culturii... şi pe care îi durea la bască oricum că deranjează alte sute de ploieşteni care veniseră cu cel puţin 1 oră înainte ca să îşi ocupe un loc decent ca să îşi poată vedea bine IDOLUL. Şi nu au mai putut face asta că de..aşa e la concert, nu...ce dracu eşti nebun...vrei să îl vezi pe BREGOVIC!!! fără să dai un ban, şi mai vrei şi să filmezi, să fac poze...DECI VREI SĂ ÎL VEZI PE BREGOVIC NU, OBRAZNICULE!!!

Ce să zic...poate mai trece căldura şi ne întoarcem la muncă. Prea multă distracţie dăunează sănătăţii bugetului, şi nici prea multă odihnă nu e prea bună că scade PIBU ŢĂRII îngrijorător...

O dedicaţie pentru ploieştenii care ne iubesc, mai jos. ENJOY IT!! WITH LOVE, ARTYS.

MUZEUL DE ARTĂ „ION IONESCU QUINTUS”-cronica RECITAL INSTRUMENTAL Bogdan Dulu

2011-09-05T08:17:00.000-07:00

,,BOGDAN DULU

REVINE LA PLOIEŞTI ''

Ploieştean, absolvent al Liceului de Artă „Carmen Sylva”, Bogdan Dulu este deja unul dintre artiştii români cu largă recunoaştere pe plan internaţional, la cei 26 de ani ai săi pianistul fiind deja ascultat pe trei continente.
Periplul său artistic în ţară a început la 12 ani cînd a debutat ca solist cu Orchestra Filarmonicii din Ploieşti, continuînd cu participarea la peste 30 de competiţii naţionale şi internaţionale, fiecare marcîndu-i destinul artistic, confirmîndu-i valoarea prin premiile obţinute: Premiul Yamaha (2005), Lory Wallfisch International Piano Competition în România (2002), Minnesota International Piano-e-Competition (2006), Garrison Intenational Competition Baltimore (2007), Sendai Interational Piano Competition în Japonia (2010)....
Bogdan Dulu este licenţiat în muzică, avînd un masterat obţinut la prestigiosul Mannes College of Music (NYC). Stabilit al Vancouver, din 2010 este doctorand la Univerdity of British Columbia School of Music, cel mai mare succes al său fiind cîştigarea concursului The 2011 UBC Concerto Competition, care a coincis cu debutul său canadian.
Informaţiile le-am preluat din programul de sală.
Apare, în pas săltăreţ, în faţa spectatorilor, lîngă pian Bogdan Dulu-un tînăr înalt, cu păr creţ, filiform, volubil, cu ochelari fini, dar şi cu puţin trac în voce: „După patru ani, mă aflu din nou în oraşul natal....Mă bucur să văd atîtea chipuri cunoscute care nu m-au uitat în toţi aceşti ani în care am lipsit...prieteni buni, profesori, rude, cunoscuţi, necunoscuţi. Bineînţeles că se află în sală şi părinţii mei...Tuturor le mulţumesc pentru prezenţă....Ce să vă spun?...Să ştiţi că pianul din spatele meu n-a devenit mai bun în perioada scursă....A, să nu uit...Dimineaţă am simţit nevoia unui mic antrenament pentru recitalul care urmează...Am fost la Liceul de Artă, unde am cerut voie doamnei profesoare Cochinescu pentru a exersa. Am primit aprobarea şi am intrat în sala de repetiţie....Aici am avut o surpriză deosebit de plăcută...Pe un perete am văzut o panoplie unde erau înscrişi elevii care au participat la recitalul din data de 21.11.1991., printre ei am găsit şi numele meu-Dulu-, căci era scris doar numele de familie....Am tresărit, peste trei luni, se împliesc 20 de ani de la prima mea apariţie publică, acel Menuet de Mozart revenindu-mi exact în minte...Doresc, ca azi, cu ocazia acestui recital să fac o repetiţie pentru Concursul Internaţional George Enescu care va începe pe întîi septembrie...Să ştiţi că azi, prin diversitatea şi complexitatea repertoriului este mai greu ca la Concurs....Dar, ca de fiecare dată, emoţiile sînt la fel de mari...Încă odată, vă mulţumesc pentru prezenţă!”
Se aşează pe taburetul din faţa pianului şi, metamorfozat îşi începe discursul profesionist, discursul muzical, cu care pe noi, spectatorii, ne-a introdus în lumea sunetelor frumoase. Repertoriul ales a necesitat multe ore de studiu pentru ca nişte degete pricepute, comandate de o minte sclipitoare să redea „şi noul” din lucrări scrise în urmă cu 150-200 de ani, şi interpretate de mii de pianişti pînă acum. Sînt convins că şi în următoarele veacuri, lucrurile vor evolua pe aceeaşi linie: a găsirii de noi frumuseţi în lucrări consacrate. Aici este diferenţa între măiestrie (să interpretezi creativ o lucrare consacrată) şi meşteşug (să redai corect o partitură).
Bogdan Dulu ne-a dezvăluit, prin comportamentul avut în faţa pianului, o largă paletă de trăiri interioare: cînd imperial cu spatele drept, cînd drept pentru a respira (poate, spre ruşinea mea, am ignorat pînă acum rolul respiraţiei în „munca” pianistului, dar azi am văzut cît de importantă este în controlul sentimentelor puternice pe care le trăieşte acesta funcţie de pertitură. Nu poţi reda sublimul unui pasaj şi să respiri normal. La fel în cazul tragicului), cînd mult curbat pe claviatură, implorînd-o parcă să-l asculte, deoarece acum urmează ceva deosebit (personal, deosebitul l-am perceput în partea a II-a a Sonatei de Haydn). Cînd cu ambii umeri ridicaţi, cînd doar cu cel drept, cînd apăsînd mai tare pe o pedală, pianistul a demonstrat o concentrare şi o determinare ieşite din comun.
Nu ştiu dacă este cazul, dar simt nevoia să precizez (conform percepţiei proprii) diferenţa dintre încrîncenare şi determinare. Încrîncenarea este o comportare de genul: „Ştiu eu cu cine am de a face...Nu mă las păcălit...Ce, doar nu or fi mai oameni decît sînt eu...Ce dacă sînt de la ţară, tot român mă chem...Ce dacă nu am mijloace materiale...Că nici marile genii nu au avut, şi tot au reuşit...Aia vreau...să reuşesc!).
Determinarea o văd ca pe un comportament socio- uman gen: „Sînt pregătit...bine pregătit. Trebuie să mă controlez pentru a putea reda corect ceea ce am învăţat...Ştiu că este o luptă, un concurs, de care depind multe lucruri în viaţă, dar sînt sigur că pot cîştiga...Că pot demonstra că sînt cel mai bun!”.
Ce am putut remarca, din gesturi, din atitudinea generală, din fermitatea discursului? Că, acei patru ani petrecuţi în SUA, l-au transformat într-un om cu o doză superioară de încredere în propriile-i forţe. Liberalismul american, competitivitatea dezvoltată la toate nivelurile societăţii îţi impune un asemenea conportament: eşti bun sau pieri.
Înaintea abordării Preludiilor de Martinu, pianistul a simţit nevoia unei explicaţii: „În urmă cu un an, cînd am început să învăţ aceste Preludii, am îndrăznit să le apreciez drept parodii ale lucrărilor diveşilor mari compozitori. Şi, pînă la urmă, nici nu este prea rău, muzica este făcută să fie pentru toate gusturile, şi mai relaxantă...”.
Aplauzele din final, au constituit răsplata publicului pentru clipele de frumuseţe sonoră dăruite de, deja, un profesionist al pianului-Bogdan Dulu.

Ascultîndu-l, mi-a pierit şi nedumerirea cînd am văzut prima oară afişul de prezentare a recitalului: „Cum adică...revine la Ploieşti? De unde revine, şi de ce se acordă atenţie acestei reveniri?” Am înţeles, şi aş îndrăzni să adaugă ceva pe afiş sau să fie conţinutul unuia nou: „Bogdan Dulu a venit să cucereasă Bucureştiul!” Succes!

SURSA: Tudor Mihalache
26.08.2011

MEDIARTYS acum pe .ro!!!

2011-08-29T01:33:00.000-07:00

De acum ne găsiţi pe http://www.mediartys.ro cu subiecte la fel de atractive, totul la superlativ. Rubrici exclusiviste, cu voi şi cu noi, pentru voi şi despre noi, despre cultură, educaţie, divertisment de calitate şi tot ce mai lipseşte prin România şi nu găsiţi DE CALITATE decât AICI!!!

Perlman Music Program in Jerusalem 2010- iată de ce nu suntem chiar toţi evrei, iata de ce nu toţi artiştii sunt şi muzicieni adevăraţi..iată de ce?..iată de ce!!!

2011-08-11T09:37:00.000-07:00

Să cântăm trist..sau vesel...sau furios...sau ELEGANT!! Bine- bine...dar asta e ceva ce ţine de teatru, noi suntem violonişti adevaraţi, nu actori sau circari să facem lumea să râdă sau să plângă! NOI FACEM MUZICĂ, cine nu înţelege să nu mai vină la concertele mele sau să fie mai educat!
Vorbe pe care le auzim în România la tot pasul..vorbele ,,promotorilor''...vorbele ,,artiştilor'' care împânzesc miile de festivaluri anonime care se chinuie de mai bine de 20 de ani sa ,,culturalizeze'' o populaţie aşa-zis îndobitocită de comunism...şi care oferă publicului tot ce e ,,la modă''...tot ce e ,,trendy'' e deja din start foarte bun...nu se mai preocupă nimeni de CUM SE FACE FRUMOSUL sau de EDUCAŢIA PRIN ARTĂ!! Totul este să se vândă...să vindem orice, oricum şi cu orice preţ...OARE AŞA E BINE? Sau suntem noi in epoca de piatră...cu siguranţă nu există polemică pe tema aceasta, o spun ferm oricâţi duşmani mi-aş atrage: CULTURA ADEVĂRATĂ E SCUMPĂ...DAR ASTA NU ÎNSEAMNĂ NICI PE DEPARTE CĂ UNDE SUNT BANI MULTI, E ŞI CULTURĂ DE CALITATE! Pentru că în România totul e pe dos acum. Deci de aceea EL are dreptate, şi implicit şi eu, logic.

Gyulia Eftimescu aka Gya- o voce neînţeleasă nici de cluberii din Ploieşti...

2011-08-10T10:58:00.000-07:00

Dacă nu mă înşel, pe Giulia am vazut'o recent la Festivalul Nu Ştiu Cum de la Sala Sporturilor...era ceva cu bere proastă aka Bergenbier parcă...şi nici atunci live'ul ei de 2 bani nu mi'a plăcut, chiar dacă eram vreo 30 de ascultători pe acolo pe la Sala Sporturilor în ziua recitalului live! Dar să cânţi cu negativul...şi să ai 2 vizualizări pe videoclip...asta e chiar o performanţă greu de egalat în showbizz-ul autohton. Care nu e prea pretenţios cu valorile de Dâmboviţa- că nu are cum din nişte lipsuri de educaţie la propriu- deci înseamnă că lipsurile sunt în altă parte. Sau că publicul- chiar şi cel online- s-a mai deşteptat între timp şi a devenit mai selectiv cu produsele de mai sus...care din păcate au marea calitate negativă că seamănă mult prea mult cu ceva ce s-a tot vândut...măcar de ar fi ceva original în vreun fel...Să nu fim răutăcioşi...copilul are potenţial, are putere de muncă, are şi ceva pile din cîte am auzit...din păcate valoarea intrinsecă a produsului îşi spune in cele din urmă cuvântul. Mai vedem, vorba aceea...să vedem cum evoluează, e copil, mai are timp. Are şi modelele potrivite...

Ice Club Ploieşti ,,In pretul intrari este inclus OpenBAR-ul si Bufetul Suedez''..Şi doamnele intră după domni, că ei plăteşte de 3 ori mai mult..si bea cât poate duce, normal, nu?!.. .

2011-08-09T08:31:00.000-07:00

"Mananci si bei ce vrei, cat vrei si cat poti sa duci. " e noul slogan în Ice Club!!
Sănătate curată, antrenamente la bară dupa posibilităţile buzunarului şi totul openbar cât cuprinde, nu crezi? Uite aici distracţie, ce mai contează câteva ,,intrari'' greşite prin găurile metafizice ale gramaticii limbii române, când totul e la liber şi poti să umfli maţul cu ce vrei şi mai ales cât vrei!..cred că nici doamnele cu pricina nu se supără, că doar nu au venit acolo să sugă paiul cu 2 de i...în timp ce spectacolul de comedie intitulat sambata fata program de streaptease te poate lăsa pe gânduri şi te poate face să mai comanzi ceva rece...şi să mai comanzi...până eventual uiţi de frumoasa brunetă cu care ai venit şi care e o rapandulă care nu-i aşa te suge de bani şi de toate alea...

2011-08-06T01:07:00.001-07:00

Sala Sporturilor Olimpia sau arc peste timpurile comuniste la Ploieşti

2011-08-05T01:40:00.000-07:00

Nu cred că am dat un titlu potrivit, de fapt mi-a venit ideea acestui articol vazând ca Sorin era tare supărat pe poliţia lui Băsescu oarecum...cam aşa reieşea din atitudinea lui de mai sus vizavi de comunitarii care...da, se scaldă in lac, scrie mare INTERZIS SCĂLDATUL şi totusi ei o fac cu vioiciune, nonşalanţă şi alte asemenea copilărisme.
Pur şi simplu, am vrut să vă arăt cum e chestiunea cu optica, sau mai pe romăneşte cum nu cred că poţi să te scalzi cu bocancii în gusturile omului...omul aici fiind eu.

Într-adevar, am fost şi eu zilele trecute la Sala Sporturilor, şi nu pot să spun decât că m-am distrat grozav..una că eram foarte obosit mental de nişte chestii şi ieşirile cu fimiu mi se pare mereu dumnezeiesc de fericite ( şi, slavă domnului..am ieşit zilele astea la joacă mai mult si cam doar la sală, până acum, din motive pe care nu le expun acum aici că e chestie de familie, intimitate etc.). Apoi, gândindu-mă la revolta interioara a prietenului meu Sorin vizavi de faptul că acei ţigănuşi nevinovaţi într- adevăr se bălăceau veseli nevoie mare în lacul de agrement ( fără să le pese de poliţie comunitară şi alte astea deranjante, după mintea lor îngustă şi cu siguranţă slab alfabetizată..după câte am auzit stând pe o bancă exact alături de joaca lor spumegătoare!), nu pot să spun decât un singur lucru: Sala Sporturilor arată astăzi de exceptie ca sa zic aşa...faţă de cum arăta pe timpul lui nenea Calotă dacă e să o luăm pe panta nebună a politicii de şanţ.

Şi cu siguranţă arată divin faţă de cum era pe timpul lui Ceaşcă...îmi aduc şi acum aminte că era totul un talcioc şi o ţigănie mult mai gălăgioase şi mai violente decât poezia care e acum. Asta am vrut de fapt să spun, că totul e chestie de poziţia in care stai fizic într-un anumit moment, de starea de spirit pe care ţi-a creat-o poate nu stiu ce proiect reusit sau nereusit- si apoi ai venit la Sală ca să te bucuri sau să fii nostalgic şi să fii neînţeles şi revoltat pe FUKIN' SISTEM, nu ştiu...şi normal- supărat fiind pe tot ce nu e cum ai vrea si ai visat tu, care eşti tânăr şi nimeni nu te înţelege, cunosc sentimentul şi nu e deloc de colo să poţi să te exprimi ( nu e de colo nici să crezi că eşti liber să te exprimi...dar asta e altă poveste lungă şi necesită alt câmp de discuţie şi alt timp spaţial vorbind ).

DECI (căci aici e cu concluzie, adică subiect şi predicat ): depinde foarte mult de fiecare, de a-şi adapta capacităţile naturale ale câmpului vizual: ochiul uman are capacitatea fizică de a vedea atât în ansamblu, cât şi de a vedea exclusiv marginile...deci combinând aceste posibilităţi cu măcar momentul zilei şi consecinţa celor văzute şi interpretate la un moment dat- rezultă destul de clar că e mult mia posibil să vezi marginile, amănuntul, mizeria, violenţa, noneducaţia. Riscând totuşi să nu mai poţi vedea ansamblul din punct de vedere socio-istoric...ca să nu mai vorbim de partea culturală a fenomenului, că ci se pare ca aici totul e o vesnică tranziţie unde la fel, se pare ca suntem şi noi europeni. Cu ţigani, rromi, unguri, italieni, evrei, saşi şi secui care se descurcă fiecare cum poate...doar e criză, asta e o scuză destul de valabilă chiar şi penutr fiecare din noi deja, deci de ce nu ar fi chiar şi pentur cei care încearcă să o gestioneze?! Cum e salcia, frumoasă sau plângătoare?...Greu de spus...

NICU COVACI: Scrisoare către opinia publică- ŞOCANT: Află cine şi mai ales cum se fură banii artiştilor în România!!

2011-08-04T01:54:00.000-07:00

Stimate doamne, stimaţi domni

Adresez această scrisoare tuturor, inclusiv celor care sunteţi specialişti în materie de justiţie, rugându-vă să-mi spuneţi părerea sinceră legată de şansele mele de a mi se face dreptate în România.

Bineînţeles că, în anii ’70, nimeni nu ar fi visat că va cădea ZIDUL şi că Nicu Covaci se va întoarce acasă… Totuşi, acest lucru s-a întâmplat şi eu m-am întors să-mi continuu activitatea artistică în faţa unui public pe care îl iubesc şi mă iubeşte.

Întors în ţară eram mai mult ca sigur că, la Uniunea Compozitorilor, se va găsi o sumă apreciabilă de bani, rezultată din vânzarea discurilor noastre. Până în anul plecării, aveam informaţia, de la cunoştinţe ce lucrau la Electrecord şi în magazine, că s-au vândut cam 460.000 de discuri CANTAFABULE. Acest lucru nu era de mirare atunci, căci TOATE CELELATE DISCURI, aşa cum a recunoscut şi avocatul Electrecordului, s-au vândut în număr de câteva sute de mii, iar CANTAFABULE era cel mai reuşit disc al nostru până la ora aceea.
Spre marea mea surprindere, nu numai ca la Uniunea Compozitorilor nu se afla nicio suma, dar nici din discurile ce le vedeam pe piata (vezi CANTAFABULE) nu am primit nimic.

La procesul impotriva Electrecordului, unde am fost silit sa platesc un expert contabil cu suma de 4.500 euro (am inteles ca asa ceva este absurd!), avocatul Electrecordului a jurat in fata instantei ca matrita discului CANTAFABULE a fost distrusa dupa ce eu am parasit tara.
Nu vad vreun motiv, dar hai, sa acceptăm… Totusi, pe piata se vindeau, in anii ’90, discuri CANTAFABULE cu o coperta din doua culori (una galbena, alta albastra) si doua discuri disparate, spre deosebire de discul produs in anii ’70, care avea o coperta dubla şi continea ambele discuri. Coperta dublă era gri, asa cum am conceput-o noi (căci tot noi am produs şi grafica coperţii).

La proces nu am avut la mine un disc de pe piaţă, deoarece nu mi-a trecut prin cap că cineva ar putea nega existenţa acestuia.
Expertul contabil, plătit cu acea sumă aberantă, a venit cu o hârtie tipărită, din care reieşea că Electrecordul A PRODUS ÎN TOTAL DOAR 7.000 de discuri CANTAFABULE!!! Greşeala expertului a fost că nu ştia datele tehnice ale fabricii de viniluri şi aşa a improvizat nişte sume absurde şi caraghioase, din care reieşea că fabrica a produs, de exemplu, in luna aprilie 17 bucati, in luna mai 45 de bucati, in luna Septembrie 35 de bucati si tot asa, timp de doi ani de la producerea discului si pina la plecarea mea din tara. Dupa plecarea mea, asa cum am zis, avocatul Electrecordului sustinea ca matrita s-a distrus.

Dupa o discutie cu domnul Paul Enigărescu, unul dintre inginerii de la Electrecord in acea perioada, aflu că dânsul a produs vreo 70.000 – 80.000 de discuri CANTAFABULE in anii ‘90. Şi am mai aflat ceva: FABRICA DE VINILURI NU POATE PORNI DACA NU ARE O COMANDA DE CEL PUTIN 3.000 DE DISCURI!

Am gasit, la tipografia din Bucuresti unde Electrcord obisnuia sa-si tipareasca copertile, doua chitante (facturi) reprezentind platile a doua transe de coperti.
Prima, de 64.000, a doua de 500.000 coperti. Cum se explica această comandă de înca 500.000 de coperti, dupa prima comanda de 64.000?... Că doar nu se vândusera, dupa spusele expertului, decit 7.000 de discuri. Pai asta era o frauda din avutul obstesc si se pedepsea cu inchisoarea, nu? (atasez aici si chitantele…)

Deci acest expert contabil, învestit de Justitia Română, a mintit cu usurinta declarind ceva imposibil.
Si totusi Justitia Română a acceptat aceasta expertiză si am pierdut procesul.

La producerea filmului NEMURITORII, regizat de Sergiu Nicolaescu, am inregistrat, cu toata formatia Phoenix, in studiourile SahiaFilm, o serie din piesele mele, ca fond sonor al filmului. Ba chiar actorii cintau, din cind in cind, cite o strofa din acele piese
Or, asa cum se stie , la producerea unui film exista trei autori: scenaristul, regizorul si compozitorul coloanei sonore.
Deci drepturile de autor trebuie impartite intre acesti trei autori. Si iarasi… cine se gandea atunci ca va cadea ZIDUL???

Sergiu Nicolaescu m-a scos de pe generic, de indata ce am plecat din tara, iar drepturile mele de autor au intrat in alte buzunare… Intors in tara l-am întrebat, pe Sergiu Nicolaescu, cum si-a permis sa-mi scoata numele de pe generic. Bineinteles ca a dat vina pe Securitate, asa cum o fac astazi toti cei prinsi cu minciuna… « Bine ca ne-am intilnit - mi-a spus - , te voi trece din nou pe generic… Uite, am o comanda de 150.000 de casete video pentru Canada si 100.000 pentru Statele Unite »…

Nici pina azi nu am vazut un ban din drepturile de autor la acest film, care se vinde si azi pe toata planeta, sub formă de casete video si DVD-uri.
Recunosc ca am primit acum citiva ani 1.000 lei vechi de la UCMR pentru « Nemuritorii ». Aşa scria acolo, însă nu pot crede, caci ar fi un afront imens. NEMURITORII pot fi gasiti pe Internet oricând, in toate formele si traducerile, iar eu n-am primit încă, nici dupa 40 de ani, drepturile de autor. La procesul contra acestui Nicolaescu, mi se impune, de catre Justitia Romana, acelasi impertinent expert contabil. Desi am schimbat biroul de avocatura, avocatii nu l-au recuzat pe acest criminal si nici nu l-au dat în judecata, cu toate ca există dovezi concrete ca a mintit si a produs niste expertize false.

Pe de alta parte, descopar in Art.35 aliniat 2 din O.G.2/2000 devenit Legea 156/2002, referitor la expertii tehnici judiciari si extrajudiciari, ca exista responasbilitati si sanctiuni si pentru acesti alesi ai Justitiei. Din păcate, avocatii mei actuali nu au pornit un proces impotriva acestui expert contabil, proces care ar fi lamurit si situatia cu Electrecord si ar fi blocat orice alta aparitie a acestui expert murdar. Acum aflu ca, dacă nu platesc inca jumatate din suma ce se acorda din nou acestui impertinent expert, adica inca 2.500 euro, pierd procesul. Daca stiam ca si a doua jumatate din bani se duce la acelasi expert in crima, nu plateam nici prima jumatate. Pe de alta parte, eu nu am cum sa obtin sumele acestea uriaşe. În plus, eu sunt cel furat. De când victimei i se face dreptate doar daca are bani?... Înseamnă că omului sarac, in tara asta, nu-i ramine decit sa puna mina pe flinta si sa se retraga in padure?... În sfârşit, dacă nu platesc aceasta suma pina pe 5 august, pierd procesul…..

Atât in România cât si in toate ţările civilizate, exista o lege a drepturilor de autor. In România ar trebui ca aceste drepturi sa fie apărate de institutia numita UCMR. Acesti domni incaseaza, din orice utilizare a muzicii, un anumit procent, din care isi pastreaza dinsii o suma si restul se imparte la compozitor si scriitor. Dar daca cineva imi foloseste piesele in concert, in taxiuri, hoteluri sau evenimente de tot felul, aceasta institutie ce face ? Nu se implică?

Pentru toate cele intimplate m-am decis sa nu mai platesc UCMR-ului nimic. M-au dat în judecată si au cistigat!!! In loc sa se judece cu Electrecordul si cu Sergiu Nicolaescu, ei ma ataca pe mine, desi era la mintea cocosului ca de la aceste doua institutii se luau mult mai multi bani decit din biletele vindute la citeva concerte.

Mai exista si o instiitutie numita CREDIDAM, care ar trebui sa plateasca niste sume pentru interpreti. Sumele intră de la radio, televiziune etc si ramin la ei, pentru că interpretul nu stie cind si unde a fost dat pe post. Pai in formatia Phoenix sunt trei interpreti ce locuiesc in tara si patru care locuiesc in strainatate. DE UNDE PÂNA UNDE SA STIM NOI CIND SI UNDE AM FOST TRANSMISI PE POSTURI? Aceste institutii nu au obligatia de a da socoteala pentru fiecare emisiune in care realizatorii se folosesc de artisti? Exista sau nu o lege?

Simati domni si doamne, vă cer părerea, pentru ca sunt sigur că răul nu va conduce lumea la infinit. Sunt sigur că nu sunt singurul exploatat şi furat de această societate. Dacă există undeva dreptate, atunci să se facă. Eu, dupa cum mă cunosc destui, nu voi ceda. Îmi trebuie totuşi suportul opiniei publice, care să-mi ţină spatele şi să mă încurajeze că merită să te baţi până câştigă BINELE şi DREPTATEA.

NICU COVACI

N.R.:Opinia personal[, mai presus de orice sentiment personal...

1. E nasol aşadar să nu ştii de unde ţi se trage problema, dragă Nicu Covaci, nu? Că practic... ştiu, cunosc personal sentimentul- îţi vine să îi omori pe toţi românii care nu te înţeleg dacă nu cumva să ii baţi cum ştiu că îţi vine uneori cand te întorci în România! şi nu pun toţi botul la concertele Mozart Rocks cu filarmonicile... care de ce să cânte doar Mozart şi nu Covaci că doar suntem în Europa! inculţii naibii inclusiv eu!

...şi uite că din când în când ne mai bate Dumnezeu pe tâmplele nervilor obosiţi...doar aşa ca să ne arate că uite, există soarta şi destin şi...de cele mai multe ori e mai bine să nu te pui cu dracul când te faci frate cu el, aşa uneori şi din instinct- cum din păcate ai dovedit că faci la rândul tău cu ARTIŞTII din România...nasol, nu?
Nu e nicio problemă în fondul problemei, te asigur prieteneşte...doar nu eşti primul român care pierde bani, procese şi imagine ,,pe nedrept''?! trebuie să înţelegi doar că nu stapâneşti prea bine etica dublului limbaj, sau o foloseşti şi o stăpâneşti foarte bine doar dacă iese banul gros, cum singur spui şi te macini că nu ai de unde să dai acestor experti...din păcate români, aşa cum eşti şi tu, şa cum sunt şi eu, aşa cum se pare că încă suntem cu toţii: români în cel mai RĂU sens al cuvântului.

2. Şi la mine e foarte personală problema, ca la tine... doar că la alte dimensiuni...doar că am familie...doar că era sa înnebunesc odată într-o altă viaţă, încercând să mă lupt cu morile de vânt...şi doar că mai era puţin şi ,,câştigam''- dar am pierdut o mică bătălie şi am câştigat o altă viaţă, DECI: Îţi jur că e mult mai bine să moară celălalt care se opune, e obedient, rău, prost sau şarlatan sau comunist cu fată umană democrata- decât să moară oricare dintre noi care încercăm şi chiar reuşim să facem ARTĂ ADEVARATĂ!!!

3. Am incercat sa pun romaneste cu diacritice tot textul tau...din pacate virusii, securitatea, Dumnezeu stie cine...nu ma lasa sa te corectez!!!

SURSA: RETEAUALITERARA

Ziua Imnului Romaniei Ploiesti 2011- o sarbatoare ,,mare'' intr-un oras ,,mic''...ca doar e criza pe alocuri!

2011-08-01T03:22:00.000-07:00

Consacrată, prin hotărîrea Senatului României din anul 1999 ca sărbătoare oficială a simbolurilor naţionale, ziua de 29.07. este atribuită Imnului Naţional. În această zi se organizează manifestări publice consacrate evenimentului, una dintre ele fiind organizată de Prefectura judeţului Prahova şi de Primăria Ploieşti la Casa Memorială Paul Constantinescu.

Debutul a fost făcut de o minifanfară (şi ce mai fanfară militară avea Comenduirea garnizoanei Ploieşti...) care a acompaniat un tenor (a cărui voce...era acoperită mai mereude zgomotul circulaţiei, în primul rînd al tramvaielor, de pe stradă). Cum, necum, fără a se remarca, tenorul ( nu stiu numele lui, din pacate) a dus la bun sfîrşit cinci strofe din cele 11 ale Imnului Naţional. Dirijorul, în schimb, s-a remarcat prin mişcările de „roboţel” cu care a coordonat (nu-mi place să repet, dar..., fără să par nostalgic, fanfara militară, oricînd, în istoria României a avut o semificaţie şi un farmec aparte în ochii populaţiei) miniorchestra militară. În mod cert sînt şi răutăcios: un marş este un marş, nu îţi oferă posibilităţile de afirmare ale unei lucrări simfonice, de exemplu. Ce pitoresc era tamburul major la paradă!

A luat cuvîntul reprezentantul prefectului, care, pentru început a prezentat scuzele acestuia pentru neparticipare, reţinut fiind de problemele importante ale unui judeţ dezvoltat al României. Apoi, printr-un limbaj de lemn, arhicunoscut mie din urmă cu 25 de ani, ne-a vorbit despre semificaţia Imnului României, despre îndemnurile pe care patrioticele versuri ale sale ne determină, azi, de ziua sa să ne unim eforturile pentru concretizarea idealurilor exprimate: sîntem liberi, dar trebuie să ne sacrificăm, ca înaintaşii noştrii odinioară pentru propăşirea patrie şi a poporului...(gata... constat că nu este greu, nici pe vremea lui Eminescu, nici în trecutul apropiat, nici acum, să mesteci cuvinte).

Dar, să nu uităm că ne aflăm în curtea Casei Memoriale Paul Constantinescu, a urmat alocuţiunea profesorului Bădulescu-enciclopedia muzicologică incontestabilă Fiind vorba de un subiect (Imnul României) punctual, de data aceasta a citit un material extrem de documentat, la obiect despre istoria versurilor şi a melodiei care au stat la baza actualului Imn.

Personal am apreciat ca fiind puţin cam lungă această expunere (mă gîndeam la un moment dat: „ce oare se poate spune mai mult despre acest subiect?”) dar, pînă la urmă a constituit partea cu greutate a manifestării omagiale.

În final, minifanfara militară, a prezentat un minirecital de cunoscute marşuri patriotice româneşti: „Treceţi batalioane române Carpaţii...”, „Drum bun, drum bun, toba bate, drum bun la români...”.

O manifestare care a avut de toate: şi festivism, şi obligaţie, şi învăţăminte, şi fior patriotic. Mulţumită toată lumea că nu a durat prea mult.

SURSA: Tudor Mihalache

Amy Winehouse a murit- traiasca drogurile si alcoolul...

2011-07-24T00:45:00.000-07:00

Amy Winehouse locuia în Londra şi a murit sambata 23 iulie, la vârsta de 27 de ani, aflându-se de câţiva ani într-o luptă interminabilă cu drogurile şi alcoolul. Ca de obicei, reprezentantii artistei citati de BBC au refuzat sa confirme moartea artistei ( cunoasteti principiul- cu cat mortul este inca viu, cu atat vanzarile merg la fel de bine!).

     Desi in urma cu 2 luni a ,,sustinut'' un concert la Belgrad in care fanii bulgari au putut vedea o epava umana puternic alcoolizata, care cu greu putea fi numita artista sau cantareata ( Amy Winehouse a bajbait pe scena cateva melodii, nefiind in stare sa articuleze versurile melodiilor care au facut-o celebra in randu tinerilor pasionati de muzica rebelei londoneze), se pare ca viciul a fost mai puternic decat sfaturile medicilor care ii cerusera sa renunte total la alcool si droguri si ii dadusera un ,,termen'' de 2 luni...ei bine, n-a mai apucat sa ,,consume'' peroada de valabilitate.
     Noi tinerii de dorim enorm sa fim asemenea idolilor nostri de pe scena... cunosc sentimentul de pe vremea cand adoram QUEEN si ma visam Freddie caci eram adolescent si ,,I WANT TO BREAK FREE'' suna mult mai altfel atunci decat acum, desi muzica e aceeasi, nu?! ( si inca sentimentul este la fel de puternic, la fel iubirea mea fata de Freddie pe care nu am chef sa o explic acum, aici)...sau mai bine va ganditi de 2 ori pana sa intrati treji si sanatosi intr-un club, ca mai apoi peste cateva ore sa iesiti ,,obositi'' si nervosi ca nu mai aveti bani de o supradoza sau de un shot de whisky?!
     Ei bine, Amy avea toti banii din lume sa isi comande orice dorea, la fel sa refuze orice i se ,,oferea'' din partea industriei de divertisment care practic, nu are nicio vina in afara aceleia care se numeste libertatea individului de a consuma ceea ce este permis ( iar cand ai bani si nu mai ai discernamant...si ce nu este permis, pare frumos, nu?!)...dar se pare ca trebuie sa ai si discernamantul necesar si puterea morala de a trece peste puterea viciului...asta doar ca sa stii ce sa alegi constient intre bine si raul care poate aduce moartea la propriu...

THINK TWICE, DRUG KILLS!!!

Afla AICI ce spun fanii despre moartea artistei.

FOTO: REUTERS

Filarmonica Pitesti- publicul pitestean vrea mai multa muzica de calitate!

2011-07-21T22:35:00.000-07:00

Conform anuntului facut de Jean Dumitrascu, directorul Filarmonicii Pitesti, in data de 10 iunie 2011 un numar impresionant de abonati ai acestei filarmonici au cerut printr-un memoriu adresat Consiliului Local Pitesti- ca in fiecare joi sa se organizeze la sediul institutiei concerte simfonice, urmand ca recitalurile camerale si solistice sa fie organizate in alte zile. Desi artistii se declara foarte nemultumiti ( in trecut ei activand cu 2 concerte pe luna, e drept pe salarii bugetare care nu depasesc 6-7 milioane vechi...), autoritatile locale au o decizie foarte delicata de luat- avand in vedere ca publicul pitestean este unul avizat- desi nou format: totusi este bine de stiut din ambele parti, care sunt sacrificiile umane si materiale, si ce presupune dpdv al aprecierii juste a valorii actului cultural- acea indemnizatie numita mult prea generic si limitativ, salariu...

Vezi comentariile artistilor AICI
Tu ce parere ai, ca meloman ploiestean sau ca...artist al Ploiestiului?

UPDATE: Am pus si lista cu dirijorii si solistii doriti de presa locala, melomani, bagatori de seama, idealisti, prost informati sau pur si simplu oameni bine intentionati dar slab informati dpdv al FENOMENULUI CULTURAL DIN SPATELE UNEI HARTII OFICIALE: in primul rand, n-am inteles niciodata de ce trebuie sa fie pe ORICE LISTA intai dirijorii si apoi artistii solisti ( fara nicio rautate si fara nicio rea intentie profesionala sau umana eventual subiectiva- pe care as putea-o avea fata de o parte din cei de pe prima parte a listei, sa zicem...prin prisma faptului ca i-am cunoscut muzical si uman si le-am suportat multora ineptiile si neghiobia profesionala, avand totusi decenta si respectul profesiei de a rezolva problemele pe calea diplomatiei artistului care se respecta si respecta intai MUZICA si ARTA!! )...Din punctul meu de vedere ca artist instrumentist, pot spune cu certitudine si cu siguranta ca ma sustin aproape TOTI artistii instrumentisti respectabili din tara- o buna parte dintre ,,dirijorii'' alaturati unor mari nume de dirijori precum Emil Simon, Mischa Katz, Ovidiu Balan, Horia Andreescu sau Sabin Pautza- ar face bine sa dezavueze macar dpdv moral acest memoriu mai mult decat idealist...fie si numai pentru ca mai bine de jumatate dintre cei mentionati cu mare emfaza a fi dirijori de mare clasa...sunt de fapt trepadusii invitati care nu au nici valoare dirijorala, nici umana si mai ales nu au cariera confirmata nici in tara, nici peste hotare. Pentru curiosii si profesionistii adevarati, pot sa dau cel putin 10 nume de ANTITALENT DIRIJORAL....nume cu ,,mare rezonanta'' in critica muzicala romaneasca- din pacate o subspecie care persista in ale tinutului baghetei intre degetele de la mana dreapta doar pentur ca artistii profesionisti din Romania au mult prea mult bun simt si idealism cu carul- de multe ori in detrimentul propriilor interese artistice si de imagine (atat in cadrul institutiilor in care sunt angajati, cat si in cele unde colaboreaza si sustin produse culturale mai mult decat indoielnice).

Campania de socializare online cu premii in bani, a lui Vali Negoita- push-up Ploiesti!

2011-07-21T22:22:00.000-07:00

Misto chestie, bravo Vali! As zice ca esti ardelean dupa initiative, very good. Mi-a placut un comentariu al lui Bogdan Cojocaru: ,,Acum 10 ani cand eram si eu in forma si alergam ore intregi pe toate terenurile de sport ale liceelor din Ploiesti, era nebunie sa gasesti un teren de baschet sau fotbal liber si mergeam la Cuza, Caragiale, Mihai Viteazul si tot asa pana gaseam unde sa jucam. Acum, bazele sportive ale liceelor si scolilor sunt pazite mai ceva ca o ambasada, nu cumva cineva sa le uzeze panourile si terenurile. Sa facem o actiune de sensibilizare a directorilor din scoli si licee pentru permiterea accesului pe terenurilor scolilor si liceelor inafara orelor de curs si in special in weekend. Copiii din ziua de astazi au uitat beneficiile sportului si vor avea numai de suferit.''

Andre Rieu - Wiener Blut 2002

2011-07-17T23:42:00.000-07:00

Gabriel Taga de la Universitatea Spiru Haret Ploiesti- un (profesor) dictator modern?

2011-07-17T09:47:00.000-07:00

Am pornit de la articolul cu titlul ,,Gabriel Taga- un director modern'' si am comentat asa. Deci:

1. Omul are salariu de 180 milioane vechi la US Ploiesti...sa zicem ca n-are mare importanta. Dupa mine ar avea mare importanta daca s-ar ridica nitel ,,greii'' din presa ploiesteana si ar face cerere pe legea 544 a informatiilor publice, si pe acest subiect...nu numai pe subiectul salariilor de la Teatrul Caragiu- am constata cred discrepante de 10 ori mai mari dar vorba unui coleg- ,,spaga nu se simte, ea exista pentur ca se da sau se cere''....

2. E mai usor si perfect legal din partea presei, sa ceri salariile doar de la institutiile publice, iar de la restul daca ceri, te poti trezi si cu un proces de calomnie cumva? Patraru stie sigur cum se face, de unde sa ia informatia si poate stie si ce sa faca- daca vrea-cu ea cu doamna informatie...nu e problema mea, oricum. Si aici nu mai e vorba de cine publica primul, iti amintesti Dragos?! Ciudata istoria asta cum e ea ciclica si se invarte pe loc, parerea mea...

3. Il inteleg pe Sorin Nuta ca l apreciaza pe domnul profesor Gabriel Taga- dansul e profesor la Colegiul National Mihai Viteazul, Sorin a fost elev acolo, Sorin este si un liberal declarat si atunci devine logic sa aiba simpatie fata de un om care nu-i asa....are niste principii liberale faorte sanatoase pana la urma?!

4.Mai complicat ar fi daca sa zicem, i-am cere domnului profesor sa publice asa prieteneste pentru noi cetatenii care suntem si profesori la stat ca dansul- grila de salarizare a profesorilor colaboratori de la Spiru Haret. Am constata cu totii ca....pentru sefu' muma, pentruu profi cam ciuma...desi e la privat, si desi sunt multi profesori de exceptie acolo care numai apreciati si motivati dpdv salarial nu sunt- asta vizavi numai de mizeriile pe care le suporta dpdv organizatoric din partea celor de la USH cand vine vorba de plata, cand, in ce fel, in ce cuantumuri si alte magarii.

5.Nu vreau sa spun mai mult deocamdata- totusi marele Taga tatal nu facea in niciun caz asa, cu siguranta, asta ca sa vorbim de tatzi si de aprecierea pe care le-o dam in timp fizic si real... noi ca fii enigmatici si necuminti...

6. Ca sa nu ziceti ca nu e nimic personal- nu mai e credibila faza asta de multa vreme, stiu!- domnul Gabriel Taga e SINGURUL DIRECTOR DIN PLOIESTI care m-a dat afara din CNVM foarte elegant totusi...cand apostrofandu-ma legat de faptul ca nu am voie in cancelaria profesorilor ca sa las niste afise pentru un concert educativ prin luna mai, m-a poftit frumos afara ca sa nu zic mai mult. Nemaivorbind de faptul ca doar cu 1 zi inainte ne salutaseram foarte cordial, multumita doamnei profesoare care incercase sa ii ,,cumpere'' cu buna credinta- totusi temator- bunavointa directorului efervescent: inutil de spus ca a fost cam singurul colegiu unde nu am putut nici macar sa pun la avizier afise de concert, nici macar prin intermediar...

7.ion spune...,,Nu-l stiu pe nea Taga asta decat din auzite dar nu e motivat salariul ala de 180 milioane lei vechi banuiesc indiferent cat de mult il lauzi tu acolo si spui ca munceste. Spiru Haret de Ploiesti e o balarie.''

Si altele, la fel de importante aici:

Iul 9th, 2011 at 8:30 am

completare: despre salariile profesorilor de acolo, nu intreaba nimeni nimic? ca e cam discrepanta, se stie…deci proiectele alea nu prea asigura valaore calitatii muncii de la catedra, nici chiar la USH, imi pare rau sa o spun dar asta e realitatea. Nu ma faceti sa spun cum se trec examenele si ce fel de ,,studenti” vin pe acolo doar ca sa aiba diplome, ca o sa apara nume grele care…vai de mama lor cum trec pragul de notare…

cvartet ARTYS

Iul 9th, 2011 at 8:20 am

despre Taga:
1. nu mai e nevoie sa spuna elevii- oricum e nasol ca ai pornit din start cu ideea ca ei nu sunt credibili
2. deja s-a spus public pe postul prahovatv despre salariul lui Taga de la USH, oricum nu sunt eu cel care judeca, doar am prezentat o situatie ciudata. si apropos de proiecte pe hartie…nu cred ca e asa important si realist sa legam valoarea acelor proiecte de salariul acela fabulos- ar insemna sa avem cam toti care lucram cu capul si ideea cam pe acolo normal nu?!
3. atitudine revoltatoare? adica sa inteleg ca tu ca liberal spui despre mine ca liberal…ca am avut o atitudine revoltatoare la adresa marelui Taga? asa se intelege, lamureste-ma te rog maestre!

john

Iul 8th, 2011 at 6:57 pm

in comentariul nr 2, patraru iti da dreptate

sursa: http://www.zorin.ro/emisiunea-concret-prahova-tv/1523#ixzz1SNhc1gWH

PRIMO: Eu muncesc de dimineata pana seara, ajung acasa doar ca sa ma culc si sa ma scol pentru a doua zi de munca- si nu am nici pe departe performantele salariale ale domnului Taga.E drept, am la cine sa ma duc acasa, ceea ce e o chestiune de fond greu de atins acum si aici- dar asta e alta problema my friend. Cu siguranta, ma cunoaste si ma respecta mai multa lume in mod real decat pe dansul, chiar nu e lauda si poti verifica- asta asa ca sa dam niste cifre statistice pe viitor, ce zici?.. Facem si o emisiune online pe tema asta, garantat!!

Titularizari in invatamant si opinia cititorului, profesorului, inginerului...coate-goale, farfuridi...

2011-07-17T07:30:00.000-07:00

Citeam la Vali Negoita chestia asta despre examenul de titularizare de anul acesta la Ploiesti, si asa brusc am avut un acces de idealism sa ii raspund ce vedeti mai jos. Chestia cu idealismul e deja poezie pe orizontala sau Camil Petrescu razbelit de sensuri vrute si nevrute nici de el...un fel de gandul la Bacovia cand soarele rasare si arde intre moale, asta este m-a razbit si a trebuit sa dau afara broscoiul:

,,Vali, imi pare rau sa ti-o spun direct, dar esti pe dinafara rau de tot: faptul ca la examenele de titularizare se inghesuie inca profesorii nu este decat o cifra statistica, iar faptul ca mai apoi absolva acest examen destul de putini- nu am date statistice- nu dovedeste nimic altceva decat ca profesoratul a ajuns ( si asta NU din vina celor care candideaza la acesata ,,meserie”) sa fie vazut ca o meserie obisnuita, unde vii, predai, iei banutzul si pleci acasa…desigur nemultumit si frustrat, dar nu te mai intreaba nimeni nimic mai apoi, odata intrat in sistem.
1.Te asigur ca atunci cand am ales sa fiu SI profesor colaborator- nu m-am gandit niciodata ca abia astept sa ies din acest sistem nenorocit, invechit, neelastic, corupt moral si greoi, dar nu pot sa o fac din considerente materiale si din lipsa unor alternative financiare reale…iar eu sunt unul din cei care muncesc in 3 locuri, deci as putea fi ,,multumit” oarecum…?! Retine ca nu m-am plans, doar iti prezint niste constatari personale despre mine in contextul socio-politic actual..
2. Profesori de pedagogic?!..aici e mult de comentat, si nu e cazul sa particularizezi- daca stii mia multe de la ,,pedagogicul” ploiestean iti dai seama singur despre ce vorbesc, dar nu cred ca ai curajul sa o spui ca post de sine statator. Nevasta-mea e EXACT tipologia pe care o prezinti- si din pacate penutr cele spuse de tine te asigur c avem o vara nenorocita in care ea invata si lucreaza 12 ore/zi ca sa faca o lucrare de grad I pe tema Camil Petrescu…fara sa stie ce perspective salariale ar avea succesul la examenul respectiv…curata nebunie, sau pasiune nebuna pentru meserie?! Alege tu..
3.Sunt prea multe inadvertente in ce spui, oricum e destul de limitat sa spui- chiar si retoric, poate- ca vina este a a dascalilor: eu ca dascal la randul meu, nu pot sa le spun copiilor ca sunt tampiti si neseriosi si needucati, dar parintilor lor, da. Mai apoi se nasc conflictele, si normal ca prostu’ pana nu e fudul, parca nu e prost destul?!…Apoi unora le spui, le sugerezi, le explici- oamenii inteleg ca odrasla are probleme dar….nu pot rezolva problema caci sunt plecati la munca in Spania, dupa ce nu mai au de munca aici- iar chestia e cat se poate de reala si de aia ei nici nu mia au timp si starea sa gandeasca rational- devii nebun la propriu cand nu mai ai ce sapui pe masa copiilor, iti garantez ca am vazut efectiv si nu sunt putini.
4. La un moment dat mi-a zis o eleva de cl.IX a ca nu vrea sa ajunga ca mine- ca poate nu am bani sa ii iau copilului tot ce isi doreste si d-astea….desi ma respecta si ma apreciaza enorm, ma suna de ziua mea si alte chestii frumoase. Ei deja gandesc asa de la inceput, noi le spunem adevaruri vechi si valabile despre munca…iar ei cred in cu totul alte chestii….cine e de vina cu adevarat imi poti spune sincer?!''

Unde gresesc?
Unde am dreptate?
Conteaza?
Mai conteaza?
Cine minte?
De ce?
Care e sensul?
Cine intelege?
Avem nevoie de ei?

Avem profesori?
Profesori sau ingineri?
Comunism sau libertate?
Dreapta sau stanga?
Cine hotaraste diferentele?
Ce inseamna invatamant?
Ce ar mai fi de spus?..

Ziarul Prahova, Sorin Nuta, Alexandru Petre si bacul directia Romania dus- dus...

2011-07-17T01:13:00.000-07:00

Am citit si eu aceste informatii despre Alexandru Petre- baietasul de la Colegiul National ,,Mihai Viteazul'' Ploiesti, care a luat bacul prin invaluire si oricum deja primise de prin decembrie de la tacsu si masa o masina beton drept cadou ...sa fie el sanatos si toate urarile de bine de la baietii si famiglia, si oricum i-o luau ca avea nevoie baiatu', nu?!...

Nu conteaza deci amanuntele de genul cine si cum a zis primul si cine a preluat si de la cine- oricum s-a eludat mult prea tare FONDUL PROBLEMEI- ca oricum il intretineau parintii, dupa cum SIGUR a declarat ( il cunosc destul de personal, deci nu minte baiatul, va asigur). Problema nu e ca Ziarul Prahova a luat de la Adevarul sau invers, sau ca a fsot sunat la telefon sau a dat mail care ulterior a fost prelucrat: adevarata problema este ca lipsa mijloacelor materiale in presa locala, precum si salariile mizerabile, fac ca presarii sa se adapteze cum pot la cerintele actuale de piata- dinamism, viteza de reactie, senzational, scandal, etc. Si mai ramane o problema care tine de mai mult de ~~morala~~ foamea din burta, la propriu, decat de etica profesionala: nu e deloc usor sa recunosti ca esti sarac, chiar daca ai sau chiar daca nu ai diploma de bacalaureat, Universitatea de Litere, Academia de Studii Economice, Academia de Muzica sau Facultatea de Filozofie. Dar e nasol daca esti prost si vrei sa fii destept cu orice pret- fie ca te citeste toata lumea sau nu te citeste nimeni- a te citi pe tine insuti inainte de a publica deontologic e o chestie care tine de morala- lucru care nu se mai plateste si nu mai are valoare din pacate, in Romania zilelor noastre.

N.R.: SI NU, Ziarul Prahova nu primeste mita nici sa bage, nici sa scoata articole- e bine sa recunosti Sorin ca e foarte greu sa faci continut de foarte mare calitate, cand aproape ajungi sa dai bani din buzunari ca sa ai o carte de munca...deocamdata nu ai de unde sa stii, dar sper din toata inima sa nu ajungi sa cunosti aceste realitati post-decembriste si post-comuniste in care traiesti si tu....doar ca nu vrei sa recunosti. Baftos, amigos!!

Nicu Covaci sau Dan Andrei Aldea- cine e cel mai bun chitarist rock roman al tuturor timpurilor? VIDEO

2011-07-16T03:33:00.000-07:00

Despre Nicu Covaci se pot spune multe, inclusiv ASTA- un apelativ ,,amical'' adresat mie acum ceva timp, pe cand incerca sa resusciteze in mod pueril si infantil ceva ce odinioara s-a numit si A FOST ...PHOENIX:

,,----- Forwarded Message ----
From: Nicolae Covaci
To: faur cosmin
Sent: Fri, May 14, 2010 2:32:53 PM
Subject: Re:Stimate domn,

ma bucur ca am intilnit pe cineva cu atita initiativa si eficienta. Ma intreb totusi si mi-ar fi de folos sa aflu un sistem de a sustine material aceste evenimente. Artistii acestia, merituosi, trebuie finantati cumva (!!!???).

Eu daca vreau (!!!???)sa fac cunostinta cu filarmonicile din tara este pentru ca consider (n.r: cacofonie neagreata de limba romana...)ca putem conlucra la modul...ei sunt angajati si platiti cu salar ca sa cinte ce li se spune si de ce nu ar cinta si Phoenix , de ce tot Mozart sau altii???'' (n.r: putem conlucra la modul acesta...sau inseamna ca de fpt unul face ,,regulile'' iar altul/altii suporta tacit efectele perverse ale acestor reguli...iata scrise si gandite?!!)

iar apoi brusc...alta atitudine umana....:

,,From: Nicolae Covaci
To: faur cosmin
Sent: Sat, May 15, 2010 9:25:23 PM
Subject: Re:

sunt stupefiat de micimea dumitale ....nu pot sa ma adun sa-ti dau un raspuns care sa-l meriti.Daca erai pe aproape poate ca ti-l dadeam de ma tine-ai minte. In primul rind esti prost informat, in al doilea rind in spatele proiectului nostru nu a stat vre-o data nici o minciuna, presupun ca esti atit de incult incit sa nu stii ce inseamna Phoenix, m-am obosit de doua ori sa te iau in seama....graseala mea. Sa te ferasca d-zeu sa-mi treci drumul!

Nicu Covaci

tel: +34 96 649 23 93 - fix / fax

+34 642 277 604 - mob.

e-mail: nicucovaci_phoenix@yahoo.com

WWW.TRANSSYLVANIA-PHOENIX.NET''

,

...la fel si despre Dan Andrei Aldea de la SFINX- o cu totul alta poveste...( cu masuri diferite dpdv uman si moral, stiu ca sunt subiectiv dar asta e presa de calitate- cea in care pui suflet, sentimente si curaj vizavi de ceea ce se intampla in showbizz in momentul actual...lucruri MIZERABILE!!)

Lucruri ~~mici~~ ieftine, lucruri ~~mari~~ prost de scumpe si total ~~imorale~~ pe dinafara sensului vietii- poate la fel cu structura morala a specimenelor care le profereaza, prolifereaza si contribuie din plin la rasturnarea de valori pe care o clameaza atat de vocal- latrator pe la televizoare...atunci cand televiziunile comerciale au nevoie de scandal, rating sau pur si simplu nu mai au subiecte de calitate...pentru ca ele in sine, nu sunt altceva decat ~~televiziuni~~ afaceri CORUPTE MORAL SI FIZIC.

Ronald Reagan fac America sau fac American polisi in roumeinian stail

2011-07-15T10:28:00.000-07:00

„S-a spus că politica este a doua cea mai veche meserie din lume. Eu am observat o izbitoare asemănare cu prima.”

,,Guvernul este ca un copil: Un tub digestiv cu un mare apetit la un capăt și nici un simț al responsabilității la celălalt capăt.”

Discuţie între pensionari ( in Romania, fireste?!):
- Azi am fost la doctor şi a zis că mai am de trăit două luni!
- Din ce, bă, Vasile? Din ce?...

Ce inseamna cu adevarat sa fii smecher? Intreaba un neamt si vei afla, smechere de Romania...

2011-07-15T06:29:00.000-07:00

Era o vreme când saşii din Siebenburgen, cum i se mai spune Transilvaniei (adică regiunea celor şapte cetăţi: Braşov, Bistriţa, Sebeş, Sibiu, Sighişoara, Mediaş şi Cluj), treceau Carpaţii pentru schimburi comerciale şi ajungeau şi în zona Drăgăşanilor, de unde cumpărau vin. Ofereau la schimb articole de meşteşugărie, pe care saşii le produceau de o calitate recunoscută în toată Europa.

Oltenii din Drăgăşani au găsit repede o modalitate să-i păcălească pe negustorii saşi. Cu ospitalitatea caracteristică, ei îi invitau în case, le dădeau să mănânce, apoi le serveau vinul cel mai tare pe care-l aveau. Cum saşii nu erau obişnuiţi cu băutura (ei erau obişnuiţi cu munca), se “ameţeau” repede, iar când începeau negocierile pentru preţul produselor, erau aproape beţi şi nu mai reuşeau să vândă la preţ bun. Pe când cumpărau vinul, oltenii le dădeau să guste şi din ăla şi din ăla şi din ăla… şi imediat negustorii saşi se “pileau” la loc. Când încărcau vinul târguit, pe lângă faptul că era cumpărat la un preţ mult peste cel normal, vinul bun era înlocuit cu cel mai rău zaibăr şi tulburel.

Când au ajuns în “cele 7 cetăţi”, adică în Transilvania, Burgermeisterul (adică primarul) şi-a dat seama că negustorii saşi au fost păcăliţi: au vândut ieftin produse de calitate şi au cumpărat scump vin prost. I-a întrebat cum au decurs negocierile şi şi-a dat seama de strategia oltenilor: îi îmbătau pe saşi apoi negociau cum vroiau ei.

În anul următor au pornit din nou negustorii saşi spre podgoria Drăgăşani pentru a face schimb de produse şi pentru a aduce vin în Transilvania. Şi, la fel ca şi anul precedent, negustorii au fost ospătaţi şi au băut cot la cot cu oltenii, din vinul cel mai tare. Apoi, când abia se mai ţineau pe picioare, au început să negocieze şi să facă afaceri. Oltenii îşi frecau mâinile că iară i-au păcălit pe saşi. Pe când saşii îşi arătau produsele şi oltenii vinul, dintre negustorii transilvăneni s-a ridicat unul, căruia toţi îi făceau loc: “Das ist der Schmecker”, au spus ei, adică “cel care gustă”. Toţi îl respectau şi nici unul nu-i ieşea din vorbă. Dintre toţi el era singurul care nu a pus strop de băutură în gură. El a fixat preţul de vânzare a produselor meşteşugăreşti, el a gustat vinul şi a fixat preţul de cumpărare şi a vegheat ca vinul de calitate să fie încărcat în căruţe. Astfel saşii, numai după ce au adus cu ei un Der Schmecker, au putut face un comerţ cinstit cu oltenii.

Aceasta este originea adevărată a cuvântului “şmecher”, chiar dacă acum înseamnă altceva.

Guvernul orb sau poporul mintit cu stirile online?!

2011-07-12T22:33:00.000-07:00

...,,Nu de alta, dar vom ajunge cu siguranță la guvernare într-o țară cu MARI PROBLEME și, personal, nu consider că este corect ca o țară să se îndatoreze să plătească pensii doar pentru ca Patriciu să plătească doar un impozit de 16%. Pentru claritate precizez: sunt liberal.'' spune Teodorescu Constantin preluand de la Joseph Stiglitz..

Pentru ca sunt foarte preocupat de sensul moral al reformei si actiunii politice in Romania, dar si pentru ca primesc des mesaje pe siturile de socializare din partea unor grupuri politice de ,,interes national'', nu am putut sa nu remarc o alaturare care mi-a provocat scarba si repulsie- vizavi de mesajul ce se doreste transmis, si de cine il gazduieste dpdv moral.

Adica daca imi prezinti materialul acesta numit GUVERNUL ORB e bine sa ai grija si de PROFILUL MORAL al publicatiei/patronului care gazduieste aceasta stire care pare ca muta muntii politici din loc...

Si inca o chestie naspa: editorial nesemnat? cine a mai vazut asa ceva intr-o presa care se vrea profesionista cu oamenii politici pe care ii ataca, dar care nu reuseste sa fie curata din prea multe puncte de vedere- cel mai important in lumea asta a celor care ne pretindem de multe ori ,,adevaratii intelectuali'' ( cand de fapt suntem la fel de afaceristi ca tot romanul prost si asa-zis ,,incult- etichete pe care tot noi le dam cu emfaza demna de o cauza mult mai buna!)- fiind chiar acela unde Basescu loveste pe deplin justificat: exemplele abunda in online pe tema coruptiei ,,patronilor'' de presa.

Precum vedem, situatia e cam ...albastra?!

EMIL CIORAN- ,,Totul s-a dus naibii, să ne bucurăm!” Dosar Dilema Veche reinventat

2011-07-10T10:39:00.000-07:00

Argument

100 X Cioran

100 de ani de Cioran. Vor fi şi 200, şi 300, timp în care E. M. va avea grijă să ne întreţină insomniile, să ne neliniştească speranţele şi să ne ascută lucidităţile. 100 de ani, şi încă sîntem în plină dezbatere, Cioran este un „caz” pe care ne străduim să-l lămurim cu cîteva artificii morale bine plasate. 100 de ani׃ în Franţa, Cioran e subiect de bac, iar la noi are parte de o colecţie de Opere complete în curs de completare. Tot e ceva. 100 de ani de Cioran sînt, pînă la urmă, un bun prilej de relecturi şi reevaluări personale.

Acesta este şi motivul pentru care ţineţi în mînă (sau citiţi pe Internet) un dosar Dilema veche despre Cioran. Am vrut să vedem cam în ce punct mai sîntem în relaţia noastră cu filozoful, ou nous en sommes, vorba francezului, dincolo de entuziasmul cioranofililor. Era, pur şi simplu, timpul.....

Asta pentru că fac parte dintr-o generaţie care citea Cioran sub bancă şi credea că, făcînd asta, are acces la un adevăr despre viaţă complet necunoscut restului lumii. Unii dintre noi şi-au revenit între timp, alţii fac dosare la Dilema veche.

„...a fost, moralmente vorbind, vinovat”

Interviu cu Marta PETRU-scriitoare şi redactor-şef la revista Apostrof.

Cioran în „Ţara mea” şi în scrierile către prieteni, s-a dezis de textele naţionaliste şi pro-hitleriste scrise în tinereţe. Cum se împacă dezicerile lui cu unele însemnări din „Caiete”, cum ar fi cea din 1964׃ „Mă gîndesc la greşelile mele din trecut, şi nu pot să le regret. Ar însemna să-mi calc în picioare tinereţea, iar eu nu pot face asta.”?

Există texte de-ale lui Cioran din 1941, deci de dinainte de Ţara mea, în care se vede că şi-a abandonat ideile legionaroid-revoluţionare. Ca să răspund strict la întrebarea pe care mi-aţi pus-o, spun că nu se împacă.

Asta nu înseamnă că despărţirea de trecutul lui revoluţionar, adică legionaroid ci infuzii de idei hitleriste şi leniniste, nu a fost reală şi complectă. În fluiditatea lăuntrică a sinelui său, afirmaţiile de mai sus vor fi survenit poate într-un moment cînd i s-o fi făcut dor de intensitatea exactică a tinereţii lui. Poate că şi lui, ca oricărui alt om, i-a fost imposibil să se gîndească pe el însuşi scoţîndu-şi afară o bucată de biografie. Poate a fost un moment cînd s-a acceptat pe sine cu totul, împăcîndu-se cu el aşa cum a fost. Nu am deloc chef să îi găsesc o scuză. La cîtă cenuşă .i-a tot pus în cap, fără să fie crezut, mi se pare psihologic normal ca din cînd în cînd să-l fi apucat reacţia inversă, de trufie.

Pot fi aplicate judecăţile morale (în termeni de „vină”) asupra acestor texte, în condiţiile în care autorul lor a practicat cu enegie neobosită contradicţia şi paradoxul?

Cioran a practicat contradicţia şi paradoxul cînd a scris filozofie lirică, nu cînd a predicat colectivismul naţional, dictatura şi revoluţia naţională. El şi-a declarat poziţia politică în mod ardelenesc, adică serios, cu patos şi participare...A fost „revoluţionar” după criteriile după toate criteriile şi moda anilor '30, pentru că aşa văzuse el că se întîmpla în Germania hitleristă şi aşa se va întîmpla în Rusia Sovietică. Are texte prorevoluţionare, articole prohitleriste, iar în Schimbarea la faţă a României, a fost xenofob. Şi antisemit-construind un antisemitism aparte-pornit din complexe de inferioritate faţă de evrei.

Lăsînd la o parte nuanţele care îl individualizează pe Cioran în epocă şi în generaţia lui, ideiile sale politice ţin de ceea ce exegeţii numesc fascism. Fie că ne place, fie că nu, aceste idei sînt vinovate-căci sînt fundamentul filozofic al Holocaustului, pe de o parte, al totalitarismului, pe de altă parte. Pe temelia acestor idei au fost omorîţi oameni şi au fost construite state totalitare.

Aşa că׃ da, a fost, moralmente vorbind, vinovat. Dacă ar fi fost occidental, este probabil că după război ar fi fost judecat şi, legamente vorbind, condamnat. Occidentul nu s-a jucat cu lucrurile astea. Noi ne mărginim să discutăm despre ele cu mănuşi.

Ce ne spun aceste texte despre Cioran, cel care va scrie mai tîrziu că „toate ideile sînt false”?

Că trăia în România interbelică, adică într-o ţară în formare, care încă mai „dospea”. O ţară care imita cu disperare Occidentul, în bine şi în rău, şi în care exista-ca şi acum-şi o mare frică în faţa schimbării. O ţară cu mari complexe de inferioritate, de altfel. Că era omul acelui timp, în care Europa întreagă trepida de dorinţa revoluţiei, a rupturii cu trecutul. Era la modă, atunci, să ataci liberalismul burghez şi să scuipi pe democraţie, să visezi topirea individualităţii, într-un organism colectiv, într-o colectivitate ascultătoare, să găseşti ţapul ispăşitor pentru toate neîmplinirile în figura generică a străinului, a evreului...Cioran s-a servit cîte un pic din toate aceste idei care pluteau prin aer, făcîndu-şi combinaţia propie.

Mai tîrziu a recunoscut că proiectul lui politic a fost elucubraţia unui smintit. Din cauza a ceea ce scrisese, a trăit în Occident într-o continuă teamă că va fi dat de gol-de autorităţile române, de legionarii români din exil, de vreun comunist român ajuns în Franţa, în fine, de oricine. Dacă s-ar fi aflat despre trecutul lui politic, ar fi fost scos din circuitul cultural francez pentru totdeauna. Iar astăzi nu am mai fi vorbit despre el.

Citate din opera lui Emil Cioran

Dacă am putea să ne vedem prin ochii celorlalţi, am dispărea pe dată.

Oportuniştii au salvat popoare, preotii le-au dus la pieire.

Cînd mă gîndesc la trecutul meu, mi se pare că-mi amintesc de anii unui alt om. Şi e unul pe care îl reneg, întreg sinele meu e departe, la mii de leghe distanţă, de cel care-a fost.

N-ar trebui să scriem cărţi decît să spunem în ele lucruri pe care nu îndrăznim să le încredinţăm nimănui altcuiva.

Sîntem şi rămînem sclavi atîta vreme cît nu sîntem vindecaţi de mania de a spera.

Progresul este nedreptatea pe care fiecare generaţie o comite faţă de cea de trecută.

Nu cred că am ratat nici o ocazie de a fi trist.

Scepticismul este eleganţa anxietăţii. Laşitatea te face subtil.

Între o palmă şi o indelicateţe, suportăm mereu mai bine palma.

Comentariu-în nici un caz, eu care practic nu am citit mai nimic scris de Cioran aş îndrăzni să fac vreun comentariu. Am reprodus opinii exprimate pentru a-mi lămuri aspecte legate de nebuloasa din capul meu privind trecutul filozofului.

Andrei PLEŞU-în rubrica-„nici aşa, nici altminteri”

Însemnări din subterana autohtonă

M-aş fi întrebat de ce a simţit nevoia, hodoronc-tronc, să dea (preşedintele Băsescu) cu bîta-n baltă şi-n semnele Case regale? N-are alte griji, alte urgenţe? Jurnaliştilor care, la Bruxelles, l-au întrebat despre bezmetica lui declaraţie de la B1, a ştiut să le răspundă că e curioasă insomnia lor în legătură cu subiectul. Dar cel puţin la fel de curioasă e insomnia lui în legătură cu performanţa politică a lui Mihai I.

M-aş fi întrebat ce fel de sensibilitate cultivă dl preşedinte cînd se burzuluieşte la Regele Mihai şi leagănă, la botez, pruncul prinţişorului Paul de Hohenzoller care, întîmplător, în anul 2005, a emis despre unchiul său aceleaşi opinii ca şi Traian Băsescu.....

Nu se poate imputa nimănui momentul, amplasamentul şi tonul opiniei proprii. Şi, mai ales, nu se poate readuce în scenă delictul de opinie. Ar fi pro-Băsesc e la fel ce îngăduit cu a fi anti-, cu cu condiţia să nu ai alte motivaţii înafara convingerilor personale....

Un ultim cuvînt׃ nu-i fac lui Traian Băsescu un proces de rea intenţie. Sînt dispus să accept că a vrut să facă ceva marcant şi durabil. Ceea ce spun, fără nici o plăcere, e că n-a fost deloc la înălţimea ambiţiilor lui. Iar ceea ce se conturează la orizont nu face decît să mă convingă că sîntem o ţară fără de noroc....

Comentariu-nu sînt un admirator al omului Băsescu, acest lucru neîmpiedicîndu-mă să respect funcţia de preşedinte pe care o ocupă. Despre omul Băsescu, voi încerca cîteva rememorări ale cîtorva din multele dezvăluiri din presă. Aşadar׃

-La şcoala militară, adresîndu-se colegilor׃ „Alegeţi-mă şeful vostru şi veţi vedea că va fi bine pentru toată lumea”. Aşa a fost, dar nu şi pentru cei ce nu îi picau lui la ficat.

-La două noaptea, după ce a consumat mai bine de o sticlă de wisiky, a plecat cu maşina spre casă, lăsîndu-i cu ochii ţintiţi în noapte pe cei ce-l priveau pe fereastră.

-În 2001, cînd a fost Congresul PD-ului, cel cu moţiunile pentru şefia partidului׃ „Atenţie mare pentru cine votaţi, să nu vă prind pe la uşa mea că cereţi ceva...”

-Prin 2003, cînd PSD-ul era pe cai mari, iar el primar al Capitalei׃ „Tare mi-ar place să mă bat cu flăcăii ăştia, să mai vadă şi ei cum este atunci cînd pierzi...”

-Din cînd în cînd mai emite cîte o apreciere de genul׃ „Cutare m-a dezamăgit profund, pri toată atitudinea sa demonstrînd că nu este capabil de...”. Acel cutare, poate cu excepţia lui Stolo (prea l-a ajutat mult să se ridice), cam ştie la ce să se aştepte (exemplul lui Petre Roman, cel care l-a ajutat la începutul carierei politice fiind elocvent)

Sunt mici nimicuri cunoscute. La ce mă aştept? Nu se poate, oricît de tare ai avea capul, să tot loveşti cu el un zid şi să nu-ţi provoci un cucui, o rană sau să rămîi năucit pe veci. Fără sprijinul celor care ţin berbecul, acesta nu poate fi folosit, oricît de tare ar fi capul său.

Sever VOINESCU-în rubrica-„axa dus-întors”

Felicia şi politica, cauze pierdute

Îmi plac cauzele pierdute şi, cînd le întîlnesc pe drumul vieţii mele, nu mă pot opri să mă lupt cu ele. Cu cît îmi par mai pierdute, cu atît îmi par mai atractive....Mi se pare că petrecerea pe care o organizez în fiecare an de ziua mea este şi o celebrare a tuturor cauzelor pierdute în care m-am băgat în anul care a trecut. Anul acesta, mai mult decît în alţi ani, am avut ce sărbătorii....Aînceput povestea mea de dragoste cu Felicia. Am întîlnit-o cu totul întîmplător, pe holurile unei televiziuni unde fusesem invitat să mă pronunţ cu privire la nu ştiu ce. Mi-a fost foarte uşor să o seduc şi asta mi-a făcut plăcere. Încet-încet, am înţeles ce e cu ea. Cînta fascinant la pian, avea un talent imens, dar, din păcate, avusese părinţi care nu crezuseră deloc în chemarea ei şi au oprit-o să urmeze calea muzicii cu decizii autoritare care au rănit-o profund. Cînd, pe la 16 ani, i s-a spus clar că nu va urma studii muzicale şi i s-a luat pianul din casă, Felicia a dorit cu intensitate moartea părinţilor ei La trei zile după dispariţia pianului din casă, mama şi tatăl ei au decedat atît de stupid într-un accident de maşină, încît nimănui nu i-a venit să creadă că a fost posibil. Felicia s-a speriat îngrozitor. Îţi imaginezi trauma! Nu a mai cîntat la pian şi a urmat o meserie simplă, traducînd şi subtitrînd filme. A ţinut culpa în ea ani de zile, pînă a ajuns pe canapeaua unui psihanalist, unde a spus tot. L-a sedus pe psihanalist şi psihoterapia s-a dus dracului, pentru că şedinţele de terapie se transformaseră în epuizante partide sexuale. Aşa e ea, îi seduce pe toţi. Mi-e greu să-mi închipui vreun bărbat pe care să fi pus ochii şi să nu-l fi avut, în cele din urmă. Şi punea ochii pe bărbaţi destul de des. Unul dintre ei am fost şi eu. Mi-a spus, uneori, că dintre toţi eu sînt cel special. Nu o credeam. Sau, mai bine zis nu mă lăsa să o cred. Totuşi, mă iluzionam uneori că eu sînt acel bărbat care poate aduce rigoare în viaţa ei dezordonată. Credeam şi atunci, cred şi acum că nevoia de rigoare şi claritate este naturală, firească pentru oricine. Dar Felicia e altfel. E sigur că ai pierdut-o tocmai cînd o poţi lesne avea. Ea este o cauză pierdută pentru orice bărbat. De asta m-a şi atras. De asta am vrut să mă şi însor cu ea, cea mai neînsurabilă dintre toate femeile ce au trecut pfin viaţa mea, eu însumi fiind o natură foarte greu însurabilă.

Oricum, ea nu părăseşte niciodată pe nimeni. De asta se şi întîmplă să susţină trei sau patru legături amoroase în acelaşi timp. Ah, cît eram de gelos! Dar nu renunţ. E o cauză pierdută şi, tocmai de aceea, nu renunţ la ea.

Tot în acest an, am mai intrat într-o cauză pierdută. Am militat politic. A fost, cum şti, an electoral. Am avut alegeri. Cu cîteva luni înainte mă cuprinsese o fervoare de nedescris. Situaţiunea mi se părea într-o astfel de măsură critică, încît am decis să intru în politică ca să-mi salvez ţara. M-am înscris în partid. Simt, însă, că salvarea României este o cauză pierdută, dar nu renunţ. Tocmai de aceea.

Comentariu-întrucît „dosarul” acestui număr a fost dedicat lui Cioran, voi relua unul din citatele pe care le-am reprodus׃ „sîntem şi rămînem sclavi atîta vreme cît nu sîntem vindecaţi de mania de a spera”. Căci, orice s-ar spune, chiar conştient fiind că lupţi pentru o cauză pierdută, în sufletul tău, cu toată energia de care eşti capabil, te angajezi într-o luptă, nu intri în ea lipsit de speranţa că vei izbuti acolo unde predecesorii au dat greş. Porneşti o luptă, de regulă, mînat de dorinţa obţinerii unei victorii. Este posibil să o porneşti şi din motive de imagine, de a atrage atenţia asupra evenimentelor, de a pune problema în ochii opiniei publice, sau numai în ochii tăi de vaşnic luptător (ceva de genul Don Quihqote), să te vadă lumea că eşti capabil să lupţi, că şti să te baţi.

Acum, voi încerca cîteva rînduri prin care să descriu situaţii similare celor prezentate de autor în articol.

Felicia avea o „tară” legată de o închipuită sau reală vinovăţie legată de moartea părinţilor, atunci cînd s-a apucat să devoreze bărbaţi. Pe G. am cunoscut-o în situaţii normale׃ tînăr inginer, dornic de iniţiere şi afirmare într-o uzină aflată pe un trend în ascensiune al dezvoltării, întîlneşte într-un birou o domnişoară frumoasă şi aproape sfioasă, gata să dea ochii peste cap la orice privire mai insistentă din partea cuiva. Lucrurile au evoluat, în sensul că fiecare din noi şi-a întemeiat o familie, am avut copii. Acum doamnă, G a rămas cu aceleaşi ticuri în ceea ce priveşte ochii. Avea o intuiţie de invidiat în materie de bărbaţi, mai bine zis în ceea ce priveşte bărbaţii printre care se mişca. Le cunoştea aspiraţiile, necazurile din uzină, chiar şi pe cele de acasă, dacă ţinem seama de uniformizarea acestora (lipsa alimentelor, grija pentru o eventuală nouă sarcină a soţiei, dorinţa de a cumpăra o Dacia 1300, eventual de a viziona un film la vreun video), era o bună ascultătoare, pe umărul ei au plîns mulţi bărbaţi, fiecare, mai devreme sau mai tîrziu, obţinîndu-i favorurile. Şi cu aceste favoruri era o treabă׃ cu cît solicitau o mai mică implicare sentimentală, cu atît era mai mare generozitatea cu care erau oferite. Pentru situaţia concretă a acelor vremuri era o femeie comodă׃ favoruri feminine fără implicare sentimentală. Bărbaţii îşi doresc aşa ceva şi în zilele noastre.

Mulţi au încercat să o acapareze, să o ţină numia pentru ei׃ aprtament la bloc, un loc mai călduţ în schema de personal, participări la evenimente marcante, deplasări în străinătate. Nimic nu a dat rezultate, puterea ei de seducţie trebuia să nu fie îngrădită pentru a se pute exprima plenar. Soţul nu încerca nimic, căci se simţea, de cele mai multe ori, confortabil în postura de beneficiar al avantajelor materiale. Cît despre gelozie׃ „La ce bun? Ajung şi la urechile mele fel de fel de vorbe. Pot fi adevărate, dar, dacă nu sînt adevărate? Poţi urmării femeia chiar peste tot? Ne-am jurat credinţă în faţa altarului, eu îmi respect cuvîntul dat!”

În aceste momente, situaţii, aflu de la G, într-o discuţie destul de anostă׃ „Şti, seara, înainte de culcare, iau volumul de versuri de Eminescu şi citesc cîteva poazii. Îmi fac nespus de bine...”. O fi fost aşa, n-o fi fost, cert este că în mintea mea a încolţit ideea׃ „Nu se poate, cineva care îl iubeşte pe Eminescu, să fie atît de preocupat pentru neimplicare sentimentală. Nu au ştiut alţi bărbaţi cum să se comporte cu ea...”. Şi dăi educaţie sentimentală, cărţi, analize, discuţii despre cîte în lună şi în stele. Cînd ziceam că e pe calea cea bună, numai că o auzeam׃ „Este viaţa mea, fac ce vreau cu ea. Dacă aşa consider că este bine azi, apoi, aşa rămîne!”

Mă citea, vedea că o luasem razna, dar nu-i păsa de nimic, văzîndu-şi mai departe, liniştită sufleteşte de ale ei puteri de seducţie. Că şi astea mai trebuiesc diversificate, adaptate vîrstei şi împrejurărilor mereu în schimbare. Vezi că se mai înmoaie carnea pe tine, pielea nu mai este catifelată, trebuie să compensezi׃ diversifici discuţia punînd accentul pe necesitatea liniştii sufleteşti, pe nevoia de descărcare a acumulărilor negative, de obţinere a relaxării cu o persoană în faţa căreia să nu ai inhibiţii. Am fost, chiar ani, luptătorul unei cauze pirdute, pînă în ziua iluminării, cînd mi-am spus solemn׃ „Speranţa ca G să se poată schimba este deşartă. Nu am altceva de făcut decît să mă socotesc învins într-o bătălie pe care o ştiam pierdută din start”.

În timp, aveam să aflu că orice luptă dusă pentru a modela o femeie după canoanele tale este sortită eşecului. Ori o accepţi aşa cum este, căutînd puncte de convergenţă, ori renunţi.

Am intrat în P.C.R., cu cele mai bune intenţii, convins că astfel îmi pot aduce un aport consistent la progresul poporului şi la propăşirea patriei (cam astea erau şi sloganurile pe care le vrhicula propaganda comunistă, dar eu credeam efectiv în ele). Am muncit cu entuziasm, mult şi cu răspundere, convins că ceea ce fac, fac bine. Mă implicam şi în munca de partid-învăţămînt politic, dări de seamă, grafice, analize, muncă educativă-cam tot ce implica faptul că erai m.d.p. În timp aveam să constat două lucruri׃ şi dacă nu făceai aceste lucruri, tot m.d.p. te numei, iar tu nu aveai voie să ai iniţiative, trebuia doar să duci la îndeplinire indicaţiile şi hotărîrile luate de şefii cei mari, personal de Secretarul General al partidului. Erai doar o rotiţă într-un angrenaj care, pe lîngă faptul că scîrţîia din toate încheieturile, era şi prost conceput din faza de proiectare. Acum, cu toţii ce am trăit acele vremuri, ne batem cu cărămida în piept că am muncit de mama focului. M-am implicat cu bună ştiinţă într-o cauză pe care am crezut-o nobilă la început, şi pierdută pe parcurs ce treceau anii ce deveneau tot mai ceţoşi, umbroşi, plini de nelinişti, de lipsuri materiale, frig şi teamă. Am scăpat de acei ani datorită, în primul rînd, firii românului ajuns cu cuţitul la os׃ „Adică, cum nenică? Mie îmi chiorăie maţele de foame, şi tu mă obligi să strig că este bine în ţară? Ei, stai că îţi arăt eu ţie!” Şi a fost suficient un singur şutuleţ care l-a determinat să şi facă ceea ce doar mîrîia pînă atunci.

Vine un tînăr şcolit şi îţi face un calcul simplu׃ în valută, care era valoarea contribuţiei care îţi era oprită lunar? Să presupunem, că la un curs de schimb 1 dolar la 6 lei, plăteai, la un salariu mediu de 2000 lei, 15% contribuţie, adică 5 USD. Acum, o pensie lunară de 1500 Roni, valoraeză 500 USD. Poate am încurcat ceva la calcul, dar, oricum, iese că am contribuit cu mai puţin decît primim, ca pensionari în prezent. Asta pentru a nu mai vorbi de asistenţa medicală care s-a dus în tavan, datorită preţurilor la medicamente în primul rînd, cu costurile pe care trebuie să le achite.

Vintilă MIHĂILESCU-în rubrica-„...@hai-hui.ro”

Cogito intrreruptus

Un anumit soi de intransingenţă pripită, care este de mult regula în spaţiul public, a ajuns şi în astfel de contexte private, în afara oricărei mize reale. Nu psihologia unor persoane este problema, ci fenomenul social de masă. În acest sens, a devenit aproape imposibil să-ţi duci o idee pînă la capăt, iar de judecăţi complexe şi dubitative nici nu poate fi vorba. Nimeni nu mai are răbdare să termine-sau să asculte-un gînd pînă la capăt, să cîntărească şi apoi să judece, într-un fel sau altul, nu contează, dar să judece!

Pe vremuri, am fi pus probabil totil pe seama unei inflaţii de semidocţi şi parveniţi. Este mult mai mult, este altceva. Multe dintre aceste persoane sînt departe de a fi neinstruite şi nu toţi sînt parveniţi. Chiar dimpotrivă, uneori. Discuţiile intelectuale de astăzi, chiar şi cînd sînt între prieteni, îmi fac impresia unei prime nopţi de dragoste a unui adolescent, care începe întotdeauna năvalnic şi sfîrşeşte jalnic. Nu de vreo incapacitate este vorba, ci mai degrabă despre „modul de utilizare”.

Din acest punct de vedere, am senzaţia că am devenit o ţară de trupeţi scoşi pentru prima dată la bordelul vieţii publice. Hămesiţi, se reped cu toţii pe prima idee care le iese în cale, dar de la a doua frază, pornirea virilă li se fîsîie şi ajung iremediabil la un cogito intrreruptus. Frustaţi de eşec, pretind apoi de la orice preopinent, mimînd obiectivitatea, dovada criminalistică a reuşitei sale erotice׃ ce probă ai, băi, că ai avut-o (la idee mă refer)? Şi, oricum, ca să nu fie nici o problemă, ideile celorlalţi sînt declarate a priori curve!

Acest machism eşuat, care nu cunoaşte diferenţa de sexe, se compensează apoi doar prin spectacolul mediatic pe care îl procură şi care oferă poporului orgasme ideatice de voaieurişti excitîndu-se singuri în faţa ecranului cu tauri comunali gonflabili. Ceea ce nu le-a ieşit acestora în viaţa reală, este înscenat astfel cu grijă în cea mediatică. Iar orgiile onaniste sînt legitimate apoi ca rating.

În acest exces de foliculine, personal mai am un singur dor׃ să mă lăsaţi să mor...bou! Să fiu lăsat, adică, să-mi rumeg îndelung ideile, după ce le-am păscut şi eu, cum m-am priceput şi pe unde s-a nimerit. După care să mă înham din nou la jugul patriei şi să trag cum pot şi cît mai pot. Muncile cîmpului nu au fost făcute niciodată cu tauri comunali...

Comenteriu-tare cătrănit trebuie să fi fost autorul atunci cînd a scris acest articol. Altfel nu pot să-mi explic admirabila performanţă reuşită în traducerea impecabilă a limbajului numit „ca la uşa cortului” într-unul elevat, elitist plin de subtilităţi lingvistice. Deci se poate!

Radu COSAŞU-în rubrica-„din vieaţa unui extremist de centru”

Lista selectivă a unor brambureli care-ţi trec prin minte

Sunt dimineţi în care te trezeşti cu un singur nume în minte׃ Carabagiac.

Sunt alte dimineţi cu un Bulat Okudjava intens şi Călătoria diletanţilor săi în amor care, deodată, se bifurcă spre confidenţa unui prieten deloc intim׃ „M-am îndrăgostit...cui s-o spun, dacă nu ţie?”.

E uneori liftul-revizie august 2011-cu o idee precisă׃ profesorul Mihai Bărbulescu de la „Matei Basarab” care în a X-a a dat un 10 la oral pentru dinamismul versurilor din „Mioriţa”.

Sunt, nu o dată, drumurile spre casă, cînd se ţine scai Leporello, pam-pam-pam-pam, imitînd paşii Comandorului, ca Don Juan să înţeleagă cine se apropie.

Sunt momente muzicale cînd (aproape) sistematic trecînd pe lîngă un Mega Image (pe vitrină, un anunţ׃ „Cetăţeni, relaxaţi-vă! Avem cele mai mici preţuri!”), îţi răsare în auz indicaţia unui tînăr dirijor şi pianist francez, Frey, David Frey, către corzile orchestrei care repetă andantele Concertului de Bach׃ „Vă rog să menţineţi sunetul continuu ca nişte psihopaţi!

Sunt acele amurguri de seară spre solstiţiu cînd nu îţi spui decît׃ „Plumb”.

Din cînd în cînd şi din gînd în gînd, vine cîte o înserare cu ideea foarte clară că energia lui Mozart se măsoară infinitezimal în bărbia melomanului care, instinctiv, susţine ritmul fiecărui allegro sau allegreto.....

Şi, în fine, noapte de noapte, la 23,59, deschizînd Euronews-ul pentru a vedea cum şi la cît a încheiat bursa din New York, îţi repeţi sacrul „deocamdată” în care, între vocalele sale, se găsesc cele trei iniţiale D. M. T. (dacă mai trăiesc) din Jurnalul lui Tolstoi.

Comentariu-incitant mod de a scrie, provocator l-am apreciat, gîndindu-mă să încerc să întocmesc o listuliţă cu cîteva din bramburerile care-mi umblă prin minte.

-Sînt clipe cînd, supărat fiind pe murdăria pe care o vezi pe stradă, prin parc, brusc îţi apare în cap cunoscutul sunet pe care-l scoate cicănitoarea Woody.

-Dimineaţa, se întîmplă, să nu ai altceva pe retina interioară decît Everestul.

-La piaţă fiind dimineaţa, bucurîndu-te de „normalitatea” lucrurilor (producătorii sau intrmediarii îşi aşaează tacticos mărfurile pe tarabe, nevînzînd pînă ce nu-şi armonizează preţurile şi, nu înainte de a bea cafeluţa), îţi vine în auz bravo-ul strigat în plină a VI-a de dirijorul Ionescu Galaţi׃ ieşise perfect un legato.

-Cu tramvaiul mergînd spre Spitalul Judeţean, privind pe fereastră o văd pe profesoara de română din clasa a VIII-a spunîndu-ne cu glas apăsat׃ „Pentru data viitoare, veniţi la oră cu rezumatul a trei poezii citite din ultimul număr a revistei Contemporanul”

Încoradat aşteptînd rezultatele analizelor medicale periodice (utile oricărui om care înaintează în vîrstă, obligatorii pentru cineva care a mai făcut şi un transplant de rinichi), brusc te luminezi, privindu-l pe Caragiu cum , cu paşi mărunţi, umeri ridicaţi, mîini lipite de corp, se apropie de Rodica Tapalagă şi, cu glasu-i răguşit, inconfundabil, i se adresează׃ „Zoe...Zoe...”.

-La Carreffour, uimit fiind de multele afişe care coboară din tavan, toate conţinînd acelaşi magic cuvînt „PROMOŢIE”, nepricepînd unde se află şi celelalte produse, pe nepusă masă îţi răsare în minte numele lui Ion Vianu-autorul admirabilului (cel mai bun) roman al anunului 2010-Amor intellectualis.

-La plimbare, cu nepoţii, uluit de uşurinţa cu care îşi permit să spună „vreau”, brusc mă gîndesc la motorul electric reparat la firma unde mai colaborez, şi pe care îl urmăresc, aflîndu-se în perioada de garanţie.

Seara, uneori, cînd baleez cu telecomanda posturile TV, instinctiv fredonez tangoul lui Gardel din Parfum de femeie, admirabil prelucrat şi interpretat de prietenii care alcătuiesc cvartetul ARTYS.

Nu a ieşit nici pe departe de ceea ce a imaginat Radu Cosaşu, dar, unele din brambureli cred că merită atenţia cuiva care va avea răbdarea necesară cititului acestor pagini. Ale mele sînt mai realiste, mai ancorate în cotidian. Şi, apoi, mai pot fi completate, revizuite. Dar...vin alte Dileme săptămînale...

Tudor Mihalache, Luiza Vasiliu

Covaci si Baniciu sau de ce e romanul in umbra marelui urs rus...un fel de cantafabule prietenesti

2011-07-05T11:37:00.000-07:00

VREI SA STII CE INSEAMNA SA FII ARTIST?... Uite aici, prietene: ,,Nu e important să ştii ce vinzi, e important să ştii cum vinzi. Dovada? Ce se întâmplă în jurul nostru. În America, majoritatea producătorilor este reprezentată de oameni care au plecat din muzică, nu de la strung.''...continuarea AICI.

O alta versiune- pentru fanii PHOENIX poate parea opusa: ,,Rolul unui artist este să dea. Numai dacă eşti bun, poţi asta. Când cântă Gheorghe Zamfir, plânge sala, dar şi lui îi curg lacrimile.''...continuarea AICI.

Muzica e mai sus si vorbeste singura,desi ei sunt creatorii- cu sau fara Covaci sau Baniciu- minunati purtatori de mesaj moral greu incercat de invidiile istoriei postdecembriste, ca sa nu mai tot vorbim de trecut deocamdata.. perfida metafora, nu?!

Corul Academic al Filarmonicii bucurestene- o valoare in plus....cine spune ala e!

2011-07-05T10:50:00.000-07:00

,,Nicolae Licareţ, director artistic al Filarmonicii "George Enescu", a afirmat că "prezenţa unui asemenea ansamblu în viaţa muzicală a unui oraş, a unei instituţii, a unei ţări, prezintă o valoare în plus"....continuarea AICI

N.R.: 1. Ce inseamna o ,,valoare in plus'' in arta si cultura? Inseamna totul...inseamna ceva, sau altceva ce nu poate fi spus direct- din respect pentru muzicantii adevarati?! Uneori e greu sa stii ce au vrut sa spuna maestri ca Ion Prunner, Nicolae Licaret- cert e ca daca primul dirijeaza in continuare cum vorbeste al doilea, e clar de ce primul dirija un ,,simplu'' concert de Christian Bach prin anii '90 la Ploiesti precum dioptriile groase care nu salvau ingustimea vederilor muzicale ale personajului de bal mascat de care vorbim...iar lucrurile sunt ireversibile, de cele mai multe ori- atat in viata cat si in natura: fantastic ce poate face numele din om, pur si simplu nici nu mai e nevoie de valoare intrinseca- pentru ca ,,acolo sus'' maestrii cantareti ai baghetei mute ( si surde, din pacate) s-au indepartat prea tare de ceea ce inseamna autocritica si evaluarea de catre public a propriei valori... judecand prin prisme obtuze, poate rezulta ca e suficient sa te propage ,,sistemul'', nu?!

2. Oricum, in muzica nu iti trebuie decat urechi bune, asta doar ca sa stii ce auzi si ce nu vrei sa auzi! Caci cu siguranta, ceea ce nu se poate ,,auzi'' muzical nici nu se poate invata, dar se poate ,,cizela'' prin dictatura arogantei si prin rutina linsului usilor inchise, cu siguranta...de la Silvestri la Prunner e cale lunga in concluzie- si aici nu ma refer doar la cei 60 de ani de la infiintarea Corului Academic al Filarmonicii bucurestene...e ca si cum l-ai compara pe Sergiu Celibidache cu Romeo Rambu sau cu Valentin Gruescu, ca sa dau doar un simplu exemplu aleatoriu. Prietenii stiu de ce, dar nu vor sa spuna din cauza ca e prea simpla ecuatia...si nu sunt deloc rautacios, nici macar analitic sau critic distructiv- e purul adevar vazut de pe scaunul de muzicant de orchestra.

3. Regulile imbecile ale internetului nu imi permit sa inversez ordinea sabloanelor blogger- articol, comentariu in subsol, replica la fel- deci public tot indiferent ca iese sange, mai putin injuriile- sunt deja un pic batran ca sa inghit minciunile de presa in arta, si totusi prea tanar ca sa tac. Iar opiniile de aici sunt bazate pe fapte traite la propriu, deci nu inventez eu roata in muzica acum, credeti-ma pe cuvant de muzicant. Si nici Iosif Ion Prunner, nici Licaret, v-o spun prieteneste.

Examenul de bacalaureat- un esec dovedit pentru parintii care investesc 1,2 euro/luna in educatia copiilor lor

2011-07-04T14:42:00.000-07:00

Am vazut declaratia liderului FSLI de astazi, cum ca ,,toti suntem vinovati, parinti, elevi si profesori in egala masura'' si mi s-a parut abjecta si comunista aceasta luare de pozitie- mai ales ca vine de la un lider de sindicat asa-zis independent: probabil ca in opinia dansului, profesorii au fost vinovati ca au fost corecti, intransigenti si demni pana la capat la supraveghere, desi salariile sunt de mizerie. ( sunt profesor si cunosc foarte bine multe lucruri nespuse intre parinti si profesori ca atitudine in fata propriilor elevi- totusi cred cu tarie ca parintii ai caror copii au scapat din mana dintr-un motiv sau altul, prefera sa se minta si sa isi invete in acest fel si copiii sa se minta- spunand la scoala ca nu au timp de ei...nu e suficient sa te scuzi ca muncesti, dar nu ai timp de copilul tau!).

Apoi l-am vazut in aceasta seara pe sociologul Dancu la RealitateaTV facand niste declaratii apocaliptice, cam pe langa subiect si prea previzibile- vizavi de ceea ce trebuia el sa spuna acolo dpdv al raspunsului sociologic nepolitizat ( apoi, sa apari la tv si sa zici ,,ne radem..'' e cam suburban- sociologic vorbind!). Mi-a placut oarecum fostul ministru Marga de la Universitatea Babes Bolyai- cert este ca in spatele limbajului academic elevat, desi clar tintit politic din pacate- se ascunde o imensa frustrare legata de faptul ca reformele din timpul lui nu au putut fi continuate chiar cu el ministru al educatiei.

Pe de alta parte, mi-am adus aminte faptul ca recent, o eleva a mea care e ,,doar'' clasa IX-a imi spunea ca ea nu stie pe ce drum sa aleaga in viata, ca ea nu stie nimic sa faca asa cum trebuie- datorita unor profesori care in opinia ei ar fi doar ei- sau in mare parte- vinovati de semi-esecul ei scolar... ca nu ii place sa munceasca amanuntit si ca i-ar fi placut sa faca teatru: i-am spus ca totusi, sansele ei ar fi sa mearga pe drumul pedagogiei umaniste ( nu pot sa spun exact situatia, dar e vorba de o eleva de la un liceu vocational de prestigiu totusi )- desi profilul ei socio-profesional pentru viitor este oarecum altul desi stia foarte bine ca lucrurile sunt ireversibile in timp...Contraargumentul ei FOARTE REAL cu care recunosc ca pe moment- si chiar sufleteste- a reusit sa imi darame oarece credinte pe care le aveam adanc inradacinate despre rolul moralizator si de model pe care l-ar avea in fapt real PROFESORUL, a fost acela ca nu si-ar dori sa ajunga sa aiba probleme materiale...asa cum poate am si eu cu siguranta!! ( desi nu ii vorbisem niciodata la clasa despre acest gen de probleme, nu consider ca e etic si moral sa aduci in discutie cu un copil in formare, elemente de natura materiala ). Deci, fara sa isi dea seama poate- ei de multe ori au rezerve de luciditate si de pragmatism pe care noi adultii nu le mai vedem datorita rutinei care ucide oarecum agerimea si atentia creativa- eleva despre care vorbesc a atins ceea ce se discuta la nivel de ,,misto'': e greu sa fii model unui elev, cand poate nu reusesti sa te imbraci mereu la moda sau pui mai mult pret pe alt gen de lucruri dar nu mai poti sa le propui ca teme de discutie morala la clasa din simplul motiv ca fizic nu e timp de partea etica a predarii, in conditiile unei programe scolare sufocante dpdv al raportului volum/necesitatea practica a invatarii...

Funeriu spunea intr-o alta discutie ca desi intr-adevar multi parinti muncesc foarte mult si nu sunt acasa multe ore din zi- totusi aceasta nu este o scuza ca sa nu spunem lucrurilor pe nume dpdv statistic: mie personal lucrurile imi sugereaza ca exista o tendinta transformata in decizie politica- de a permanentiza ideea de inceput de drum in sensul stoparii coruptiei morale grave din invatamantul preuniversitar. Pe de alta parte, nu pot sa nu ma intreb cum de exista doar 65 de elevi cu nota 10 pe tara ( orasul Ploiesti are un elev de exceptie in acest grup select- iar el este Catalina Baba de la Colegiul National ,,Ion Luca Caragiale''!)- fapt ce intregeste imaginea unui bacalaureat excesiv de riguros ( in termen de dificultate a subiectelor ) fata de tendinta generala de scadere financiara care ar fi reclamat cel putin pastrarea nivelului de dificultate pentru acest an la bacalaureat. Apoi trecand intr-un plan destul de delicat al analizelor comparative intre colegii de prestigiu din Ploiesti- este destul de ciudat ca desi, Colegiul National ,,Mihai Viteazul'' are la activ anul acesta cel mai mare numar de elevi premianti la olimpiade nationale si internationale de matematica, fizica, biologie- totusi Colegiul National ,,Ion Luca Caragiale'' este pe locul I ca procentaj de promovabilitate la bac in Ploiesti, aproape de Colegiul ,,Nichita Stanescu'' si alte colegii.

Am mai remarcat ceea ce stiam deja cu certitudine: violenta generalizata a luzarilor si parintilor oripilati de ,,esecul neprevazut'' al odraslelor lor, specimene care nici macar nu isi puneau CUMVA problema ca, macar o parte din vina sa fie si a elevilor in cauza...ceea ce denota ori o ipocrizie fara margini vizavi de locul si limitele educatiei din familiile despre care vorbim, ori pur si simplu de prostie, aroganta, autosuficienta si credinta in ,,valori'' anterioare despre care credeau ca sunt inefabile si au putere de lege ( distractia excesiva, nemunca, arivismul functiei parintilor- cu rezultanta in tipul de eduatie directa data copilului propriu, sume mari de bani investite in ,,relaxarea'' lui Goe...). Cam asa vad eu lucrurile, voi ce parere aveti?

Cursuri de muzica, pictura, teatru, dansuri la Casa de Cultura Caragiale Ploiesti

2011-07-03T23:12:00.000-07:00

Casa de Cultură “I.L.Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează în perioada verii cercuri pentru copii după cum urmează:

Cerc de pictură – marţi, între orele 10.00 - 11.30;
Cerc de muzică – marţi, între orele 12.00 – 14.00;
Cerc de dans sportiv – joi, între orele 10.00 – 11.30;
Cerc de dans popular – luni, între orele 17.00 – 18.30;
Cerc de teatru – miercuri, între orele 10.00 – 12.00;

Aşteptăm înscrierile dumneavoastră pe adresa instituţiei noastre, Str. Democraţiei 60 - 62, în clădirea FederalCoop, etaj III, e-mail: secretariat@casadecultura.ro.
Informaţii suplimentare la numerele de telefon: 0244/578.148, 0244/578.149 sau 0730.097.668.

Festivalul ,,Hora Prahoveana'' Campina 2011 s-a tinut pentru...o sala goala. Sa fie doar vremea de vina, oare?

2011-07-03T05:18:00.000-07:00

Copiii au dansat… din tot sufletul, în faţa unei săli aproape goale, din păcate. Doar câţiva părinţi, primarul şi câţiva consilieri locali au asistat la spectacol...continuarea AICI

Din pacate, se vede si cu ocazia acestui eveniment organizat la Campina- cat e de greu sa aduci oamenii intr-un cadru organizat pentru un eveniment cultural- ma refer la faptul ca datorita conditiilor meteo intr-adevar extrem de nefavorabile, organizatorii au fost nevoiti sa mute toata regia festivalului in sala de spectacol. Ceea ce necesita un alt tip de abordare dpdv logistic, dar si al publicitatii care se face pentru asa ceva- avand in vedere ca nu s-a reusit un mod de raspandire a mesajului cultural in asa fel incat lumea sa vina sa vada totusi spectacolele...

PNL se poate reinnoi cu Dinu Patriciu- o metafora cu iz de nodul cravatei pe nodul din gat

2011-07-03T03:44:00.000-07:00

Stiam de la Basescu, cum ca EVZ e cam toxic, totusi nu iese fum fara foc...lipseste insa cu siguranta scanteia, deocamdata. Patriciu isi vede de treaba- vezi AICI cum, doar afacerile trebuie sa mearga, normal: "Nu cred că ceea ce citesc a fi intenţiile politice ale unui mariaj între o aripă a FSN-ului şi PNL este soluţia care poate scoate România din impas. Un partid nou se poate naşte din înnoirea unuia vechi, iar PNL ar avea, ca doctrină, cele mai multe şanse să se înnoiască", a declarat Dinu Patriciu.

Totusi, cand a avut o sansa prin 2003-2004 la Ploiesti sa reintinereasca, a preferat amatorii tineri, agresivi si fara ideal liberal- pentru campania de atunci- pentru ca erau ieftini, tari in gura prin arma golaniei usor perfide si fals naive ( ale carei urmari se vad, dar sunt greu de cuantificat si de descris aici- sper sa ma insel eu). Acum nu prea mai stiu cum e la PNL Prahova din lipsa de timp, preocupari profesionale, intelectuale- lucruri generice si totusi FOARTE PERSONALE care ma opresc pe mine de la a socializa in sensul comunitatii liberale despre care vorbim.... pacat de doctrina, totusi. Si cu asta am cam spus tot.

Vad campania SA CRESTI PLOIESTI! facuta de Sorin Nuta pe partea de online, a celor de la PNL Prahova. Dar vad si o ermetizare unilaterala a mijloacelor de comunicare dinspre ei catre societatea civila de unde tintesc sa ia voturi si simpatie electorala: ceea ce ma face sa cred ca strategia este pe termen lung si pare sa fi fost gandita specific pentru un avantaj clar de imagine. Deocamdata, doar de imagine.

Ploiesti/PAUL CONSTANTINESCU Medalion aniversar 102 ani de la nastere, 30 06.2011

2011-07-01T14:24:00.000-07:00

Momentul aniversar debutează- nici nu se putea imagina altfel- prin invitaţia adresată de profesorul Bădulescu protopopului Ştefan Muşat şi soborului de preoţi pentru a începe slujba de pomenire dedicată comemorării împlinirii a 102 ani de la naşterea unuia din marii compozitori români (de mulţi considerat al doilea ca valoare după inegalabilul George Enescu), mîndrie a oraşului Ploieşti-Paul Constantinescu.

Respectînd cu stricteţe canoanele creştine-coliva colacul şi vinul roşu-preotul Ştefan Muşat a condus cu dibăcie şi discreţie o slujbă simplă, plină de semificaţie în ceea ce priveşte respectul pentru cel comemorat cît şi pentru familia sa. „Veşnica pomenire” din final, cînd toţi cei prezenţi erau uniţi în jurul colivei a reprezentat momentul de vîrf al slujbei, fiecare din noi simţind că prin gestul nostru simplu aducem un mic omagiu marelui compozitor.

Cu deja proverbiala sa memorie, profesorul Bădulescu ne-a obişnuit şi în alte situaţii, dar azi, sărbătorindu-l pe mentorul său de suflet, s-a întrecut pe sine׃ nu numai că a prezentat, liber, date din viaţa lui Paul Constantinescu, dar a făcut conexiuni uimitoare. De exemplu, pronunţînd numele lui Geo Bogza, a prezentat amănunte cu date precise şi din viaţa sa. Am fost bulversat, neştiind spre ce să mă concentrez׃ talentul precoce al viitorului muzician sau erudiţia captivantă a amfitrionului manifestării.

Pînă la dumirirea propriei persoane ( glumesc desigur), este invitată doamna Olimpia Urs, consilier superior în cadrul Ministerului Culturii şi Patrimoniului Naţional, să-şi prezinte alocuţiunea. Aceasta începe prin a felicita Muzeul Memorial „Paul Constantinescu” personal pe prof. Bădulescu pentru eforturile depuse în vederea asigurării condiţiilor exprimării unor manifestări de înaltă ţinută artistică desfăşurate cu prilejul diferitelor evenimente. Anunţă cu mîndrie că s-a obţinut consacrarea definitivă a valorii compozitorului Paul Constantinescu prin includerea sa în programa de studiu obligatorie pentru elevii de liceu. Promite, ca în limita posibilităţilor impuse restricţiile bugetare, să poată susţine în continuare un asemenea colectiv valoros precum cel care a organizat azi această omagiere, apropiată sufletului celor ce l-au cunoscut, cît şi celor care îl apreciază pe valorosul ploieştean Paul Constantinescu.

Urmează doamna lector universitar dr. Sanda Maistorovici, cea care şi-a susţinut teza de doctorat cu o lucrare privind opera compozitorului Paul Constantinescu. Afirmă că, neavînd urmaşi direcţi care să-i gestioneze manuscrisele, acestea s-au răspîndit prin diverse locaţii, fapt ce o determină să considere că sîntem încă departe de a-l cunoaşte în deplinătatea creatiei pe compozitor. Face apel la toţi cei care au în intenţie studierea operei, de a-şi uni forţele pentru a putea fora cît mai adînc şi cu spor în acţiunea de întregire a integralei Paul Constantinescu. Un rol important l-ar avea patriarhia în această acţiune, considerînd că se pot găsi manuscrise valoroase în bibliotecile ei. La auzul acestor vorbe, preotul-protopop Ştefan Muşat face un discret gest de largheţe cu braţele, fiecare din cei prezenţi apreciindu-l ca pe o invitaţie imediată.

Profesorul Bădulescu ne mai face o demonstraţie de erudiţie muzeografică, povestindu-ne alte aspecte ale creaţiei celui comemorat׃ „Trebuie să ţinem cont că a desfăşurat şi o intensă activitate pedagogică la Conservatorul Naţional, a ţinut în permanenţă legătura cu coralele bisericeşti, a dirijat asemenea coruri, prin cele două Cantate-de Paşti şi de Crăciun-intrînd definitiv în istoria muzicii româneşti de pe culmile geniului. Cantata de Paşti fiind singura din istoria muzicii universale, chiar dacă vorbim de Bach, Mozart sau Beethoven, care cuprinde integral cele patru cicluri ale trăirilor lui Isus-naştere, viaţă, răstignire şi înviere. Mult a fost felicitat şi decorat Paul pentru aceste capodopere muzicale”.

Urmează alocuţiunea istoricului şi criticului literar profesor Nicolae Dumitrescu, care întregeşte lumea lui Paul Constantinescu, dezvăluindu-ne alte multe faţete ale complexităţii sale artistice׃ ,,Am fost martorii maiestriei poet-actorului Mircea Heindrich de la Teatrul ,,Toma Caragiu'' Ploiesti, acesta urmînd să recite cîteva din poeziile sale ( deasemenea grafician, toate lucrarile fiind făcute nu ca hobby-uri- ci cu o certă valoare intrinsecă). A compus, ca nimeni altul pînă la el, muzică pentru film, a prelucrat comedia lui Caragiale ,,O noapte furtunoasă’’ transformînd-o în scenariu de film pentru care a scris şi muzica adecvată. Din anumite motive, în continuare a compus muzică mai mult pentru filme documentare”.

În încheierea manifestării se depun flori din partea autorităţilor şi se păstrează momente de reculegere la bustul compozitorului aflat în curtea Muzeului, profesorul Bădulescu demonstrîndu-şi încă odată seriozitatea, prin pedanteria cu care a ţinut ritualul consacrat evenimentului, chiar în ciuda vremii ploiase de afară. Protopopul Ştefan Muşat a respectat ritualul ortodox, vărsînd vin roşu pe pămîntul din jurul soclului pe care se află-din plin meritat-ridicat unul din oamenii care fac cinste Ploieştiului şi cu care se mîndreşte fiecare din cetăţenii săi-compozitorul Paul Constantinescu.

SURSA: Tudor Mihalache

Casa de Cultură a Sindicatelor Ploieşti- lansare carte Dan Minoiu 23.06.2011

2011-06-30T12:50:00.000-07:00

De regulă, joia la prînz, citesc, la cafeneaua preferată- DILEMA VECHE-una din micile plăceri mari pe care mi le permit. Tocmai parcurgeam dosarul numărului, intitulat „Mai avem naturelul simţitor?” (Emoţii, leşinuri, palpitaţii), cînd primesc telefon de la prietenul Serghie׃ „Ce faci monşer? Eşti în Ploieşti? Dacă da, vino urgent la Casa Sindicatelor, la sala de la etaj, să vezi că o să-ţi placă...Hai, nu mai ezita, te aştept urgent!” Am mormăit la început, căci eram scos dintr-o obişnuinţă formată în decursul ultimilor patru ani, dar, mirosind că ar putea fi vorba despre ceva care să mă provoace a trăi pe viu comentariile din dosarul Dilemei, am plecat spre locul unde am fost invitat.

Avînd în vedere condiţiile concrete, dintre care, căldura înnăbusitoare de afară nu putea fi omisă, numărul participanţilor a fost relativ consistent. Prezenţa posturilor TV locale a lăsat să se presupună dorinţa lor de creştere a credibilităţii în ochii privitorilor׃ „Vedeţi! Ne ocupăm şi de cultură, nu numai de fapte minore,cum sîntem de cele mai multe ori acuzaţi.” Au luat imagini, înainte de începerea acţiunii de lansare a cărţii, într-un colţ de sală (extrem de înfigăreţe cele două reportere care ţineau microfoanele, iar colegii lor cameramani, extrem de concentraţi în a surprinde orice schimbare de mimică, sau tonalitate a vocii poetului).

Televiziunile au stat pînă ce cei prezenţi s-au aşezat aşezat pe locuri, apoi, cu o discreţie studiată, zîmbind complice înspre masa unde se afla şi poetul Dan Minoiu, au ieşit din sală. Mai mult ca sigur că primiseră o informaţie la cald׃ o femeie în vîrstă, a picat, probabil datorită temperaturii ridicate a aerului, la ieşirea din supermarketul aflat vis-a-vis de locaţia unde ei au făcut înregistrarea evenimentului cultural ce va fi prezentat la emisiunile de seară. Dar, nu trebuia iertat, nici subiectul cu căldura-doar azi, a fost anunţată de meteorologi ca fiind prima zi caniculară din an.

Aerul condiţionat a funcţionat (ce aiureală-să menţionez un fapt care ar trebui să fie considerat normal...), multe aparate de fotografiat şi de filmat (prilej pentru posesorii lor de a face schimb de impresii privind calitatea lor, pentru a cere sfaturi privind îmbunătăţirea performanţelor lor).

Multe exemplare pe masă, ale cărţii care urma să fie prezentate׃ Parcela 4 Locul 25.La masa din faţă iau loc şi ceilalţi doi invitaţi ai lui Dan MINOIU,scriitorul Serghie Bucur şi graficianul Adrian Voinescu. Dan Minoiu regretă absenţa, din motive legate de sănătate, a profesorului Nicolae Boaru, cel care, mai bine decît oricare altul se pricepe să mînuiască, în cadrul unei expuneri live-verbul şi adverbul. Urîndu-i, şi în numele celor prezenţi, însănătoşire grabnică, îl invită pe Serghie Bucur pentru a face o scurtă expunere a cărţii „Locul 4 Parcela 25”.

Acesta sintetizează cîteva aspecte׃ „Dan Minoiu se află la al IV-lea volum de versuri, iar acesta marchează un evident progres pe linia structurării, tema centrală a sa fiind femeia şi iubirea. În multe poezii are un umor amar (Etern, Posibilitate), legat şi de vîrstă, în altele legat de starea generală aiurită-datorită conducătorilor-prin care trece ţara (...Haine grele, Conducătorilor noştrii), unele fiind scrise în stilul admiratului, de către poet, Adrian Păunescu (Poetului Adrian Păunescu, şi mai ales poemului care dă şi titlul cărţii Parcela 4-Locul 25, pe care nu ai cum să nu o asemui cu poezia Moartea sună telefonul), altele (Dialog despre dragoste) în maniera lui Radu Paraschivescu. Dar, menţionez, marea majoritate a poemelor sînt scrise în stilul propriu al lui Dan Minoiu. Iar pentru a exemplifica ceea ce am spus, am ales pentru final. un fragment din poezia care este scrisă pe pagina a IV-a a coperţii

Aştept! Poate sună cineva?!....

Sunt sătul de atîtea şi atîtea „vedete”, am senzaţia că nu mai am loc nici pe propria canapea.

Prea multe! Prea corpolente! Prea sensibile!....

Deodată tresar?! Doamne?! S-a blagoslovit cineva să mă sune?! Te iubesc! Te doresc! Te aştept de mult!

Mă strecor căutînd cheile şoptind cu glas lunecos׃ „Imediat! Imediat!”

Ţopăind de bucuria întîlnirii cu vreun conviv, deschid triumfător uşa׃

Am venit să vă citim lumina!!...

Am fost nu numai amuzat de poezie, cum poate fi privită la o primă lectură, dar chiar tulburat, înţelegînd că în viaţa fiecăruia din noi apar momente de singurătate unde prezenţa unei persoane este imperios necesară....Urîndu-ţi Dan Minoiu, să scapi de influenţa altor poeţi pe care îi admiri, să fi, mereu, tu însuţi, te feicit pentru valorosul şi frumosul volum de poezii cu care ne încîntaţi începînd de azi.

Dan Minoiu׃ „Pentru partea muzicală am apelat la tînărul Amatis, care

şi-a rupt din timpul său dedicat pregătirii sesiunii de examene pentru a răspunde solicitării mele.....” Un tînăr distins, cu trăsături meridionale, a abordat din repertoriul celebrului Astor Piazzola Milonga dell angel cu virtuozitate, cu pasiune, făcîndu-ne să uităm, prin mînuirea măiastră a chitarei de „bandoneonul” tradiţional pentru care a fost scris acest gen de melodii, extrem de populare în Argentina. Acelaşi compozitor a fost şi autorul următoarei melodii-Verano porteno.

Adrian Voinescu, prietenul poetului şi graficianul volumului „Parcela 4-Locul 25”, exprimă cîteva opinii legate de munca sa în realizarea reuşitelor „peniţe” care însoţesc multe din poeziile cărţii, subliniind faptul că acestea au curs aproape de la sine, datorită clarităţii exprimării poetice şi a bogăţiei de idei cuprinse în acestea.

În continuare, Amatis Chifu, ne-a oferit Kuyunbaba de Carlo Domenicari, Labos şi Schatish choro de Hetor Villa, reuşind să trezească în spectatori aprecieri care au trecut dincolo de inofensivul, obişnuitul „mm, drăguţ...”. O sugestie-funcţie de timpul pe care îl are la dispoziţie, de partiturile pe care le va găsi, cred că ar obţine succese notabile (chiar triumfuri, pentru a nu fugi de superlative), dacă ar aborda piese la chitară mai focoase, specifice spaniolilor, de exemplu.

Dan Minoiu׃ „Mulţumesc tuturor celor care au venit azi, să fie alături de mine la lansarea acestui nou volum de poezii. Sigur pot spune că scrierea poeziilor mi s-a părut a fi floare la ureche, faţă de multele celelalte probleme legate de sponsorizări (le mulţumesc tuturor, din inimă le mulţumesc), de editare (Editura Karta-Grafic Ploieşti a scos un volum în condiţii grafice de apreciat, sînt convins că şi dvs., aţi constatat acest lucru), de alergături multe în stînga şi în dreapta pentru...nici nu mai ştiu cît de multe chestii de rezolvat. Cu scrisul era chiar o plăcere. Eu dictam iar soţia, aici prezentă-căreia, dacă am fi fost la Oscar, i-ar fi fost adresate primele mulţumiri-scria, posteritatea neavînd parte de manuscrisele mele. Am vrut, am simţit nevoia să mă descarc de toate acumulările interioare׃ iubirea, niciodată destulă, nemernicia conducătorilor ţării....Dacă am reuşit...rămîne ca dumneavoastră să decideţi....”

Aş adăuga un mic comentariu. Din antichitate, de la scrierile vedice, Ghilgameş, trecînd prin greci şi romani, prin Shakespeare, prin mari poeţi ai lumii, ajungem la „taica” Freud, părintele psihanalizei, care, spre sfîrşitul carierei s-a întrebat candid׃ „De fapt, oare ce vor femeile?” Şi cred, că acest volum de poezii al lui Dan Minoiu, vine cu un mic aport în întîmpinarea întrebării.

Şi, pentru a reveni la starea de la început, cînd citeam la cafenea, dosarul DILEMEI, referitor la simţiri şi trăiri, cum poţi să nu te emoţionezi la 66 de ani, ascultîndu-l pe autor recitînd din a sa poezie „Posibilitate” finalul ...

Femeie, Doamnă nu fi doar doar statuie!

Mă plimb uşor cu vorba-nfometată-

Să-ţi fie iarna, vara ce ne suie

Şi clipa s-o iubim...ca altădată.

SURSA: Tudor Mihalache
FOTO: ZVP

Sala Europa, deschiderea manifestărilor consacrate „Zilei Europei” şi a „Zilelor Culturii prahovene”- vineri 06.05.2011, ora 12

2011-06-30T12:10:00.000-07:00

Amfitrionul introduce oaspeţii de onoare-academicienii Dan Berindei şi Mircea Maliţa-mulţumind celor prezenţi, în mod special tinerilor pentru participarea numeroasă. Doamna din dreapta mea, usor orgolioasa in patriotismul ei local, de altfel normal cred׃, : „Noroc că ne-a adus pe noi de la Izvoarele şi de la Măneciu, căci dacă rămînea în nădejdea şcolilor din Ploieşti....nu avea mai mult de 100 de indivizi de numărat...” ( N.R.: Orgoliile regionale-locale, precum vedeti...se manifesta cu fervoare chiar si la evenimente cultural-educative, deci nu prea e de gluma cu fanii si participantii voluntari activi, cand vine vorba de implicare si de recunoasterea activitatilor ce tin de comunitatea pe care o reprezinta!! Nici o nuanta politica, va asigur cu fermitate.)

După ce, aproape se bîlbîie în jena lui faţă de cei doi academicieni, ratînd ocazia unui, chiar, dialog cu Mircea Maliţa, minte sclipitoare, brici, ajunge la prezentarea părţii artistice a programului׃ „Şi acum, cei de la ARTYS, vor prezenta cîteva bucăţi de muzică frumoasă, care au fost scrise de mari compozitori din vremuri trecute...”. Aproape silabisind- lăsînd permanent impresia că are alte probleme importante de rezolvat, că de fapt, cum anunţa şi programul de sală, prezentarea trebuia făcută de presedintele Mircea Cosma ( nu cunoastem motivele absentei amfitrionului, cu siguranta sunt obiective si intemeiate- cunoastem aplecarea deosebita a acestuia catre lucrurile care tin de istorie europeana, educatie si cultura in general!), şi nu de el- duce la bun sfîrşit corvoada abătută pe capul dumnealui de a parcurge lista compozitorilor.

Doamna din dreapta mea׃ „Dupa ce de abia ne-a prezentat numele compozitorilor, nenea sef putea sa aiba curiozitatea de a asculta cîteva melodii ce urmează a se cînta, era un lucru important sa fie amfitrionul manifestarii pana la capat, asa e frumos... cine stie, nu ma pricep eu, poate avea alte treburi importante, cred ca e greu sa organizezi perfect asa ceva....”. De altfel, domnul profesor Nicolae Boaru de la Bilblioteca ,,Nicolae Iorga'' a plecat intempestiv chiar in timpul alocutiunilor...lucru care nu stiu daca se face, in fine cred ca avea motive serioase sa paraseasca sala in care de abia intrase cu cateva minute in urma...

Destul freamăt în sală, cei prezenţi, cred, ar fi preferat să plece cît mai curînd. Veniţi din cele comune, bine le pica o vizită la Mc'Donalds, că asta constituie dovada supremă că ai fost la capitală de judeţ, ai cu ce te lăuda cînd revii acasă...totusi sa nu anticipam.

După primele acorduri atacate de membrii cvartetului, cu DANSURI ROMANESTI si OCICIORNIE, rumoarea parcă a fost luată cu mîna, moleşeala de la expunerile academicienilor dispărînd ca prin farmec. Chiar daca s-au dovedit surprinsi oarecum de ceea ce ascultasera- semn ca intr-adevar coordonatorii profesori le-au facut elevilor lor cateva surprize educative care isi fac efectul indiferent de problemele de organizare- acestia s-au dovedit foarte inimoşi în aplauze.

Cînd s-a cîntat CARMEN, doamna amintită a început să fredoneze, atenţionîndu-şi elevii din spate să fie mai liniştiţi, să guste această minunată muzică׃ „Nimic nu este mai frumos în muzică decît prelucrările după lucrări clasice cunoscute. Voi nu simţiţi cît de frumos sună? Vă imaginaţi că s-a ajuns dintr-o dată la această armonie între interpreţi? Muncă, muncă multă!”

Cînd s-a ajuns la finalul recitalului, cvartetul abordînd, conform obiceiului tangoul lui Gardel din filmul ,,PARFUM DE FEMEIE'', doamna parcă plutea׃ „Dacă la nunta noastră s-ar fi cîntat această melodie, poate şi motototul de bărbat al meu ar fi fost în stare să ducă la bun sfîrşit un dans. Aşa....trebuie să trăiesc acum nostalgii nemeritate...Măcar să-mi bucur sufletul...Cînd termină, mă duc la ei să-i felicit, i-aş şi pupa, pe toţi i-aş pupa, că o merită din plin!”

Interesantă mi s-a părut şi reacţia domnului director al Centrului Cultural ,,Aurel Stroe'' din Busteni, Constantin Spurcaciu- care a venit la final sa felicite calduros pe artistii profesionisti, componenti ai cvartetului ARTYS: „Domnule, poftim cartea mea de vizită. Comunitatea noastră organizează spectacole cu si pentru tineri, iar muzica asta place la toată lumea, ascultaţi-mă pe mine...deci va astept in august la Busteni, organizam un festival si tinem legatura neaparat ca sa cantati la noi acasa!”.

SURSA: Tudor Mihalache

Raluca Faur: Sa fii profesor...este o INCERCARE

2011-06-29T01:35:00.000-07:00

,,Să fii dascăl astăzi, mai ales în preajma examenelor de final de an, este o....ÎNCERCARE...O încercare şi, fără doar şi poate, o provocare peste care nu poţi trece dacă nu eşti...curajos.'' citeste mai mult AICI

Cei de la BLUE au cantat pentru prima (si ultima )oara in Romania, ce ma bucur?!

2011-06-27T09:16:00.000-07:00

Tanarul Sorin se mira putin ciudat, de niste lucruri care tind sa devina normale oarecum: ,,Şi totuşi revin, cum e posibil să nu ştie mai nimeni că Blue a fost la Sky Păuleşti şi cei care află zic că este o glumă proastă?''

...Uite Sorin draga, ca e foarte posibil sa nu fi auzit nici dracu de BLUE si nu e nimic de mirare la faza asta, din 2 motive: lumea din online nu e cu nimic diferita de cea de pe strada, iar secondo- cei de la BLUE chiar nu inseamna nimic momentan pentru PLoiesti, logic nu?! iar despre PR...tu nu ai masina, sa stii cum e sa iti lipeasca bajetii de la SKY, flyere lipicioase pe parbriz?..e, a venit vara si nu mai are lumea de la PR bani de flyere, intelegi acum?

Zi si eu, nush...nu stiu, nu stiu io d'astea!!

As vrea ca toti in jurul meu, sa fie mai deschisi la evenimente culturale. E suficient sa vrei? cum faci sa poti? stii sa fii acolo unde iti doresti?

2011-06-27T07:31:00.000-07:00

Cum facem sa consumam ,,calitate''? Cine ne obliga sa ne ,,cultivam'' gusturile? Cine imi spune mie ce sa ascult, cand eu deja stiu ce vreau? De ce sa mai caut altceva, daca mie doar asta imi place? Daca eu vreau doar sa ma distrez, vii tu sa imi faci mie educatie acum?!...

Intrebari normale, intrebari care pot parea cultural/educative daca le pun eu elevilor mei, sau pot parea analitic-introspective daca mi le pun mie insumi- cert este ca raspunsurile nu le pot da eu aici dar putem deschide impreuna drumuri frumoase. Sau putem merge cu fruntea sus pe drumuri deja batatorite, cu o singura minima conditie: sa stim sa ascultam mai mult glasul inimii decat glasul comertului...ce vreau sa spun?!

Mai multe informatii despre ce inseamna cultura si consumul ei puteti gasi pe SPUNESITU, eu traduc asa: devine inutil orice mijloc de marketing modern, orice reclama frumoasa si colorata devine urata- atata vreme cat ea genereaza intoleranta ( daca nu cumva chiar pentru asta a fost gandita, premeditat!), atata vreme cat ea se opune prin propriul mesaj ideii de diversitate si de concurenta loiala....ce inseamna practic asta?

Sa luam exemplul showbizzului autohton: a devenit deja o moda ( ceea ce inseamna ca deja, publicul careia ea i se adreseaza, nu mai este demult constient ca este prins intr-o minciuna comerciala fara sens educativ!) sa vedem la festivalurile autohtone ale cireselor, vinului, cascavelei, smantanelei, soriciului si altor minuni culinare- trupe care mai de care mai inovative, mai moderne si mai new age...dar de care n-a auzit nimeni niciodata, nu stiu din ce cauza (?! eu stiu, dar va las si pe voi sa va exprimati...poate asa le dovedim ca am dreptate!).

Sa dau si cateva exemple: trupa Honey, ansamblul din Vascauti, DJ House, etc. exemplele sunt aleatorii si n-au nicio legatura cu realitatea ( vezi questioare ca stiu si eu sa fac ,,pamflet''?!...si pentru asta nu e nevoie ca gura ta sa ma improaste cu rahat, te pot asigura ,,prieteneste''?! ), totusi consumul cultural la noi a devenit mult prea mult o mancare neromaneasca refuzata la export ( totusi MAGIUN sau ZACUSCA suna bine, nu?), decat o tendinta cu sens cultural- cum ar trebui sa fie, de fapt.

Si ma opresc aici, ca am obosit...continuati si voi, ca nu strica la degetzele si nici la constiinta, va asigur cu adevarat amical.

Noi vrem presa online de calitate...

2011-06-26T11:12:00.000-07:00

Sorin Nuta spune AICI:

,,Am prezentat, mai bine zis am încercat să prezint o idee prin care să creştem calitatea blogurilor şi eventual să le monetizăm. (îi puteţi spune şi noi vrem bloguri de calitate)''...eu am preluat informatia caci mi-a placut intentia, si comentez asa oarecum contabil ca e mai ordonat si deci mai usor de vizualizat si asimilat:
1. ce inseamna- macar generic- calitatea blogurilor ( poate fi calitatea informatiei, paote fi asezarea in pagina, paote fi un fir conducator...poate sa nu fie nimic din toate astea)?
2. cine sunt moderatorii? cine hotaraste de principiu, apoi de facto- pasii drumului de urmat?
3. esti moderator iar ideea e ...mai de sus? nu ar fi rau..cu conditia sa nu se repete istoria si sa ne miram ca e mai rau ca altadata?!
4. de ce te-ai mirat ca era acolo probabil un gigi contra? era moderator, era superior cuiva sau care era problema?!
5. care sunt astia mari ca n-am inteles?!- dar cu subiect si predicat ca sa am de analizat, pls!
6. e bine ca iti pasa de cineva care ar putea fi influent in sens pozitiv- ar fi o problema daca acceptam macar, ca ar putea exista cineva influent in sens negativ...iar aici se opreste totul, deocamdata- s-a dovedit de prea multe ori limita fizica a blogospherei ploiestene...
7. Daca aceia care au criticat proiectul si l-au catalogat ,,idealist, nerealizabil'' exista in realitate- inseamna ccel putin ca: una, nu au de-a face prea des cu idealismul, secondo- au alte mijloace de a ajunge la ,,succes'' cu un proiect, mai putin idealul, caci il considera din start frana realizarii ( probabil le e strain sensul POZITIV al faptei fizice si scrise..sper sa nu gresesc cu baricada, hahaa!!!)
8. nu e relevant ca ai 100 sau 300 de unici/zi...iar tu stii foarte bine asta! deci dupa parerea mea, ai limitat cam devreme discutia la trafic si importanta lui intrinseca...eu daca imi iau domeniu pe .ro fac lejer 200/zi...important e cui serveste, iar asta ma intereseaza foarte tare.
9.reciproca- inca nu mi-am luat din cauza de alte preocupari mai importante, deocamdata. Poate si dintr-un usor masochism al credintei in ideea pura, negociem cu baza de calcul alphanumeric...
10. faptul ca blogospera nu are inca repere reale, ca bloggeri reali si demni de a fi exemplu de urmat- nu e neaparat vina blogospherei in sine. cum contracaram cu mijloace morale, niseizarea societatii actuale...in care eu sau altii ( sau invers ) vrem sa venim sa ne aratam fetzele, dar nu avem timp...iar altii care vin si au ceva de spus nu pot fi auziti din cauza...ZGOMOTULUI? cred ca ai spus totul, era prea mult zgomot si prea putina muzica, oare?!
11. nu exista ,,sa se faca''- cu siguranta cineva vrea sa faca, sau trebuie sa faca. Daca nu apare raspunsul cine si de ce, e o problema de principiu nerezolvata, sper sa ma insel eu...batranul EU?!

sursa: zorin

Filarmonica Ploiesti, Gabriel Croitoru si Radu Postavaru la final de stagiune 23.06.2011

2011-06-25T11:11:00.000-07:00

Şi a venit ziua de 23.06. cînd a fost programat ultimul concert al stagiunii 2010-2011, fapt ce l-a determinat pe directorul instituţiei, Corneliu Irimia, să urce pe scenă pentru a adresa cîteva cuvinte spectatorilor prezenţi׃ „Bună seara şi bine aţi venit! În această seară are loc ultimul concert din stagiunea 2010-2011, şi ultimul pe care îl ţinem în această locaţie, din 29.09. cînd vom deschide noua stagiune de concerte, acestea urmează a se ţine în localul consacrat, renovat, cu acustică îmbunătăţită, din strada Anton Pann. Mulţumim colegilor de la Casa de Cultură a Sindicatelor pentru găzduirea de doi ani cît timp sala noastră s-a aflat în reconstrucţie, şi le promitem că atunci cînd vor avea manifestări deosebite cu corala sau cu corurile, le vom întoarce serviciile. Vă mulţumim că aţi venit, şi vă aşteptăm în toamnă într-un cadru mai intim care va permite apropierea şi cunoaşterea reciprocă mai bună. Vacanţă plăcută tuturor, şi să ne vedem sănătoşi!”

Simfonia spaniolă pentru vioară şi orchestră-l-a avut ca solist pe îndrăgitul „nostru” (îmi permit, alături de ceilalţi spectatori să-l numesc al nostru, avînd în vedere şi faptul că violonistul este solist concertist al orchestrei Filarmonicii ploiestene) Gabriel Croitoru,cel care la 30.09.2010 a deschis stagiunea ce se închide azi, interpretînd atunci, „Fantezie din opera Carmen pentru vioară şi orchestră” de Pablo Sarasate. Deschiderea şi închiderea stagiunii a fost făcută de solist concertistul „nostru” la vioară, doamna Lupaşcu, solist concertista orchestrei la pian, nu a putut fi programată, aşteptînd-o cu mult drag în viitoarea stagiune.

Iubitor de folclor, încrezător în perenitatea sa valorică, Eduard Lalo a compus şi alte lucrări, în afara Simfoniei spaniole, avînd drept bază surse de inspiraţie populare-Fantezie norvegiană, Concert rusesc-mai puţin cîntate, dar nu mai puţin valoroase stilistic şi armonic. Cu excepţia unui sunet la începutul concertului, care nu mi-a sunat confortabil, interpretarea lui Gabriel Croitoru a fost de-a dreptul magistrală. Aprecierea nu este un elogiu gratuit, ci are la bază concentrarea simţită, modul atent de abordare a părţilor mai dificile, dar de mare efect din partea a V-a cu precădere. Iar cînd ai în mînă un Guarnieri pe care a cîntat marele George Enescu, responsabilitatea este mai mare, la fel ca si prestigiul de care acum se bucura solistul nostru, dupa ani si ani de munca devotata.

Săptămîna aceasta, chiar am auzit o povestioară, în cadrul unui film despre George Enescu prezentat pe un post TV. Încerc să o spun, fără a avea convingerea că voi fi în stare să fiu logic în întregime. Aşadar׃ la propunerea lui Spiru Haret, se iniţiază o subscripţie publică pentru a-i procura lui Enescu o vioară performantă. Se colectează jumătate din sumă, iar restul este dat de stat(?). Enescu renunţă, după un an la Stradivariusul cumpărat, sunetul ei părîndu-i-se asemănător cu al unei soprane mai „colţuroase” (aici era hiba de care îmi era teamă să mă apuc de povestioară. Este aproape sigur că nu acest termen a fost folosit în exprimare), lui fiindu-i mai apropiat sufleteste, un sunet mai mîngîietor. Ideea rămîne׃ Enescu a apreciat mai mult vioara Guarnieri în locul viorii Stradivarius. Încă odată scuze, poate, nici nu ar fi trebuit să amintesc această povestioară în acest material.

„Sărbătorile poloneze”-Suita pastorală şi rapsodia „Espana”-sînt lucrări ale compozitorului francez Emmanuel Chabrier, mai puţin cîntate, şi, în consecinţă mai puţin cunoscute publicului ploieştean. Programul de sală (meritate, din nou, laude doamnei dr. Miruna Negrea) ne introduce în atmosfera de creaţie a compozitorului. Aproape autodidact, influenţat de efervescenţa culturală a cele de-a doua jumătăţi a secolului al XIX-lea, de compozitorii epocii, Chabrier a compus multe lucrări de mică întindere, dar, unele sclipitor componistic, adevărate pete de culoare puse pe o pînză de un pictor impresionist, Rapsodia pentru orchestră „Espana” fiind un grăitor exemplu în acest sens.

„Furat” de frumuseţea lucrării, dirijorul Radu Postăvaru s-a întrecut pe sine în pasiunea pusă׃ zvîcniri putermice ale braţului stîng, unduiri ale corpului în ritmul muzicii, calmări delicate ale avîntului instrumentiştilor...
La final a mulţumit orchestrei şi spectatorilor pentru felul de desfăşurare al încheiatei stagiuni, făcînd invitaţia de revedere în vechiul-nou local, la 29.09.2011.

SURSA: Tudor Mihalache

BUCURESTI/43 de ani de la absolvirea facultăţii electrotehnică- Sîmbătă, 18.06.2011, ora 10, Hanul berarilor

2011-06-23T12:30:00.000-07:00

-Salut bătrîne! Ia dă-te să te pup. Bine-ai venit! Greu de la Ploieşti? Treci la înregistrare, că adunăm date, vrem să fim mai organizaţi...

-Stai niţel, să-mi trag sufletul, să salut fetele, pe ceilalţi, să mă dumiresc, să-mi împrospătez memoria chipurilor. Sigur să mă vadă şi pe mine lumea, să-şi amintească, cît se poate, cu cine are de-a face...(Doamne! Coca, Gabi, neschimbaţi de la ultima întîlnire, dar, mai departe...parcă, cu greu...să mai vedem...).

-O, ce bine îmi pare că ai putut să vii! ...Îţi mai aduci aminte, la măsuri, ce mai căutam spotul galvanometrului pe pereţi? Că ţinea, ce vorbesc eu ţinea, iubea efectiv Dumnezeu, moşul de la aparate, instrumentele astea de te speriai. Ţi minte cum ne povestea că dormea noaptea, în timpul războiului, în laborator, să nu se întîmple ceva cu ele....(ca pasiune pentru meserie, moralizatoare povestea, bună de povestit la nepoţi. Dar ca efect practic...a venit un student de al lui, a dat totul la o parte şi a dotat laboratorul de măsuri cu aparatură ultraperformantă....Problema, că tot rămîne o problemă, o fi făcut un colţ de muzeu cu aparatele lui Dumnezeu?).

-De George, ştie cineva de George?

-Dacă nu este în Bucureşti sîmbăta, mai mult ca sigur că este la o „garanţie” sau la o punere în funcţiune a vreunui motor electric.

-Bă, stau şi mă gîndesc, că nu mulţi colegi au rămas, la vîrsta noastră, la 43 de ani de la terminarea Facultăţii, să lucreze în domeniul pentru care s-au instruit....Eu continui şi acum, sînt profesor la „Maşini electrice”, mă scoate la pensie în curînd, dar mai lucrez, deoarece am doctoranzii care vin din urmă....Geoage are firmuliţă în domeniu de reparat motoare...Tu, am înţeles că mai activezi la el....Nu prea mai văd....

-Şi încă am fost o generaţie care, mai mult decît altele, a lucrat mult timp în domeniul electric, la proiectare, la exploatare, dispecerate...Şi încă eu am fost printre studenţii slabi, dar m-am lipit de meserie, am avut şi şansa să lucrez cu străini, am fost implicat în fel de fel de decizii de improvizaţii, că aşa erau vremurile, nu se cumpăra nimic din import...

-Lasă-le ciorilor de chestii din astea, hai să vă spun un banc...„Soţul şi soţia ies de la cinema. Au văzut filmul Propunere indecentă. Soţul către soţie׃ pentru 1 milion de dolari, te-ai culca cu Robert Redford? La care soţia îi răspunde׃ da, dar mi-ar lua mult timp pînă ce aş strînge această sumă!”

-Parşivule! De ce vorbeşti de funie? Vrei să-ţi aduc aminte de „viaţa” din parcul din Craiova, cînd eram la practică? Te căsăpeau ţiganii dacă nu mă nimeream prin apropiere...dar şi tu boier...nu ţi-a fost greu s-o convingi pe gagică....Şi a mai fost şi berea aia rece...-

Să vă spun o chestie tare...tare de tot! UMEB-ul îl ştim cu toţii, mai bine zis, îl ştiam, că am trecut cu toţii pe acolo pentru a rezolva ....

-Gata, atenţie la mine! Vine băiatul care are grija noastră să întrebe pe fiecare ce vrea să comande. La meniul fix pentru pensionari-ficăciori, sau mici, sau pulpiţe de pui cu ceva legume-preţul e 10 lei. Dar fiecare poate comanda ce vrea, iar la sfîrşit va plăti ceea ce a consumat...Berea se poate bea şi la metru. Adică pe o placă de un metru încap 10 halbe de bere.-Să continui povestea....Deci UMEB-ul, ce mai uzina aia mare, ce făcea motoare electrice şi alte chestii din astea....Şi vine, în urmă cu 14-15 ani, la mine, fiul cel mare-Lucian-că îl cheamă aşa după naş, că Lucică l-a botezat-Dumnezeu să-l odihnească! Zice׃ „am cumpărat de cîţi bani am avut, acţiuni la UMEB”. Am făcut ochii cît cepele, mă simţeam călcat pe orgoliul profesional׃ „Cum, mă, de ce? Cunoşti tu ceva că va exploda cererea de motoare electrice în România?” Îmi răspunde cu un aer de superioritate, scobindu-se între dinţi׃ „Vezi-ţi de motoarele tale, că eu am cumpărat acţiunile pentru valoarea terenului...Că se desfiinţează fabrica, sau se mută, nu mă interesează, iar acolo se va face un mare Mall, cel mai mare din Bucureşti”. Am oftat, iar el, cu banii cîştigaţi din vînzarea acţiunilor, la momentul oportun, a cumpărat nu ştiu cîte hectare de teren extravilan, care, între timp a devenit intravilan. Altă lume, altă viziune, alte mentalităţi....

-Jana, de ce nu a venit Jana? Îmi este dor de Jana! Era cea mai deşteaptă dintre fete, singura care se putea bate cu căpoşii de băieţi. Vreau să spun, cu cei din frunte, că erau mulţi..ca vai de capul lor...aiuriţi, de nu ştiau nici pe ce lume trăiesc. Coşuri cît unghia pe faţa lor. De ce nu îi duceaţi şi voi la femei?

-Mai ales ardelenilor, le era cam teamă să meargă la Zalomit, ziceau că i-a mers buhul şi pe la ei, că se îmbolnăvesc, că se lasă cu bătaie...Sufereau în gemete noaptea cînd visau cai verzi pe pereţi...Dar uite telofonul, sună la Jana....

-Ce v-am spus eu că-mi era dor de Jana, simţeam că vine, e pe drum....

-Mă, tot îmi aduc aminte de ce frumos a fost în practică la Craiova...Am fost lăsaţi şi mai lejer...nu ne toca la cap...Oare cine răspundea de noi? Truşcă? Dumnezeu să-l odihnească, că era om bun, ne înţelegea pe noi, ca studenţi, mai închidea ochii la reclamaţiile pe care le primea de la organe...

-Da teatre ca atunci nu mi-a fost dat să vizionez nicicînd....Că primeam bilete ieftine, şi ce spectacole ca lumea se puneau în scenă....Că atunci începuse Teatrul de Comedie, şi Beligan era om destupat, Nepotul lui Rameau cu Dincă şi Moraru, în regia lui Ghiurchescu. Da ce era la Bulandra! Ciulei se ţinea tare, ţineţi minte scandalul, bătălia pentru a monta O scrisoare pierdută pe care a purtat-o cu cei de la Teatrul Naţional? Noroc că a cîştigat Ciulei, că a făcut o distribuţie formidabilă-Caragiu, Gheorghiu Petrică, Rodica Tapalagă,...Fraţilor, a fost festin cultural....Dar, cînd mă gîndesc că am avut colegi care au refuzat ostentativ orice ieşire din cămin....Unii cu abonamente la Concertele pentru studenţi de la ATENEU, alţii cu pierderea timpului, că nici cu învăţatul nu se omorau....Şi se scăpau şopîrliţele care erau gustate cu multă plăcere de spectatori׃ poate şi cuvinte pronunţate, dar importante erau gesturile, intonaţiiloe, accentele cu care erau pronunţate anumite replici.....

-Mi-a trecut Whisky-ul tău pe la nas. Te rog să mă crezi că mi-a lăsat gura apă...Nu pot acum să beau unul, că sînt cu maşina, dar cum ajung acasă trebuie să gust unul, că simt cum mă ia cu leşin de la stomac...Macar spune-mi ce marcă este....Piper's? Nu am în casă, dar văd ce fac....Pînă atunci, mă mulţumesc cu berea fără alcool, mă încurajez, că e germană....

-Acum că am terminat de mîncat pot să spun cîteva amintiri legate de practica de la Craiova....Am jucat fotbal, pe bere, cu echipa Electroputere, care era în divizia B. I-am bătut cu 3-2, şi eu am dat golul victoriei. Mai important ca atunci nu cred că m-am simţit

în viaţă...Au fost boieri, au pus la bătaie 4 lăzi de bere...praf m-am făcut, nici nu-mi aduc aminte cine m-a dus acasă...Da, am fost şi la Turnu Severin, la Porţile de Fier, că se construia barajul, şi am băut şi cafea la nisip la Ada-Kale, că nu era încă scufundată...Da treaba cea mai cea, a fost aia cu ploşniţele...erau de groază, se căţărau pe tavan şi picau pe tine, te ciupeau de-ţi săreau ochii. Făceam cu schimbul vînătoare de ploşniţe nopţile, pentru a putea dormi cîteva ore...

-Să circule albumele foto, să vedem şi viitorul ţării. Că avem şi noi ce arăta....

-Atenţie! A treia sîmbătă din luna iunie, la ora 10, promoţia 1968 a Facultăţii Electrotehnică din cadrul IPG Bucureşti, are întîlnire la Hanul berarilor. Să nu ne lăsăm „curtaţi” de nemţişorul ăla simpatic...., oare cum ziceai că-l cheamă?....parcă începea cu litera...da. da cu A...aşa, că bine ziceai...Altzheimmer...Şi acum, la poartă, pentru a face poza de grup, Cioco, se angajează să ne-o transmită la fiecare, că el a colectat toate adresele...

-Aşa de repede s-a terminat? Au trecut deja cinci ore? Ce?..Vine nunta programată?...Să stăm şi la nuntă, dacă tot am venit...

N.R.: Mi-a placut ca se termina cu inceputul, mi-a placut ca in general- in chestiile de suflet- nu prea mai conteaza ordinea timpului, si daca timpul curge de la stanga la dreapta, de sus in jos rotativ coborator, sau pur si simplu uneori curge invers vointei...importanta e povestea, indiferent de ordinea mecansimelor umane in general preconcepute despre MASINARIA TIMPULUI SI SENSUL EI...

SURSA: Mihalache Tudor, inginer.

Iulian Badescu si Mircea Cosma s-au intalnit ieri la restaurantul ,,BOCACCIO''! Cred ca au discutat despre reorganizarea administrativ-teritoriala...

2011-06-22T23:13:00.000-07:00

Eram prin oras ieri si ma intorceam spre casa. Trecand pe langa Restaurantul ,,Bocaccio'' am remarcat frumusetea exterioara a localului, accesorizarea eleganta inauntru ( luminile de pe stalpii de la terasa) dar si afara ( florile albe de la pervaze, superelegant!). Cand tocmai ma indreptam spre casa, iese senatorul Iulian Badescu, am dat sa il salut dar se grabea: elegant ca intotdeauna, am remarcat asta si in aparitiile televizate. Felicitari!

Andrei Volosevici: ,,Domnu' Eparu, nu suntem la scoala!''...Ion Eparu: ,,Mai mi-ati spus asta o data!''...

2011-06-22T01:33:00.000-07:00

Nasulie mare in CL Ploiesti...cert e ca unul din protagonisti stie foarte bine sa imbine limbajul tehnic-administrativ cu cel politic- ca urmare a abilitatilor pe care le da profilul psihologic de tip avocatesc. Celalalt protagonist stie la fel de bine ca din opozitie nu poti sa impui nimic, dar poti sa te faci auzit pe orice subiect, indiferent de cutuma administrativa legala impusa de cei de la putere. Spun indiferent, caci deocamdata lucrurile sunt destul de clare din punctul de vedere al administratiei ploiestene- in ceea ce priveste modul de desfasurare a sedintelor Consiliului Local PLoiesti.

Eu unul niciodata nu am inteles prea bine, de ce politicul la noi trebuie sa fie atat de antagonic ca sens si rezultat final, cu gandirea administrativa si de tip cronologic- cam singura care poate da rezultate bazate pe fapte, si care poate da sens unei succesiuni de fapte pornind din trecut si ajungand in viitor...parerea mea, n-am dat cu paru'!

SURSA: SuperMaxmedia

Casa de Cultura ,,I.L. Caragiale'' a Municipiului Ploiesti- cursuri de vara 2011!!

2011-06-21T01:42:00.000-07:00

Casa de Cultură „I.L.Caragiale” a Municipiului Ploieşti organizează pentru preşcolari şi elevi:

Cercul de pictură - prof. Adrian Nicolae
Cercul de teatru - actor Mircea Hendrich
Cercul de chitară - prof. Iulian Anghel
Cercul de muzică - prof. Cosmin Faur

Copiii care doresc sa-si cultive talentul in domeniul artelor si in domeniul sportiv se pot inscrie, in aceasta vara, la cercurile de specialitate care vor fi organizate de catre Casa de Cultura “Ion Luca Caragiale" a Municipiului Ploiesti. Cercul de pictura si cel de muzica vor avea loc in zilele de marti, primul intre orele 10.00 - 11.30, iar al doilea intre orele 12.00 – 14.00. Cercul de dans sportiv se va desfasura in fiecare joi, intre orele 10.00-11.30, cel de dans popular – lunea intre orele 17.00 – 18.30, iar cercul de teatru – in zilele de miercuri, intre orele 10.00-12.00.

Inscrierile se fac pe adresa institutiei, str. Democratiei 60-62, in cladirea FederalCoop, etaj III, e-mail: secretariat@casadecultura.ro. Informatii suplimentare pot fi obtinute la numerele de telefon: 0244/578.148, 0244/578.149 sau 0730.097.668.

În foarte scurt timp, vom deschide un nou curs: Dans Sportiv
     Taxa lunară pentru fiecare din aceste cursuri este 25lei/lună.
     Precizăm că vom ţine cont şi de propunerile dumnevoastră pentru a deschide alte noi cursuri, la care sa avem minim 10 elevi înscrişi.
     Un proiect al Casei de Cultură „I.L.Caragiale” a Municipiului Ploieşti este acela de a completa Ansamblul Folcloric „Prahova” cu un grup de dansatori alcătuit din copii.
     Înscrierile pot fi depuse la sediul instituţiei noastre, sau folosind pagina Contact.

ProTV, tinuta lu'Busu' si niste questioare de ploiesteanca neregulat educata pe alocuri- adica mai exact la mansarda kulturala.

2011-06-20T10:16:00.000-07:00

Pai cam atata am avut de zis, vazand cum il ataca ~~aiurea~~ pentru trafic- pe BUSU de la PROTV- o imberba prostanaca de ploesci ( parca, nu m-am obosit cu cautatul ). Adevaru' e ca e tare greu sa intelegi tinutele lu' Busu, parerea mea...iti trebuie cel putin educatie vestimentara, daca nu cumva bun gust estetic si o dusca enorma de umor si voiosie atitudinala, asta doar ca sa intelegi ca omul e tanar la capatzana si stie foarte bine, nu numai sa vorbeasca elegant despre, da, despre vreme!!!- dar stie (~~,,IN PUII MEI'')~~ SA SE IMBRACE, OLIGOFRENILOR!!

Colegiul ,,Jean Monnet'' Ploiesti, cl.XI SF/proiect antiviolenta- coordonator prof. Raluca Faur

2011-06-20T09:46:00.000-07:00

Copii, elevi, oameni mici sau copii mari, adulti sau suflete mature...e asa penibil sa ii catalogam, sa le punem sabloane...cand ei de fapt STIU TOTUL, SIMT TOTUL. Si asta, fara sa le aratam noi ,,secera si ciocanul'' educatiei antiviolenta, prin coercitie si alte metode extrabugetare ( era sa zic extracurriculare, dar deocamdata ma abtin!)- proiectul este facut in exclusivitate din ideile si resursele lor de imaginatie creativa.
Good luck, my friends, multumesc Raluca!!

SURSA: THESTORYOFALADY

Zilele Orasului, Arta sunetelor sau concurenta neloiala data de industria showbizz-ului politizat

2011-06-19T22:25:00.000-07:00

Mi-a placut ce am vazut mai jos, mi-ar fi placut sa spun eu asta primul- dar nu e cel mai important lucru si nu de aceea l-am postat- ideea e ca nivelul cultural al natiei e jos de tot...in vreme ce se sparg bani publici cu nemiluita, intr-un nonsens general generat de nevoia de comision a promotorilor culturali. Sau si mai rau- de proasta intelegere a ceea ce genereaza progresul si creeaza fenomen cultural/educativ in arta- aceste lucruri numindu-se simplu concurenta loiala sis sutinere reala pentru trupele in devenire sau cu aport educational dovedit a fi viabil penutr comunitatea locala:

,,La ziua oraşului cântă, într-adevar, trupe, dar nu vei întâlni niciuna din Liga I. Majoritatea sunt trupe de coveruri sau formaţii în afirmare plus, obligatoriu, trupe de liceu. Şi raţionamentul organizatorilor, care sunt tot din showbiz, este următorul: ca să bei bere şi să mănânci cremwurşti nu ai nevoie de Scorpions sau Rammstein, ajunge o trupă bună de coveruri şi câteva noi speranţe, iar Scorpions şi Rammstein se vând cu atât mai bine în concertele proprii cu cât nu sunt accesibili peste tot şi pentru fiecare. La fel se întâmplă şi cu sponsorii. Daca îmi amintesc bine, Pink Floyd a avut la penultimul turneu ca sponsor firma Volkswagen, cu o sumă nu prea mică, adică 90 de milioane de dolari, dar asta nu i-a determinat, cum se întâmpla la noi, să cânte în pieţe publice şi să-i invite pe toţi să intre pe gratis. Pentru că în showbiz-ul cu tradiţie şi bine pus la punct biletul este sfânt, el este mecanismul prin care trăieşte artistul, managerul, tehnicienii şi, dacă doriţi, şi femeia de serviciu a sălii. La asta ar trebui să ne gandim şi noi dacă vrem să ajungem la alte rezultate.''

continuarea AICI

SURSA: ARTA SUNETELOR

Blog de ploiestean...sau ziar cu platforma de blog? Sorin Nuta sau...graba strica treaba?!

2011-06-19T07:46:00.000-07:00

Draga Sorin, ( vezi ca te si citez, ca sa te vada lumea si de la mine?!) in principiu, dar si in realitatea virtuala- care la fel de principiu e bine sa semene manusa cu cea de pe strada unde traim- e bine sa fii mai vigilent...nu de alta ca apoi te miri in sinea ta, daca nu chiar pe blogul tau, ca de ce se ia unul sau altul de tine, desi poate tu in idealismul tau tineresc si al naibii de frumos, poti sa ai dreptate. E la fel de grav, ca faptul ca eu sunt un lenes care nu reuseste inca sa scrie cu diacritice, vorba lui waven...hahaa!!! In rest, caldura lina si inspiratie divina, va doresc eu mie.

Uite despre ce e vorba, aici: ,,O zonă bună cu condiţii decente şi ceva metrii pătraţi îţi pot băga în buzunare de la 500lei până la 1500-2000lei. Acum cu 200.000 € poţi lua vreo 3 propietăţi şi dacă ai lua chirie 200€ de bucată ai face un total de 600€. Valorea imobilelor nu va scădea ca la maşină(unui autoturism îi scade valoarea din momentul când îi devi propietar, n-o poţi vinde la acelaşi preţ şi garantat cu trecerea timpului peste acel preţ)...''

sursa: http://www.zorin.ro/idei-pentru-a-face-bani-usor/1214#ixzz1PjTfBiek

Kelemen Hunor de la UDMR- un mare tampit, daca nu instigator!!

2011-06-19T06:53:00.000-07:00

Liderul UDMR Kelemen Hunor nu exclude posibilitatea ca locuitorii din Harghita si Covasna sa iasa in strada si sa protesteze pasnic fata de reorganizarea administrativ-teritoriala, apreciind ca protestul este un mijloc democratic prin care oamenii pot sa isi spuna parerea despre un lucru sau altul.
Continuarea AICI

Filarmonica Ploiesti- concert BEETHOVEN cu solistul Cosmin Stoica, dirijor Tiberiu Oprea 16.06.2011

2011-06-17T23:35:00.000-07:00

Uvertura „Coriolan”, opus 62-face parte din lucrările pronunţat programatice, specifice începutului de secol XIX, care se ocupă de subiecte tari, personalităţi puternice ale istoriei. Coriolan, general roman din sec. V î. Ch., aflat într-o mare cumpănă a vieţii, de a alege între propriul orgoliu şi propriul popor, a constituit un suculent subiect ce a fost dezvoltat în lucrări epice, piese de teatru (Shakespeare, prin drama Coriolanus, i-a oferit regizorului Silviu Purcărete prilejul de a monta o versiune scenică unde regretatul Ştefan Iordache a strălucit parcă mai evident ca niciodată în rolurile sale de compoziţie).

Din primele măsuri atacate de orchestră „citim” zbuciumul eroului, transpus prin sunete grave, profunde, care ne introduc într-o lume a deciziilor capitale, hărăzite celor aleşi de destin pentru a le face faţă.. De la nelinişte la împăcare, orchestra condusă de Tiberiu Oprea ne-a purtat prin diverse trăiri sufleteşti, pînă la urmă, pe alt plan, specifice omului de rînd aflat în situaţii pe care viaţa i le scoate în faţă.

Maniera de lucru a dirijorului a fost clară, gesturi largi, crescendo-uri sau aplanări, executate cu precizie de delicata sa mînă stîngă, indicaţii date „la vedere”, nu sugerate, partea superioară a corpului, prin mişcările făcute, participînd din plin la împlinirea unui rezultat aşteptat, adică la un „Coriolan” ce înalţă spiritual.

Romanţele în Sol şi Fa major-care au urmat în programul serii, l-au avut ca solist pe concertmaestrul Cosmin Stoica. Emoţionant momentul în care acesta făcîndu-şi apariţia pe scenă, s-a îndreptat spre colegul său Adrian Ceapă pentru a-l saluta, acesta urîndu-i succes. Mereu remarcat prin solo-uri dificile ( ex. suita simfonica Sheherazada de Rimski-Korsakov, intr-o interpretare stralucita a acestuia ) interpretate atunci cînd este concertmaestru al orchestrei, Cosmin Stoica tinteste consacrarea cu o binemeritată carieră solistică de sine stătătoare. Mic de statură, subţirel, cu mustaţă, printr-un gest specific, a salutat rapid si respectuos publicul ploieştean care îl cunoaşte şi apreciază. Este cel mai bun exemplu- alaturi de Gabriel Croitoru- de solist care impune prin seriozitatea atitudinala si prin economia calculata a gesturilor, stiind totodata sa puna gestul fizic in slujba gestului muzical printr-o foarte buna coordonare si aplecare metafizic-morala, asupra textului muzical interpretat.

Ascultînd romanţele bethoveniene cu diverse prilejuri, am trăit de multe ori sentimentul că sînt complementare celebrului concert în Re major al aceluiaşi compozitor. Sonorităţile sînt calde, pline de lirism încîntător, mîngîind urechile ascultătorului.

Cosmin Stoica a dovedit aceeaşi virtuozitate şi bucurie de a cînta cu care ne-a obişnuit în apariţiile sale pe scena de concert-concentrare, aplecări dese în faţă, făcute parcă să „implore” vioara să scoată sunetul pe care el îl consideră esenţial în exprimarea frumosului.

Deloc minore, cel puţin în ochii melomanilor ploieşteni, cele două romanţe sînt ascultate cu plăcere, ori de cîte ori sînt programate, iar în cazul serii trecute, cînd solist a fost un membru al orchestrei noastre simfonice, cu mîndrie chiar. Cosmin Stoica a primit aplauze frenetice pe baza „forţei” puţinilor spectatori prezenţi în sală, dar nu a fost înduplecat să ne răsfeţe şi cu un bis, la a doua apariţie după final, apărînd fără vioară.

În pauza concertului am vizitat foaierul din spatele scenei, unde am găsit o animaţie de toată admiraţia׃ felicitări, îmbrăţişări, urări de mai sus în continuare, adresate solistului Cosmin Stoica. Am încercat şi eu să fiu „inteligent” adresîndu-i urarea׃ „să ştiţi că vă paşte ceva....o carieră solistică pe măsura talentului dumneavoastră!” A zîmbit destul de amar răspunzăndu-mi׃ „O aştept de mult. Pentru asta m-am pregătit tot timpul”. Mai jos, imagini care confirma pe deplin, aspiratile excelentului nostru concertmaestru, solistul Cosmin Stoica!

Simfonia a IV-a, în Si bemol major, opus 60-face parte din simfoniile mai puţin programate pe scena Filarmonicii noastre, dar acest lucru nu este făcut datorită faptului că este considerată a fi inferioară valoric, ci, datorită caracterului ei-liric plin de romantism-este destul de diferită de celelalte lucrări, potrivită fiind audierea ei în cadrul unei seri speciale cum apreciez că a fost această Seară Beethoven. Seninătatea acestei lucrări derivă din starea însăşi sufletească a compozitorului, aflat în anul 1806, cînd a compus simfonia, într-una din perioadele cu adevărat liniştite ale vieţii sale׃ dragostea Terezei von Brunswick, siguranţa materială, fiind esenţiale.

Partea a III-a este încîntătoare, ascultînd-o te simţi strămutat în lumea senină a compozitorului, fredonarea în gînd (cred) că a fost preocuparea fiecărui spectator.

Dirijorul s-a dăruit, efectiv şi fizic, în a impune orchestrei o interpretare cît mai fidelă partiturii componistice avută la dispoziţie.

Întrerupînd aplauzele din final dirijorul s-a adresat publicului׃ „Muzica ascultată în această seară, este o muzică frumoasă, dar nu este deloc o muzică uşor de digerat. Vă felicit pe dumneavoastră, publicul prezent în sală pentru modul în care v-aţi implicat în a gusta muzica titanului Beethoven. Mulţumesc conducerii pentru că în ultimii ani am fost invitat să conduc această frumoasă orchestră simfonică. Alături de instrumentiştii valoroşi cu toţii, învăţăm unii de la alţii, ne armonizăm, ne străduim-mentalul avînd rolul determinant-să vă prezentăm varianta cît mai fidelă cu putinţă. Şi asta în condiţiile în care cu toţii trebuie să ne transpunem, să uităm de greutăţile vieţii cotidiene, şi să intrăm în lumea lui Beethoven-ca în această seară. Vă mulţumesc!”

P.S. În pauza concertului, în cabina destinată dirijorului, am obţinut permisiunea din partea sa să-i fac o poză alături de soţia care era prezentă. Am găsit nimerit să reproduc această poză avînd posibilitatea de a reaminti una din celebrele maxime ale moralistului La Rauchaufoucout׃ „Iubirea nu poate fi simulată acolo unde nu există, şi nu poate fi disimulată acolo unde există''. Orice comentariu în plus, ar însemna neseriozitate, cel puţin.

Cu un an în urmă, în revista DILEMA veche, Radu Cosaşu, ne-a provocat să ne întocmim o listă cu marile mici bucurii. Una din alegerile mele a fost׃ „La Filarmonica oraşului să fie programată o seară Beethoven sau Mozart”. Valabil şi azi.

SURSA: Tudor Mihalache

Festivalul ,,Simfonia Lalelelor'' Pitesti 2011 cu Filarmonica ,,Paul Constantinescu'' Ploiesti si solistul Gabriel Croitoru- cronica muzicala, VIDEO!!

2011-06-15T23:06:00.000-07:00

Demersurile care au dus, după o jumătate de an, la doritul schimb de vizite concertistice ale orchestrelor Filarmonicilor din Ploieşti şi Piteşti, demarate pe la jumătatea anului 2010, şi-au găsit formula reală în seara zilei de joi, 14 aprilie 2011, seară în care formaţie simfonică „Paul Constantinescu” a susţinut un senzaţional Concert pe scena Casei de Cultură din fieful odinioară al lui Dobrin, Piteşti – o metropolă dominată nu numai de amintirile marelui fotbalist român, dar şi de istorie – prin Biserica din secolul XVII, aflată în plină Trivale. Evenimentul s-a înscris – pe Sărbătoarea Lalelelor, anual organizată aici – în istoria relaţiilor muzicale dintre cele două capitale de judeţe – Prahova şi Argeş, în nota profesionistă a derulării lui.

Cu maestrul Ovidiu Bălan la pupitrul dirijoral, marea orchestră ploieşteană a demonstrat calitatea remarcabilului său profesionalism, în faţa sălii pline (peste 700 de melomani), pe un repertoriu de excelenţă oferit publicului: Mozart-Ceaikovski-Beethoven. În deschiderea ineditei reuniuni de breaslă, domnii Jean Dumitraşcu – directorul Filarmonicii piteştene şi al revistei de cultură muzicală EUPHONIA, şi Corneliu Nicolae Irimia – directorul simfonicului ploieştean, au rostit emoţionante cuvinte de apreciere a performanţei evident izbutite, fiecare apreciind elogios şi elevat partea cealaltă. Asistenţa – de o calitate admirabilă, a subliniat cu ropote de aplauze, interpretările muzicienilor oaspeţi, dovedind o trăire adânc simţită, un dezvoltat simţ muzical şi o competenţă pe care filarmoniştii autohtoni i-au indus-o indubitabil, de aproape cinci ani încoace.

Dezinvolt şi exuberant din prima mişcare a baghetei domniei sale, maestrul Ovidiu Bălan a captivat întreaga orchestră (privindu-i alura şi gestica, îmi aminteam de prelegerile lui Wilhelm Furtwängler (1886-1954) referitoare al arta dirijorilor din epoca sa), precum şi publicul meloman. Alertul dans al baghetei s-a contopit cu năvalnicele măsuri din prima parte a Nunţii lui Figaro (pe care, chiar dacă în felurile noastre, o fredonăm când ne-o amintim sau, prezenţi acolo, o îngânam într-o inexplicabilă fervoare), în acel crescendo entuziast şi armonios al Uverturii la opera omonimă, de W. A. Mozart (1756-1791). Perfecţiunea obţinută pe durata câtorva minute de Muzică, a cucerit repede asistenţa, iar părerea de rău că, o capodoperă vădit nemuritoare, a încetat, prin finalul său antrenant, cu greu a fost ameliorată. Presărată cu aplauze sincere şi frenetice, execuţia tandemului orchestră-dirijor avea nevoie de caracterizarea de dincolo de orice superlativ ! Grandoarea şi efuziunea, grefate pe ritmică şi poezia sunetelor mozartiene, într-o simultaneitate senină-azurie învăluite – au „desenat” preludiul paradiziac şi comic al tramei fascinantei Nunţi figaroide. Pauza a repliat vigurosul stil dirijoral al maestrului Ovidiu Bălan, pe registrele dificilului Concert pentru vioară în Re minor opus 35, de Pitor Ilici Ceaikovski (1840-1893), în interpretarea virtuozului Gabriel Croitoru ! Desăvârşita execuţie a acestui Concert, în solistica viorii croitoriene, atestă încă odată – la Piteşti, fulminantă – măiestria marelui violonist român, un original continuator al lui Ion Voicu şi, plan mondial, al lui Yehudi Menuhin ! Cartea de vizită a starului viorii, Gabriel Croitoru îl aşează lângă aceşti uriaşi predecesori, prin simpla laure aminte a celor peste o mie de concerte susţinute în Europa şi în Asia, studentul eminent al unor Salvatore Accardo (1982) şi Zino Francescatii (1988). Repertoriul său solistic e reprezentativ, cu prezenţe la London Royal Philarmonic, Monte-Carlo Symphony, Gewandhaus Leipzig Orchestra, String Festival of Lucerne sau Queen Sofia Chamber Orchestra. Telepatica legătură între dirijor şi solist, a dat Concertului pentru vioară în Re minor, de Ceaikovski, valenţele performanţei indubitabile ! Partitura – în părţile ei în crescendo: Allegro moderato, Canzonetta; Andante şi apoi Allegro vivacissimo – a ridicat sala în picioare, acoperind-o valurile de exclamaţii de bravo şi aplauze decupate dintr-un triumf planetar ! Simfonia a V-a în Do minor, a Destinului, inspirată – după spusele lui Beethoven însuşi – de sunetele auzite de la o pasăre, în vreme ce se afla în Praterul Vienei, a deprins conotaţiile vulcanice a patru lovituri violente de cnut, care au consacrat-o drept Simfonie Forţei Destinului. Compoziţia a avut premiera în 22 decembrie 1808, la Theater an der Wien. Imensă vâltoare dramatică, această Simfonie a devenit o nouă şi impresionantă Forţă a Destinului, în execuţia Orchestrei magnificate de bagheta fantasticului Ovidiu Bălan! Partea a IV-a a lucrării a părut contemporanilor Titanului de la Bonn, după cum ne spune dr. Miruna Negrea într-o descriere, un „final greoi”, cu alte cuvinte, puţin abordat de aceştia. Frazările şi nuanţările părţilor componente, au fost redate impecabil, de orchestră şi dirijor, de la aparentul optimism din Allegro con brio (I), la cantabilul calm din Andante con moto (II); grandiosului Scherzo. Allegro-ul (III), sclipitor şi misterios, i-a urmat finalul, Allegro (IV), în ritmul unui fastuos marş imperial. Triumful a redat, în ritmurile vulcanice şi războinice, izbânda Forţei Destinului în armonia dorită cu Divinitatea ! Împăcarea Fiinţei cu soarta ei, în convieţuirea cu Divinitatea ! „Am asistat la un spectacol simfonic memorabil !”, îmi mărturisea la despărţirea de dânsul, domnul Mircea David (împreună cu care am urmărit seara muzicală ploieşteană, la Piteşti), meloman de o fineţe aparte, prezenţă permanentă în serile Simfonicului piteştean, distins iubitor de Muzică; „Aveţi, într-adevăr, o orchestră profesionistă, căreia maestrul Ovidiu Bălan i-a dezvăluit străluciri nebănuite, împreună cu excepţionalul violonist Gabriel Croitoru !”Ploieştiul simfonic şi-a făcut datoria cu brio. Rămas în stand-by, pe meridianul similar Piteşti, el îşi aminteşte de vorbele lui Shakespeare: „Măsură pentru măsură” !
Serghie Bucur

SURSA: FILARMONICA PLOIESTI

Primaria Ploiesti- Andrei Volosevici vine astazi la Filarmonica

2011-06-15T22:44:00.000-07:00

Primarul Andrei Volosevici va veni astazi ( n.r. joi 16.06 ) ora 10.30 la Filarmonica Ploiesti pentru a sta de vorba cu artistii instrumentisti. Temele de discutie vor fi despre noul sediu al Filarmonicii din strada Anton Pann- care este deja gata si unde artistii se vor muta incepand cu stagiunea din octombrie, dar si despre stagiunea trecuta, succesele obtinute de artistii ploiesteni, precum si problemele administrative si de organizare care au aparut din diverse motive care vor fi analizate impreuna cu primarul Ploiestiului Andrei Volosevici.

Primaria Ploiesti este ordonator principal de credit pentru Filarmonica ,,Paul Constantinescu'', teatrul ,,Toma Caragiu'', Casa de Cultura ,,I.L. Caragiale''.

UPDATE: Primarul Ploiestiului Andrei Volosevici nu a reusit sa dea curs intalnirii de joi cu artistii instrumentisti de la Fialrmonica Ploiesti, fiind retinut de problemele aparute in ceea ce priveste angajatii institutului IPCUP- care ieri se aflau in fata Casei Albe intr-un miting de protest, pentru a-si cere drepturile salariale.
Conform celor spuse de directorul Filarmonicii, Corneliu Irimia, primarul a promis ca va inainta pe ordinea de zi a Consiliului Local, un proiect prin care sa aprobe participarea artistilor profesionisti la diferite evenimente sustinute de Primaria Ploiesti in perioada urmatoare. Succes!!

Muzica, cea mai (in)accesibilă dintre arte- vezi de ce!

2011-06-13T23:01:00.000-07:00

Mi-a placut articolul din Republicanul, cu singura obiectie ca titlul nu are de a face aproape deloc cu continutul textului. Apropos, abia acum reusesc sa citesc MOZART- SCRISORI, o carte primita de Dragobete de la sotia mea, in 2009...asta apropos de recomandari si de istoria care se schimba atat de natural ca o broasca testoasa in mers.

Centrul de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog al judeţului Prahova- FOTO de la Conferinta Voluntarilor Antidrog Prahova 2011 la UPG Ploiesti

2011-06-12T12:43:00.000-07:00

Prima conferinţă a Voluntarilor Antidrog din judeţul Prahova s-a desfăşurat pe 8 iunie, în Aula Universităţii Petrol-Gaze din Ploieşti. Potrivit inspectorului de poliţie, Diana Giurgiuveanu, coordonatorul CPECA Prahova, evenimentul a fost dedicat tuturor voluntarilor care activează sau au activat în domeniul prevenirii consumului de droguri de-a lungul anilor în cadrul Agenţiei Naţionale Antidrog - Centrul Prahova.

De asemenea, în cadrul conferinţei au fost dezbătute principalele aspecte şi perspective legate de rolul voluntariatului antidrog, precum şi proiectele desfăşurate în anul şcolar 2010-2011 de către elevii şi studenţii voluntari ai Centrului Antidrog Prahova. Printre invitatii marcanti ai evenimentului s-au numarat Cristian Burlacu de la ASESOFT si Leonard Doroftei.

De asemenea, in videoclipul de prezentare al activitatilor CPECA Prahova si al colaboratorilor, elevii prezenti au putut urmari imagini de la concertul ,,Indragosteste-te de muzica'' al
Cvartetului ARTYS.

Filarmonica Ploiesti cu Ovidiu Balan, concert simfonic 09.06.2011- ,,Uvertura Academica'' si Ceaikovski- cronica melomanului ploiestean

2011-06-11T00:02:00.000-07:00

Uvertura festivă „Academica”-scrisă de Brahms în anul 1880, constituie răspunsul de mulţumire şi recunoştinţă al compozitorului faţă de Universitatea din Breslau care i-a acordat titlul de „Doctor Honoris Causa”. Lucrarea este de un festivism măreţ, plină de suişuri, fapt ce i-a permis dirijorului Ovidiu Bălan să fie şi puţin „jucăuş”׃ fredonînd cu aplomb pasaje întregi, mişcînd mult capul, iar odată cu acesta pletele şi pielea obrajilor, amintindu-şi cu multă plăcere-sînt convins- de frumoasele vremuri ale studenţiei. Personal am receptat această „Uvertură” cu un fior în plus׃ sîmbătă, 18.06, avem întîlnirea care va marca împlinirea a 43 de ani de la terminarea facultăţii, fiind pătruns de acordurile imnului studenţilor-Gaudeamus.

Concertul nr. 1 în si bemol minor, pentru pian, opus 23-a fost interpretat de ploieşteanca-stabilită în Austria-Bianca Andreea Călinescu, prezenţă deja obişnuită cu scena noastră, deosebit de atentă în ţinuta aleasă, rochie lungă, cu motive florale, spate descoperit, părul lăsat mai mult liber într-o coamă pe spate. În mintea mea de meloman am două marote în ceea ce priveşte concertele de pian׃ sonorităţile impunătoare ale începuturilor concertelor lui Ceaikovski şi Grieg, şi „împlinirea” totului la Imperialul beethovenian.

Abordarea interpretativă a fost cu totul aparte faţă de cea a multor ocupanţi a deja celebrului taburet scîrţîitor aflat în faţa pianului׃ cu excepţia introducerii cînd s-a aplecat pe claviatură (presupun pentru a imprima o forţă în plus minunăţiei de pasaj), poziţia corpului a fost dreaptă, un remarcabil control al emoţiilor, nici o nelinişte a mîinilor, ştergere a lor de o batistă sau de rochie, în perioadele de pauză, cu ochii închişi, dar cu cei ai minţii larg deschişi, a „citit” în continuare partitura. Nu a făcut mişcări inutile, de grandoare, totul limitîndu-se la o interpretare cît mai corectă şi personală. Colaborarea cu dirijorul a fost marcată prin gesturile simple, subtile făcute de fiecare în sensul- urmezi, am inteles. A lipsit intr-o oarecare masura, comunicarea cu orchestra in pasajele de tutti-uri comune sau cele cu alternanta solist- orchestra, lucruri datorate in parte acusticii defectuoase pentru acest tip de concert, o anumita pasivitate de decizie in hotararea tempourilor rapide. Acest lucru s-a intamplat si la tempourile lente, atunci cand ele erau prezentate de orchestra iar solistul prelua oarecum ,,pe dedesubt'' si modifica oarecum ciudat tempo-ul predat de instrumentul orchestral...de reflectat.

La final, aplauze multe, pe măsura interpretării, meritate, flori. După a treia revenire la rampă, l-a întrebat pe concertmaestrul Adrian Ceapă dacă poate face un bis. Bineînţeles fiind răspunsul Bianca Călinescu s-a aşezat pe taburetul buclucaş (de cîteva luni a ajuns o obsesie în capul meu, dar efectiv este supărător) abordînd cu virtuozitate.

Activitate intensă, conversaţii animate׃ te aşteptăm pe la noi, Bianca (prof. Bădulescu) cînd putem aranja un recital la muzeu?, eşti minunată, aşteptăm să ne chemi la nuntă...Bianca, numai zînbet şi drăgălăşenie, dar atentă, controlată la ceea ce înseamnă răspuns la diversele şi multele solicitări pe care le primea.

Simfonia a II-a –a fost prezentată în primă audiţie în martie 1877, scrierea ei reprezentînd o adevărată odisee de aproape opt ani, datorită multelor obstacole ce i-au stat în cale lui Alexandr Borodin׃ de la preocuprile sale legate de chimie, la compunerea altor lucrări comandate cu diverse prilejuri. Cert este că a ieşit o lucrare aparte, de mulţi apreciată ca fiind cea mai bună a compozitorului rus, un răspuns pe plan muzical al disputei iscate de Şcolile Naţionale privitoare la compatibilitatea sau incompatibilitatea dintre elementele aparţinînd folclorului şi cele ale muzicii clasice. Aşa se face că Simfonia a II-a are de toate-şi elemente de folclor, dar şi pasaje ce amintesc de muzica vestului european, recunoşti şi sufletul rus, dar şi cizelarea sonoră a clasicului simfonic.

Cu urechile ciulite, impresionaţi de măreţia apoteotică a finalului celei de a doua părţi, spectatorii nu au sesizat faptul că părţile a treia şi a patra au fost cîntate legat (şi coda parcă a fost mai moale ca la alte simfonii), şi nu au reacţionat prin aplauze la sfîrşitul simfoniei. A fost necesar ca dirijorul să se mişte spre concertmaestrul Ceapă pentru a înţelege că, totuşi, lucrarea s-a terminat. Un public avizat, cunoscător, şi totuşi...Mai trebuie să ascultăm mult pînă ce vom pătrunde şi subtilităţile părţilor dintr-o simfonie, că sînt scrise în tonalităţi diferite, chiar cu măsuri diferite, etc. Dar ne convine situaţia׃ învăţăm ascultînd muzică bună.

P.S.-într-un relache, pentru violoncele, din simfonie, am observat-o pe doamna Bartalis protejîndu-şi cu multă tandreţe burtica şi mi-am zis în sinea mea׃ „ascultînd atîta muzică de înaltă calitate, copilul ce urmează a se naşte va avea un coeficent de inteligenţă mult peste medie, sigur trecut de 100. Aşa să ajute Dumnezeu să fie!”

SURSA: Tudor Mihalache

Radu Gheorghe sau ,,Ucenicul Vrajitor'' cu Filarmonica ,,Paul Constantinescu'' Ploiesti VIDEO: ,,Suntem seriosi in umorul cu care tratam viata!''

2011-06-10T23:38:00.000-07:00

VIDEO: Istoria unui zambet molipsitor sau mai pe scurt- actorul, dirijorul, mimul, showmanul si omul
Radu Gheorghe. Puteti viziona aici un interviu video al actorului, filmat de echipa Radio3Net in timpul repetitiilor cu Filarmonica ,,Paul Constantinescu'' Ploiesti, pentru spectacolul ,,Ucenicul Vrajitor''
care a avut loc la Casa de Cultura a Sindicatelor Ploiesti in stagiunea care tocmai s-a incheiat.

Spectacolul de la Ploiesti a avut succes la public: sunt sanse foarte mari ca promisiunile pe care Radu Gheorghe si directorul filarmonicii ploiestene, Corneliu Irimia le-au facut in fata artistilor ploiesteni care au sustinut spectacolul ,,Ucenicul Vrajitor'' acum aproape 20 de ani, dar si celor care actualmente compun Orchestra Filarmonica ploiesteana ( si care s-a jucat ani la rand cu casele inchise la Bucuresti si in marile orase ale tarii- uneori si cate 2 spectacole pe zi, la Sala Palatului sau la Ateneu )- sa se implineasca in sensul ca actorul a promis ca va sustine toate spectacolele ce vor urma in tara, cu orchestra ploiesteana. Artisti profesionisti devotati, care impreuna cu Radu Gheorghe au realizat succesele de sala dintr-un trecut ce poate fi reinnodat cu siguranta. Dar si cu buna credinta din partea mai multor factori de decizie implicati in artele spectacolului.
Succes, MAESTRE!!

Scoala Politica de Vara a PSD cu Dan Sova si Ponta 2011

2011-06-10T23:03:00.000-07:00

E drept ca la Scoala Politica de Vara a PSD nu e obligatoriu sa faci revista modei, ca doar nu pentru asta s-au strans membrii tineretului social-democrat acolo. Totusi, nu e nevoie sa te imbraci neaparat in culoarea rosu, doar ca sa te asortezi cu culoarea cortului sau a trandafirului de la pieptuletz, cu atat mai mult cu cat...blond cu rosu aprins, in fine. Deci nu merge, sincer. In rest sa auzim de bine!

Ploiesti/Colegiul ,,Jean Monnet''- premiul I la Concursul national MEDIA JUNIOR Simeria 2011 pentru revista ,,VERTICAL''

2011-06-06T11:44:00.000-07:00

Brosura ,,Cartea- obiect cultural'' a obtinut

premiul I la concursul national MEDIA JUNIOR Simeria 2011, alaturi de revista ,,VERTICAL''- premiul I la acelasi concurs. Ambele activitati extracurriculare au fost realizate de cl. a VI-a E
de la Colegiul National ,,Jean Monnet'',
alaturi de prof. limba romana, Raluca Faur.

Din paginile revistei ,,VERTICAL'':

,,Iată-ne la începutul unei noi cărări , pavate cu emoţie, dar şi cu entuziasmul specific fiecărei aventuri întru cunoaştere de lucruri dornice să-şi găsească exploratorii...

     Bucuroşi că am avut şansa de a ne regăsi ideile printre rândurile sincere şi curate ale celor două numere anterioare, ne deschidem, astăzi, aripile însetate de zbor şi scrutăm cu priviri semeţe piscuri înalte, către care năzuim , plini de curaj.
     Suntem optimişti , încrezători în reuşita demersului pe care ni-l propunem, tocmai pentru că micul nostru univers de copii ne învaţă , în fiecare zi, lecţia zborului îndrăzneţ către… Steaua Câştigătoare…

La începutul acestui an şcolar, am zăbovit , în cadrul lecţiilor de română, asupra studiului Cărţii, ca factor cultural de căpătâi. Dincolo de informaţiile interesante descoperite de-a lungul itinerarului nostru dedicat cărţii, ne-am asigurat câteva momente de tihnă menite să ne facă să auzim Vocea dinlăuntrul copertelor tainice, BĂTAIA INIMII unei Prietene Adevărate…

     Aşadar, am hotărât să dedicăm numărul al treilea al revistei noastre CĂRŢII, prieten nepreţuit !
     Cu siguranţă, însoţindu-ne pe parcursul acestei călătorii în lumea scrisului frumos,veţi avea bucuria de a vă întâlni şi cu alte subiecte de interes precum filmul, astrologia ,moda,sportul, curiozităţile descoperite de colegii noştri.
     Cu toate acestea , EROINA care stă de veghe peste încercarea nostră de a fi mai buni rămâne Cartea, cea care ştie , mai bine decât oricine, să lege suflete, să unească idei şi sentimente , îmbrăcând lumea în mantia sacră a VEŞNICIEI…

DRUM TIHNIT !

Micii Prinţi şi Îngerul de Pază''

Educatia de excelenta- ce sa cautam, ce sa aplicam si cum ,,vedem'' talentul la copiii nostri, ai altora

2011-06-05T06:51:00.000-07:00

Niste ,,intrebari simple'', pe care pare ca e foarte usor sa ni le punem noua sau copiilor nostri- in ipostaza de parinti sau profesori-parinti ai acelorasi copii carora le cautam, de multe ori cu dificultati de neinteles pentru alte societati civilizate, drumul in viata. Asa vedem cat de important este in viata unui copil- indiferent ca este ,,normal, ,,handicapat'', sau ,,supradotat''- sa ii aratam in mod firesc ca exista concepte precum bine-rau, sau ,,moral'' si ,,eul exterior''...

Mai multe amanunte AICI. e SUPERINTERESANT, este pur si simplu pasionant sa incerci sa aplici principiile si sa iti canalizezi, ca profesor- toata energia pe acest tip de predare inteligenta. In acest fel nu mai conteaza clasicele intrebari fara raspuns: daca ia cu cine, daca ai cu ce, daca ai de ce si daca ai pentru ce. Important este ca TU sa ai cu ce si sa iti placa natura umana. Nu este usor sa descoperi ceva mai frumos decat credeai prin educatie si limitele pe care ,,sistemul'' le impune...dar este foarte interesant cand descoperi- macar in sinea ta- ca nu esti nici pe departe acel profesor care te crezi si care vrei acea recunoastere care nu vine niciodata in Romania- si asta pentru ca mersul natural al lucrurilor ne arata ca noi trebuie sa invatam lucrurile mult mai repede si mai intens decat insusi mersul natural al societatii. Pur si simplu, pentru ca suntem in urma cu 2-3 generatii.

SURSA: SUPRADOTATI

Filarmonica PLoiesti si Ilarion Ionescu-Galati- sunetul simfonic sau cronica melomanului ploiestean, concert 02.06.2011

2011-06-03T03:01:00.000-07:00

Concertul în Re major, pentru vioară şi orchestră, opus 77-a fost compus în anul 1879 de Johannes Brahms urmare a zbuciumatei prietenii (specifică valorilor) cu Joseph Joachim, apreciat la acea dată ca fiind cel mai bun violonist, cei doi colaborînd pentru şlefuirea unei bijuterii muzicale deosebite, comparată, nu de puţine ori, cu vîrfuri ale domeniului cum ar fi cunoscutul (tot) Re major al lui Beethoven. În această seară, concertul a fost interpretat de tînărul, şi deja experimentatul, solist-Alexandru Hamzea, născut la Braşov, actualmente stabilit în SUA. O lucrare calmă, plină de lirism, potrivită firii solistului, care a dovedit prin interpretare, migala acordată fiecărui sunet, fiecărui legato din concert.

Partea solistică din finalul părţii I-a a concertului, cea în care Joachim a intervenit masiv, ne-a arătat atît măiestria, transformată în renume care a răzbătut pînă în zilele noastre în ceea ce-l priveşte pe prietenul lui Brhams, cît şi virtuozitatea solistului Alexandru Hamzea. Ascultîndu-l nu mi-am putut stăpîni tentaţia de a face comparaţii׃ dacă Paganini cu ale sale capricii, a fost supranumit diavol, modul în care solistul Hamzea a mînuit arcuşul abordînd această parte solistică poetică, m-a îndemnat să-l numesc înger al viorii. Au contribuit multe alte lucruri׃ alura sa aeriană, mişcările domoale, parcă jenîndu-se de ceea ce primeşte prin aplauze din partea publicului, atmosfera eterică a sălii (în aşteptarea atmosferei propice sunetului simfonic din noua sală de concert a Filarmonicii promisă pentru începutul stagiunii următoare).

Ultima parte a concertului, diferită total de celelalte două, i-a permis lui Alexandru Hamzea să ne ofere o altă faţetă a peronalităţii sale׃ bucuria de a cînta. Am o supoziţie că această parte din opusul 77, a constituit o lucrare de examen, cîndva, la un anume nivel al studiilor. La fel ca opusul lui Mendelssohn Bartholdy, preferat la lucrările de licenţă datorită melodicităţii lucrărilor, cît şi dificultăţilor în interpretare, gîndul aspiranţilor fiind׃ „o fi dificil, dar place şi pot să mă fac remarcat...”. Este o presupunere pe care o fac ascultînd de mai multe ori aceste opusuri la examenul de diplomă. În pauza concertului am obţinut permisiunea unei fotografii cu cei doi protagonişti ai primei părţi a concertului-Ilarion Ionescu-Galaţi şi Alexandru Hamza. Pe primul l-am auzit spunînd׃ „Aşa, aici, cu naşul...”. Plecînd de la ceea ce am auzit, citind şi programul de sală (alcătuit, ca de obicei, documentat, profesionist de doamna dr. Miruna Negrea, căreia îi mulţumesc pentru informaţiile obţinute), pot improviza o povestioară.

Între 1972-1986, Ilarion Ionescu-Galaţi era dirijor şi director al Filarmonicii „Gheorghe Dima” din Braşov, iar Radu Hamzea era violonist în orchestră. Colaborarea dintre cei doi, relaţiile de amiciţie, au făcut ca la naşterea băiatului în anul 1986, acesta să fie năşit cu numele Alexandru de către maestru dirijor. Toate premisele pentru împlinirea unui destin aparte׃ genetica familiei, ursita năşitului, au convers (prin muncă de robie, sacrificarea copilăriei, eşecuri şi împliniri), la ascultarea în această seară, la Ploieşti a unui solist cu totul remarcabil care are, în continuare, posibilităţi de a progresa. Mulţumiri!

Partea a II-a a programului a fost practic o reeditare a spectacolului susţinut de orchestra Filarmonicii vineri 27.05.2011 pe esplanada din faţa Palatului Culturii, în cadrul Zilelor Ploieştilor 2011. Personal apreciez că acest lucru s-a petrecut cu prima ocazie, pentru a estompa lipsurile receptate atunci, cauzate în primul rînd de sonorizarea neprofesionistă cît şi de publicul „rămas” de la spectacolul anterior. Chiar dacă este improprie pentru un concert simfonic, totuşi, Sala Case de Cultură a Sindicatelor oferă condiţii incomparabil mai bune decît cele de pe esplanadă.

Sunetul simfonic, cel compus din sunetul scos de 12 viori, toate mînuite la unison, este, probabil, singurul care a rămas nealterat de electronizarea (ale căror efecte le-am constatat pe urechile noastre în 27.05. pe esplanadă) instrumentelor muzicale. Dar, aşa cum am afirmat şi atunci, dacă fie si doar cîţiva din cei prezenţi au fost atraşi de muzica de calitate ascultată cu ocazia evenimentului, atunci este un cîştig viitor. Dirijorul Ionescu-Galaţi a fost în vervă, a dirijat cu plăcerea maestrului care ştie că un asemenea concert este de natură să mulţumească pe toată lumea care participă la el. Am auzit binecunoscutele-i îndemnuri şi încurajări׃ „şi..., bravo!...hai!..” cu care ne-a obişnuit atunci cînd simte că totul iese bine. La finalul Trepak-ului, s-a îndreptat spre harpista Dana Voinescu, sărutîndu-i mîna drept mulţumire pentru prestaţia avută. Singurul regret pe care-l am este că nu am luat-o la concert şi pe nepoata Maria care a împlinit 6 ani. În rest, multe meritate laude.

SURSA: Mihalache Tudor

1Iunie Ziua Internationala a Copiilor/CVARTETUL ARTYS PLOIESTI UREAZA SANATATE SI FERICIRE TUTUROR COPIILOR- VIDEO!!!

2011-06-01T00:25:00.000-07:00

La multi ani dragi copilasi! Cvartetul ARTYS va transmite un mesaj de iubire si prietenie, alaturi de minunatii vostri parinti, si va dedica acest VIDEO !!

Ploiesti/FREEFEST 2011 si Zilele PLoiestiului- opinia cititorului de presa si a ,,organizatorilor'' de evenimente

2011-05-30T23:36:00.000-07:00

Florin Druga spune, Citat de ionutg
,,Intr-adevar foarte multi copii teribilisti si pe langa asta tot felul de specimene care nu aveau ce cauta acolo. E ca si cum m-as duce eu la un concert guta sau intr-un club de fite. Eram obisnuit ca primele trupe sa fie mai slabe ( !!!) iar integralistii ( subtile irony ) sa se creada staruri rock dar in timpul ala eu imi vedeam de berea mea, sincer nu prea ma interesa ce prostii debitau pe scena- si anul trecut s-a intamplat la fel, s-au vazut cu 50 de oameni in fata si se credeau zei.
A doua zi s-a mai schimbat ceva lumea, si participarea a fost mai mare, insa tot nu s-a ajuns la numarul de participanti de la prima editie- cam pe jumatate ( n.r.: deci vreo 3000- 4000/total ?!). In afara de trooper care au fost foarte ok din toate punctele de vedere restul artistilor erau destul in lumea lor dar asta nu m-a deranjat fiindca au performat ok.
Per total consider ca freefest a involuat…Sunt curios daca o sa mai iasa scandal cu neplata artistilor, ca anul trecut, sper sa fie ok macar la partea asta. ‘’
Andrei Nastase- organizatorul FREEFEST spune:
,,Dl Faur ( n.r.- in loc de domnule Faur! ), parerea mea personala, nu ca jurnalist, artist, organizator, web designer, grafician sau alte titulaturi la care, ca si dumneavoastra pot sa apelez la ele, este ca sunteti un om ofticat si nimic mai mult. Ati cobit de v-ati indoit si tot a iesit evenimentul. Ati incercat sa va luati de toata lumea care a avut ceva de spus, bun, despre acest festival, inclusiv de oameni la care nu ajugeti nici cu prajina din postura in care va aflati. Carcotiti in continuare ca va prinde de minune! Free Fest II a fost un eveniment reusit din toate punctele de vedere! Ne vedem la editia nr 3 unde va asteptam cu comentarii si mai picante! Andrei Nastase''
MEDIARTYS spune AICI: ,,Precum vedeti, am publicat si parerea personala a dvs vizavi de cele scrise de mine, domnule Andrei Nastase. Desi nu mi se pare ca am carcotit, intr-adevar sunt un om ofticat de multe, dar nu de voi si despre voi, si/sau de faptul ca v-a iesit foarte bine- binele sau nebinele vostru nu ma ridica sau ma coboara pe mine e clar acum?!...decat daca va ajuta sa faceti rau- ceea ce eu nu am facut, cred. Deci pot sa va felicit si ma bucur ca ati reusit sa iasa bine festivalul FREEFEST II!!! Apoi: 1. nu am cobit si deci...nu aveam de ce sa ma indoiesc- am o foarte buna coloana vertebrala si nu am barfit sau jignit pe nimeni- cert e ca am incercat sa polemizez pe niste lucruri cu arii de interes mult prea diferite dar subliniez inca o data ca nu am vrut si nu cred ca am jignit pe nimeni...paote ca am fost prea subtil incercand sa arat indirect care sunt problemele in alte parti, in fine. 2. Care sunt oamenii aceia la care nu ajung eu cu prajina? asa se pune problema oare? credeti ca puteti sa imi spuneti la cine va referiti!? Am impresia ca traiti intr-o mare iluzie a libertatilor de exprimare- deci daca atat ati inteles din cele spuse de mine, chiar ma indoiesc ca FREEFEST II si-a atins scopul- fie si macar din punctul acesta de vedere: al faptului ca aveti un limbaj si o intelegere EXTREM de limitata a ceea ce se intampla in afara perceptiilor dumneavoastra despre lume si alte puncte de vedere.... cert e ca stiu sigur ca nu am jignit pe nimeni, iar daca in unele locuri am avut un limbaj neadecvat, imi recunosc greselile dar stiu ca nu m-am referit la cineva anume ( daca puteti face diferenta intre un principiu si a ma fi luat de cineva personal, vreodata, cumva, aici sau altminterea).; 30 mai 2011, 11:32
CVARTETUL ARTYS spunea...: 3. Care e postura aceea in care ma aflu eu....si nu va aflati dumneavoastra, spre exemplu? chiar ca nu inteleg, explicati-mi mai amanuntit ca poate sunt eu mai naiv si am inteles subiectiv niste lucruri- cert e ca nu am fumurile care se pare ca le aveti aiurea, nu stiu inca pe ce baze reale de educatie si de alte asemenea argumente, in fine...accept orice explicatie logica si argumentata asupra celor de mai sus, fara remuscari, ranchiuna, jene si false pudori- eu sunt omul care stiu sa invat daca am gresit, totusi cred ca nu v-am dat argumente sa va dati cu parerea despre mine, atata vreme cat nu ne cunoastem deloc ca oameni... 4. FELICITARI INCA O DATA PENTUR FREEFEST- DACA A IESIT BINE INSEAMNA CA AM GRESIT EU SI, PRIN COMPARATIE A IESIT RAU IN ALTA PARTE: acolo unde eu nu am vrut sa ma asociati voi ca imagine, nici macar dpdv al PR. Acum ati inteles mai clar mesajul meu cultural? Sau poate ca l-ati putea intelege mai bine daca va puneti fie si pentru o secunda in postura mea dpdv profesional- si ati vedea macar cu coada ochiului cum suntem tratati ca artisti profesionisti- pe partea noastra de evenimente culturale, organizate fie de mine, fie de cei care se lauda ca ne-ar fi parteneri culturali...daca aceste argumente morale conteaza pentru un profesionist al organizarii cum se pare ca sunteti( din moment ce v-a iesit bine de data asta)- atunci sigur o sa intelegeti mai clar demersul meu. Mai intrebati putin asa in stanga in dreapta, ce se intampla pe la noi prin filarmonica, de ce nu merg lucrurile cum ne dorim noi tinerii si cine sunt vinovatii morali- si atunci o sa intelegeti mai bine, daca va preocupa bunul mers al evenimentelor culturale la PLoiesti- de ce am avut unele reactii care tin mai mult de respectul meu fata de mine, imaginea mea si produsul meu numit CVARTETUL ARTYS- decat de ceea ce fac ceilalti, mai bine sau mai rau. 5. Nu in ultimul rand...ca sa iasa bine lucrurile in evenimente/cultura, dumneavoastra ati luat bataie, eu am pierdut un proces...si totusi merg inainte cu capul sus, fara ranchiune inutile si alte chestii din astea fara sens- totusi sensul lucrurilor poate fi diferit intre dvs. si mine- mi-as dori sa intelegem amandoi despre ce vorbim si cu ce argumente. Nu ca nu mi-as dori sa ne intalnim pe taram cultural- insa stiind ca sunteti prieten cu Radu, cu Sorin, cu Alina si alti tineri care sunt prietenii mei de suflet- nu cred ca isi au rostul judecatile astea rautacioase si fara sens nici pentru mine, nici pentru dvs. Eu stiu foarte bine unde am gresit, unde gresesc...dvs?! Succes, Cosmin; 30 mai 2011, 11:34; N.R.: Voi ce parere aveti? Cea mai interesanta opinie va fi premiata si publicata in situl MEDIARTYS si in siturile partenere. GOOD LUCK!